STIRI Liga I “Numărul 10 va fi retras”

Paraschiv plangand de fericire in mijlocul fanilorParaschiv plangand de fericire in mijlocul fanilorGabriel Paraschiv a ales să plece de la Oţelul, considerând că nu mai poate ajuta echipa de la Dunăre din poziţia de fotbalist. Conducerea nu a avut de ales şi a fost nevoită să accepte decizia jucătorului. Directorul general Narcis Răducan a anunţat că Paraschiv a primit deja o ofertă din partea clubului pentru un post administrativ şi că numărul 10 va fi retras sezonul acesta în semn de respect.

“Para” a explicat că se va gândi la oferta echipei pentru care a jucat 8 ani, dar nu a exclus varianta de a-şi continua cariera de fotbalist în altă parte. El a chemat suporterii la stadion la meciul cu Steaua, pentru a-şi lua la revedere personal de la fani.  

Narcis Răducan: „N-am crezut că poate exista un eveniment mai important cu Steaua, echipa campioană, dar iată că un jucător important, Gabi Paraschiv, va încheia colaborarea ca jucător cu Oţelul. E greu să mă exprim în doar câteva cuvinte despre Paraschiv, la câte a realizat aici, dar sper că va reveni curând la Oţelul într-o altă postură, cea de conducător. Îl lăsăm să se gândească, iar în iarnă vom purta o discuţie referitoare la o eventuală colaborare. E important să rămână spiritul Oţelului aici, iar cu acest prilej ţin să anunţ că numărul 10 va fi retras până la sfârşitul sezonului, în semn de respect pentru Para.”
 
Gabriel Paraschiv: “A fost un moment greu, dar l-am trecut destul de bine având în vedere că am petrecut opt ani minunaţi aici. Nu mă retrag din activitatea fotbalistică, în funcţie de ce oferte voi primi voi lua o decizie în pauza de iarnă. Am simţit că nu mai pot ajuta echipa. Ce regret din perioada mea petrecută la Oţelul este faptul că am fost trimis la echipa a doua la un moment dat şi mi-aş fi dorit să evoluez mai mult în Liga Campionilor. Nu ştiu încă dacă voi rămâne în cadrul clubului, momentan iau o pauză şi apoi voi analiza toate ofertele pe care le am. Le mulţumesc fanilor pentru tot sprijinul din această perioadă minunată. Aş vrea să văd un stadion plin cu Steaua. Vreau să-mi iau la revedere şi să câştigăm.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 hahalera » 07-12-2013 19:50

Ei, uite ca Narcis a inteles, in sfarsit, (sau, cel putin a decis sa le faca pe plac suporterilor mai "patimasi") ca pentru galateni exista momente chiar mai importante decat meciul cu Steaua. Acu, toti cei care il critica ar trebui sa scoata capul sa il si laude :)

hahalera

  •  
  •  

#2 hahalera » 07-12-2013 20:34

Citez pe hahalera:
Ei, uite ca Narcis a inteles, in sfarsit, (sau, cel putin a decis sa le faca pe plac suporterilor mai "patimasi") ca pentru galateni exista momente chiar mai importante decat meciul cu Steaua. Acu, toti cei care il critica ar trebui sa scoata capul sa il si laude :)

Ok, unii au inteles sa stea ascunsi si sa dea "minusuri". Foarte bine, poate unii dintre voi il meritati pe MM Stoica, ca doar e mai galatean decat Narcis :P
+2

hahalera

  •  
  •  

#3 Steel Dany » 07-12-2013 21:36

niciodata nu vom avea un nr10.... nici nu am avut pana acum, tot respectul pt Para dar nu se compara cu ceilalti jucatori de nr 10, nu prea era playmaker, mai degrama un nr 8, i-as fi dat 10 lui Marquinhos, dar vad ca toti se bucura de faptul ca a fost retras, si nu numai in cazul nostru, si inteleg de ce,dar asta e.

Steel Dany

  •  
  •  

#4 hahalera » 07-12-2013 22:38

Citez pe Steel Dany:
niciodata nu vom avea un nr10.... nici nu am avut pana acum, tot respectul pt Para dar nu se compara cu ceilalti jucatori de nr 10, nu prea era playmaker, mai degrama un nr 8, i-as fi dat 10 lui Marquinhos, dar vad ca toti se bucura de faptul ca a fost retras, si nu numai in cazul nostru, si inteleg de ce,dar asta e.

Am urmarit inregistrarea video de la conferinta de presa... se pare ca nr 10 va fi retras (cel putin) pentru sezonul actual, indiferent de transferurile care se vor face la iarna. Marquinhos merita, intr-adevar numarul 10. In general, exista doua tipuri de play-maker... cei retrasi, gen Pirlo, Xavi (ultimul poarta nr 6, nr de inchizator), sau Dorinel Munteanu, ceea ce noi numim "numar 8", sau cei care joaca in spatele varfului, gen Kaka, Ozil, sau Hagi, si apar mai des la finalizare; sa nu uitam de Beckham care era si el un soi de play-maker, jucand in extrema dreapta, dar cu dese intrari in centru-jos. Deci calitatea de play-maker nu se identifica neaparat cu nr 10. E drept, Paraschiv e un jucator polivalent care in functie de necesitatile echipei a jucat pe tot felul de posturi. A inceput ca mijlocas central (nr 8), a fost avansat ca varf retras (nr 10) in vremea in care il aveam pe Jula, apoi cand lipsea un atacant de careu a suplinit si-acest post (nr 9). Insa mie mi se pare ca el ramane totusi un nr 10, adica varf retras, un jucator cerebral, capabil sa "rupa ritmul" cu o pasa din prima, sa apara din spate la finalizare, chiar daca nu e genul de play-maker clasic care sa ceara mingea chiar si in jumatatea proprie, sau sa coboare pe faza defensiva (cum, de exemplu, este Cooper).
+1

hahalera

  •  
  •  

#5 vitzamina » 07-12-2013 23:00

Cum sa merite Marquinhos numarul ? Are un singur picior. Daca i-a venit mingea pe stangul s-a pierdut.
Numarul 10 coordoneaza jocul din centru, nu are cum sa o faca din banda.
Numarul 10 e mai mult de mai mult de un tricou. E ca o medalie pentru un fotbalist, iar Para a meritat cu varf si indesat aceasta onoare, la fel cum a meritat si banderola de capitan !
Marquinhos se evidentiaza pe fondul jocului slab al celorlalti, Paraschiv nici nu mai are nevoie de justificari pentru asta. Marquinhos mai are de demonstrat multe, in timp ce Para e un titan al fotbalului galatean. Nici nu exista comparatie intre ei doi.
Daca Cooper va continua jocul pe care il presteaza, si va ramane definitiv din vara, sunt de acord cu hahalera, poate el merita numarul 10. De unde Marquinhos ???
+1

vitzamina

  •  
  •  

#6 hahalera » 07-12-2013 23:21

Citez pe vitzamina:

Dupa cum ai zis, Marquinhos mai are multe de demonstrat, dar e si tanar si trebuie sa fim de acord ca arata potential; faptul ca desi e la o varsta destul de frageda, isi asuma (cu succes) executarea panalty-urilor, este un lucru care ne da sperante... in plus, se intelege foarte bine cu Henrique, reusind sa-i dea cateva pase decisive pana acum. Acum, chiar nu conteaza ce numar poarta fiecare, important e sa mearga echipa... Cooper, dupa parerea mea e mai mult un nr 8, are si calitati defensive destul de bune, se pozitioneaza bine, recupereaza, e bataios, are viziunea jocului si poate si pasa destul de bine...il vad foarte bine pe postul pe care joaca, eu unul, daca as fi antrenor, nu l-as avansa in spatele varfului... poate l-as incerca executant la lovituri libere, capitol la care nu prea stam bine.

P.S. Si daca tot ai mentionat faptul ca "Marquinhos se evidentiaza pe fondul jocului slab al celorlalti", si asta face parte din definitia unui nr 10. Imi aduc aminte finalul meciului de la Branesti in Mai 2011, cand am castigat in minutele de prelungiri cu un gol la o faza in care eram "calare" in careul advers, cu fundasi centrali si tot tacamul, Punosevac nu nimerea mingea, iar Paraschiv a aparut "de niciunde" (cum se zice in Ardeal), i-a dat pe toti la o parte si-a bagat mingea in poarta... Au plans detractorii atunci, au acuzat off-side, Papushoiu care carase valize cu bani la Branesti plangea pe la toate televiziunile, Jabba il acompania, dar pana la urma noi am castigat titlul. Cam asa ar trebui sa ne aducem aminte de Gabi Paraschiv!

hahalera

  •  
  •  

#7 vitzamina » 08-12-2013 11:33

nu stiu unde ai putut tu gasi definitia numarului 10, dar in nici un caz nu e sa se evidentieze fiindca joaca slab echipa.
majoritatea oamenilor care il apreciaza il vor retine pentru mult mai mult decat un gol cu branestiul.
+1

vitzamina

  •  
  •  

#8 Dregan » 08-12-2013 11:59

Citez pe vitzamina:
majoritatea oamenilor care il apreciaza il vor retine pentru mult mai mult decat un gol cu branestiul.

+1

Dregan

  •  
  •  

#9 Tudor » 08-12-2013 12:30

Sa dea Dumnezeu sa avem pe viitor jucatori macar la fel de buni si devotati ca Paraschiv si Viglianti.

Tudor

  •  
  •  

#10 hahalera » 08-12-2013 16:13

Citez pe vitzamina:
nu stiu unde ai putut tu gasi definitia numarului 10, dar in nici un caz nu e sa se evidentieze fiindca joaca slab echipa.
majoritatea oamenilor care il apreciaza il vor retine pentru mult mai mult decat un gol cu branestiul.

Era vorba de atitudinea aratata, nu de gol in sine... imi pare rau daca-s prea subtil. Nu exista definitii pentru nici un numar, poate pt nr 1 (portar - dar nici ala nu-i batut in cuie). Insa de-a lungul timpului s-au impamantenit niste asocieri nescrise intre rolul in teren al fiecarui jucator si nr de pe tricou... si, din cat fotbal am mai urmarit eu mi se pare ca de regula nr 10 este purtat de un jucator de la care se asteapta "sa faca diferenta", ca sa folosesc si-acest cliseu... si da, dupa logica mea, asta inseamna si sa iasa in evidenta cand joaca echipa slab, ca altfel n-ar mai face nici o diferenta :)

hahalera

  •  
  •  

#11 Steel Dany » 08-12-2013 18:44

Citez pe vitzamina:
Cum sa merite Marquinhos numarul ? Are un singur picior. Daca i-a venit mingea pe stangul s-a pierdut.
Numarul 10 coordoneaza jocul din centru, nu are cum sa o faca din banda.
Numarul 10 e mai mult de mai mult de un tricou. E ca o medalie pentru un fotbalist, iar Para a meritat cu varf si indesat aceasta onoare, la fel cum a meritat si banderola de capitan !
Marquinhos se evidentiaza pe fondul jocului slab al celorlalti, Paraschiv nici nu mai are nevoie de justificari pentru asta. Marquinhos mai are de demonstrat multe, in timp ce Para e un titan al fotbalului galatean. Nici nu exista comparatie intre ei doi.
Daca Cooper va continua jocul pe care il presteaza, si va ramane definitiv din vara, sunt de acord cu hahalera, poate el merita numarul 10. De unde Marquinhos ???

Ozil intr-un an da de 7-8 ori cu dreptul in minge, mai de graba da cu exteriorul cu stangu, decat sa dea cu dreptul, si se spune ca e cel mai bun play-maker. la fel era si Hagi. sa ai ambele piciare bune e o calitate dar nu inseamna ca doar asa esti play-maker.

Steel Dany

  •  
  •  

#12 Steel Dany » 08-12-2013 18:52

Citez pe vitzamina:
nu stiu unde ai putut tu gasi definitia numarului 10, dar in nici un caz nu e sa se evidentieze fiindca joaca slab echipa.
majoritatea oamenilor care il apreciaza il vor retine pentru mult mai mult decat un gol cu branestiul.

nr 10 face legatura intre mijlocasi si atacanti, da asisturi si mai si inscrie, iese in evidenta in momentele grele, cand echipa nu merge bine o trage dupa el si o tine in viata.
P.S. fara acel gol nu am fi fost campioni,

Steel Dany

Login sau crează cont pentru a comenta              |