STIRI Liga I “Viciere clară de rezultat”

Narcis Raducan Narcis Raducan Oţelul a pierdut în prelungirile partidei de la Cluj, după un gol marcat în urma unei preluări clare cu mâna a lui Lemnaru. Directorul general Narcis Răducan a ales în sfârşit să nu mai fie pasiv în faţa arbitrajelor care au defavorizat flagrant Oţelul în ultima vreme şi a declarat că centralul şi asistenţii săi au viciat rezultatul final. Preşedintele a explicat că nu există urme de îndoială, mai ales că atacantul gazdelor a întins mâna ca să poată prelua balonul. În plus, asistentul cu nume predestinat, Orbuleţ, ne-a oprit în mai multe rânduri pentru ofsaiduri imaginare.


Răducan spune că arbitrii nu realizează că au distrus liniştea tuturor componenţilor clubului, care se vor gândi toată iarna la ce s-a întâmplat şi la situaţia disperată din clasament. Despre meci, directorul general este de părere că un 0-0 era echitabil, deoarece ambele formaţii au făcut un joc foarte slab. Narcis a promis că se vor face destule transferuri la iarnă pentru a acoperi posturile deficitare, deciziile urmând a fi luate împreună cu antrenorul german Ewald Lienen.
De partea cealaltă, atacantul Valentin Lemnaru aproape că a recunoscut faptul că s-a ajutat de mână pentru a marca golul victoriei în jocul de ieri…

Narcis Răducan: "Nu știu dacă e vorba de noroc pentru gazde. E incredibil ce se întâmplă cu arbitrajul în ultimele etape. E viciere clară de rezultat, e henț clar. Am văzut de foarte multe ori imaginea, a și întins mâna să preia. Au mai fost greșeli foarte mari făcute şi de asistentul Mircea Orbuleț, care de două ori a ridicat fanionul pentru offside, deși nu a fost. E foarte greu să analizez jocul echipei, cu asemenea arbitraje. Trebuie luate măsuri imediate și vom vedea ce poziție oficială avem. Dacă mai e loc și de fotbal, a fost un meci prost. Cred că rezultatul ar fi fost echitabil, dacă era 0-0, dar arbitrul a făcut ca U Cluj să câștige acest meci care ne va marca toată iarna. Sunt marcat de această greșeală de arbitraj, fiindcă ni s-a întâmplat a doua oară în doar două săptămâni. Doar poliția poate să vadă dacă vreun arbiru greșește cu intenție sau nu. Eu pot doar să semnalez ce vede toată țara, că suntem dezavantajați și că diferența se face ușor în favoarea adversarilor. Cu siguranță vom face mutări în această iarnă, dar punctele pierdute nu ni le poate da nimeni înapoi. Am primit gol de prea multe ori în ultima secundă, spre deosebire de sezonul când am câștigat titlul. În niciun caz nu vom ceda, dar suntem dezavantajați clar și din păcate nici nu putem vedea pedepsele arbitrilor care greșesc. Am stat rău în apărare în această primă parte de sezon. Cu siguranță, împreună cu Ewald Lienen, vom gândi o strategie de transferuri, pentru a îndrepta situația."
 
Valentin Lemnaru (atacant U Cluj): "Am crezut până în ultimele minute în această victorie. Ne-am dăruit total și mă bucur nespus pentru gol. Cred că vom avea un retur mult mai bun, pentru că avem acum încredere. Toți jucatorii merită felicitați! Sper să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare. Dacă arbitrul nu a dat henţ, eu ce să mai zic, nu sunt eu în măsură să vorbesc despre asta. Au mai avut loc şi în alte etape astfel de faze.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Johnny8 » 20-12-2013 10:23

As vrea sa vad o curatenie la sange anu asta , nu sa ramana dupa nume , ca e campion , etc....Mai mult de jumatate de echipa trebuie schimbata.
+4

Johnny8

  •  
  •  

#2 granata » 20-12-2013 13:13

Ciudat e ca in prima repriza asistentul "Orbete" la doua faze de atac a clujenilor unde era ofsaid clar nu ridica fanionul....Pt mine a fost rea intentie.
+2

granata

  •  
  •  

#3 romeo » 20-12-2013 13:31

Acum , ce s-a intamplat ,s-a intmplat !Personal ,il astept pe Narcis cat mai repede posibil cu numele noilor achizitii , poate, inainte de anul nou , sunt convins ca discutiile de principiu s-au facut ! sa terminam cu chestia ca nu se poate ca ii fura altii , etc .Cine sa fure de la noi ? o echipa acolo ,la retrogradare !!!
+2

romeo

  •  
  •  

#4 alexdorutzu » 20-12-2013 15:21

Parerea mea este ca Narcis Raducanu ete cel mai slab presedinte din cati au fost la Otelul. Hai sa dam vina pe arbitraj. Pai cand am luat titlul de ce nu a comentat nimeni arbitrajul, pentru ca ne era bine. Pai daca dadeam noi doua goluri mai conta acel gol si in al doilea rand de ce a prelut Lemnaru in careu fara sa il deranjeze nimeni si in minutul 92.
−3

alexdorutzu

  •  
  •  

#5 giu » 20-12-2013 18:13

Domnule Raducan credeti ca arbitrajele din ultima vreme sunt intamplatoare ????
Eu , nu stiu !!!
Dar sunt absolut sigur ca daca era presedinte Marius Stan , nu era dezmatul asta pe toate planurile !!!
Ma asteptam sa fiti barbat si sa recunoasteti ca sunteti PRINCIPALUL VINOVAT de dezastrul din acest an.
Sunteti intre penibil si ridicol !!!
+2

giu

Login sau crează cont pentru a comenta              |