STIRI Liga I Rămâne cum s-a stabilit

Otelarii ar putea juca chiar pe zapadaOtelarii ar putea juca chiar pe zapadaChiar dacă multe cluburi din Liga I au cerut în mai multe rânduri reprogramarea etapelor 18 şi 19, adică primele două din retur, pentru la anul, Liga Profesionistă de Fotbal a explicat că meciurile respective se vor juca în această iarnă, doar condiţiile meteorologice extreme putând amâna unele dintre ele.


În rundele cu pricina Oţelul va juca chiar vinerea aceasta, 13 decembrie 2013, ora 17.30, acasă contra celor de la Corona Braşov (DolceSport), iar apoi urmează un nou meci decisiv pentru partea de jos a clasamentului, în deplasare la Universitatea Cluj: joi, 19 decembrie 2013, ora 18.00. A doua partidă a fost mutată cu jumătate de oră mai devreme, Digisport şi LPF ajungând la un numitor comun în privinţa transmiterii partidelor mai devreme în zi, pentru ca spectatorii să nu aibă parte de condiţii inumane.
Liga Profesionistă de Fotbal a adus deja în vedere cluburilor să-şi pornească instalaţiile de încălzire a gazonului, deoarece în cazul în care meciurile nu se vor putea disputa din cauza echipelor care nu îndepărtează zăpada la timp, atunci se vor aplica sancţiuni la cluburile respective.
Conducerea Oţelului pare de acord cu jucarea partidelor respective acum, atât antrenorul Lienen, cât şi atacantul Tudorie declarând după meciul cu Steaua că şi-ar dori să se mai joace. Rămâne de văzut, în urma rezultatelor, dacă aceasta este decizia bună şi pentru echipa noastră.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 cosmin-florin » 11-12-2013 21:14

normal ca incepand de acum se vor aplica sanctiuni la cluburile respective DAR pe stadionul lu steOAIA cand mai avea putin si era patinuar de ce nu au fost aplicate ??????? NESIMTITI sclavi ai lui steOAIA.
−1

cosmin-florin

  •  
  •  

#2 cullstef » 12-12-2013 00:31

OTELARII VOR JUCA SIGUR PE ZAPADA...SPERAM SA FIM CAT MAI MULTI!!!!! :P

cullstef

  •  
  •  

#3 alexdorutzu » 13-12-2013 09:10

Daca jucam cu atitudine castigam in ultimile doua etape macar 4 puncte. Hai Otelul!

alexdorutzu

Login sau crează cont pentru a comenta              |