STIRI Liga I Tritz la un pas de semnătură

Tritz - in albastruTritz - in albastruDupă ce clubul nostru a renunţat la Samoel Cojoc şi Joao Felipe Antunes era clar că prioritatea numărul unu la echipa antrenată de Ewald Lienen a devenit aducerea unui fundaş dreapta. Pentru asta a fost adus în probe francezul Stéphane Tritz, care a jucat deja pentru Oţelul în primul amical al iernii. Apărătorul lateral a dat satisfacţie atât la antrenamente, cât şi în partida de verificare cu Videoton şi, prin urmare, dacă va trece testele medicale va semna imediat un contract cu formaţia de la Dunăre!

Stéphane Tritz va împlini 27 de ani în februarie, are 1,78m înălţime, o greutate de 76 de kg şi este dreptaci. Fundaşul dreapta şi-a început cariera în 2003 în oraşul natal la echipa de tinere speranţe a celor de la Racing Club de Strasbourg. În doi ani a promovat la Strasbourg B, un fel de Oţelul II, “satelit” al primei echipe. A fost om de bază până în 2008, timp în care a jucat 70 de meciuri, marcând şi două goluri. În aceeaşi perioadă a fost chemat de două ori în naţionala Under 19 a Franţei, lucru deloc uşor, având în vedere importanţa pe care francezii o dau reprezentativelor de tineret. Nu a mai făcut trecerea la echipa mare a celor de la RC Strasbourg, dearece aceasta avea să intre în lichidare fiind retrogradată în Liga a 4-a a Franţei. În schimb s-a mutat în 2008 la Colmar în a treia ligă franceză, iar după numai 10 meciuri disputate aici a fost observat şi cumpărat de Rodez, din acelaşi eşalon pentru care a evoluat în 34 de meciuri, din care 33 din postura de titular. Acest lucru l-a ridicat şi mai mult, iar în 2010 a urcat o divizie la Tours în al doilea eşalon francez. Aici a fost om de bază în 75 de meciuri, până în iulie 2013, când şi-a încheiat conturile cu formaţia franceză. Este liber de contract din iulie anul trecut, aşa că vine gratis la Oţelul, dacă trexce testele medicale. Conform site-ului de specialitate transfermarkt valorează 500.000 de euro.
Tritz este genul de fundaş lateral care urcă destul de des, furnizând centrări de calitate pentru coechipieri. Şutează foarte bine când are ocazia şi este un excelent executant al loviturilor de la margine, aruncând de cele mai multe ori mingea în careu, direct din aut. Nu este de lepădat nci pe faza de apărare, acolo unde nu îi este teamă să intervină decisiv, de câte ori este nevoie. Pentru a-i vedea calităţile puteţi privi următorul clip video (click AICI!).

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Ciprica » 30-01-2014 17:09

Mai avem nevoie si de dublura pe postul ala. Dar...bine ai venit, Stephane!

Ciprica

  •  
  •  

#2 romeo » 30-01-2014 17:17

Clasată pe locul al 14-lea, Oţelul Galaţi ţine pasul cu celelalte adversare, cele din prima parte a clasamentului, în ceea ce priveşte transferurile din această iarnă. Gălăţenii au bătut palma cu Florin Lovin(11 februarie 1982), fostul jucător al Stelei. Site-ul transfermarkt.de anunţă că formaţia gălăţeană s-a înţeles cu ex-mijlocaşul roş-albaştrilor.

Semifinalist cu Steaua în 2006 în Cupa UEFA, Florin Lovin se cunoaşte cu antrenorul moldovenilor încă de pe vremea când amândoi erau la TSV Munchen 1860.

romeo

  •  
  •  

#3 Arkan » 30-01-2014 17:22

Lovin n-ar fi rau, desi are si el cativa anisori de acum. A fost mereu un jucator destul de constant.
Era vorba sa aducem un mijlocas defensiv si zvonurile ziceau ca e roman, deci probabil chiar e adevarata asta cu Lovin.

Arkan

  •  
  •  

#4 Ciprica » 30-01-2014 17:22

Tot nu cred pana nu vad confirmat. Desi fum fara foc parca nu prea iese... Macar sa i se spuna ca la Galati nu se arunca in teren cu brichete, deci va trebui sa lupte sa castige pe bune...

Si sa i se mai spuna ca daca aduce vorba de spurcati s-ar putea sa i se faca retragerea prematur din fotbal. :D

Ciprica

  •  
  •  

#5 vitzamina » 30-01-2014 17:44

Eu unul nu l-am suportat niciodata pe Lovin. L-am considerat un milog si un rudimentar.
Dar daca Lienen considera ca poate ajuta Oțelul, il voi incuraja la fel ca pe ceilalti.
+2

vitzamina

  •  
  •  

#6 Andrei16 » 30-01-2014 17:48

Transferul lui Lovin este oficial prosport.ro/.../...
−2

Andrei16

  •  
  •  

#7 mj » 30-01-2014 17:51

Nu mi-a picat bine aceasta veste,cum ca Lovin se afla ca si "transferat" la noi.Nu mi-a placut niciodata ca jucator,nu cred ca e cea mai buna alegere pe postul de mijlocas central.Totusi sper sa nu fie adevarat insa daca va veni ii respect decizia domnului Ewald Lienen.

mj

  •  
  •  

#8 hahalera » 30-01-2014 18:08

Citez pe Ciprica:
Tot nu cred pana nu vad confirmat. Desi fum fara foc parca nu prea iese... Macar sa i se spuna ca la Galati nu se arunca in teren cu brichete, deci va trebui sa lupte sa castige pe bune...

Si sa i se mai spuna ca daca aduce vorba de spurcati s-ar putea sa i se faca retragerea prematur din fotbal. :D


Lienen se pare ca-l cunoaste destul de bine, au lucrat impreuna... acum, prioritara este salvarea de la retrogradare, cu orice pret. Din vara mai vedem. Cat despre trecutul lui stelist, banuiesc ca o sa-i faca Narcis Raducan instructajul :)
+1

hahalera

  •  
  •  

#9 otzelarul » 30-01-2014 22:13

UPDATE: FC Oțelul Galați a renunțat la înregimentarea fundașului dreapta Stephane Tritz, pretențiile financiare ale agentului jucătorului francez fiind considerate exagerate de către oficialii clubului nostru. În următoarea perioadă, conducerea FC Oțelul Galați va demara negocierile cu un alt fotbalist de același profil care să completeze lotul pentru partea a doua a Ligii I Bergenbier.

otzelarul

Login sau crează cont pentru a comenta              |