STIRI Liga I Surpriza Lovin

Florin Lovin a jucat ultima oara pentru MattersburgFlorin Lovin a jucat ultima oara pentru MattersburgOţelul vrea să-şi întărească mijlocul, iar primul transfer urma să fie cel al camerunezului Toindouba, dar africanul a picat testele medicale, iar conducerea a trebuit să se reorienteze. Încă de atunci se preciza că mijlocaşul central care va veni, după ce s-a renunţat la pista Toindouba, va fi un român. Puţini se aşteptau însă ca acesta să fie Florin Lovin, fost jucător al Stelei şi fost elev al lui Ewald Lienen la TSV 1860 Munchen! Conform site-ului de specialitet tramnsfermarkt, Lovin ar fi semnat deja un contract cu Oţelul...
Florin Lovin (31 de ani) are 1,90m înălţime, 76 de kg, este dreptaci şi joacă pe postul de închizător. Fotbalistul născut la Piara Neamţ şi-a făcut junioratul la Rafinăria Dărmăneşti. În 2001 îşi începe cariera de jucător profesionist la FCM Bacău şi după 3 sezoane în care a prins 60 de meciuri şi a marcat un gol este cumpărat de Steaua contra sumei de 450.000 de euro. Aici are suişuri şi coborâşuri, fiind trimis în două rânduri să se antreneze cu satelitul, pentru acte de indisciplină la antrenamente. Cu toate acestea strânge 27 de meciuri în Champions League şi atinge semifinala Cupei UEFA în 2006. În plus câştigă cu formaţia bucureşteană un campionat şi o Supercupă. Rămâne însă în memoria microbiştilor din România pentru comportamentul lipsit de fair-play în cazul “Bricheta”, când îi cere arbitrului în nenumărate rânduri să întrerupă un meci cu Rapid pentru că se aruncau obiecte în teren, iar centralul opreşte partida până la urmă. După 103 meciuri şi 3 goluri în 5 ani, părăseşte Steaua, fiind cumpărat de TSV 1860 Munchen contra sumei de 500.000 de euro. Aici îl întâlneşte pe Ewald Lienen, astfel născându-se legătura dintre cei doi de peste ani. O accidentare gravă la genunchi îl scoate din circuit, dar nu înainte de a evolua de 26 de ori în a doua divizie germană. În 2011 este luat de Kerkyra din prima ligă a Greciei, iar după tur ajunge la Kapfenberg în Bundesliga austriacă. Nu face prea mulţi purici nici aici, mutându-se la Mattersburg tot în primul eşalon din Austria, cu care avea să retrogradeze în 2013. Rămâne şi în liga a II-a, iar în total joacă 54 de meciuri în care marchează 4 goluri, fiind într-un moment destul de bun al carierei sale. Ajuns la 31 de ani, el a rămas liber de contract, iar Ewald Lienen se pare că l-a cerut în mod special la echipa noastră. Iată şi două clipuri VIDEO în care poate fi urmărit AICI (click) şi AICI (click)!

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Leviathan » 30-01-2014 18:16

Macar de s-ar misca.. tot clampau asa mi-e sa nu fie gen filip...
+1

Leviathan

  •  
  •  

#2 Johnny8 » 30-01-2014 18:17

welcome Florin...daca semneaza si francezu ...se fac 4 transferuri ??....si al 5 as vrea un atacant
+2

Johnny8

  •  
  •  

#3 Aruon » 30-01-2014 18:39

Incepem sa ne miscam si noi mai bine!Tare!Atacantul si eu il astept..sper sa fie unul la fel de surpriza :-)
+1

Aruon

  •  
  •  

#4 mj » 30-01-2014 19:20

Surpriza "ne"placuta...
+1

mj

  •  
  •  

#5 Alexandru C. » 30-01-2014 19:23

Nu are ce sa cauta o fosta oaie la Otelul..ne face de ras! :-|

Alexandru C.

  •  
  •  

#6 Steel Dany » 30-01-2014 19:24

eu nu cred ca avem nevoie de atacant, daca jucam 4-2-3-1, il avem pe Henrique, mai e si Tudorie, si se pare ca si Sevillano va avea niste sanse.
+2

Steel Dany

  •  
  •  

#7 bogdan64 » 30-01-2014 19:37

Chiar daca e fosta oaie, sper sa faca ceva ptr Otelul, sa nu se creada la Stana! Nu prea ma incanta acest transfer, dar am rabdare si sper sa ajute Otelul!
+1

bogdan64

  •  
  •  

#8 Viciu » 30-01-2014 19:37

Atat timp cat e serios si joaca bine la noi , n-am nicio problema cu trecutul lui. Oricum, nu e un jucator rau , nu mai rau decat ce avem/am avut noi . A jucat meciuri tari , e experimentat , poate face treaba buna la mijloc .

Bun venit !

Am impresia ca pana pe 31 ianuarie mai putem face transferuri sau ?
+2

Viciu

  •  
  •  

#9 hahalera » 30-01-2014 19:40

Citez pe Steel Dany:
eu nu cred ca avem nevoie de atacant, daca jucam 4-2-3-1, il avem pe Henrique, mai e si Tudorie, si se pare ca si Sevillano va avea niste sanse.

De acord cu tine! Avem deja trei atacanti in lot, iar Henrique e destul de bine plasat in primul 11... Tudorie s-a dovedit si el o solutie, sper ca si Sevillano sa reuseasca mai multe... astfel ca daca nu gasim ceva mai de calitate, chiiar nu e cazul sa mai aducem jucatori de umplutura.
+1

hahalera

  •  
  •  

#10 Sturm1993 » 30-01-2014 19:41

Narcis Raducan spunea ca o sa vina 2 romani deci s-ar putea sa mai vina un roman in afara de Lovin.
+1

Sturm1993

  •  
  •  

#11 hahalera » 30-01-2014 19:46

Citez pe Viciu:
Atat timp cat e serios si joaca bine la noi , n-am nicio problema cu trecutul lui. Oricum, nu e un jucator rau , nu mai rau decat ce avem/am avut noi . A jucat meciuri tari , e experimentat , poate face treaba buna la mijloc .

Bun venit !

Am impresia ca pana pe 31 ianuarie mai putem face transferuri sau ?

Da, e un jucator cu experienta si poate fi util echipei in aceste momente delicate. Pe 31 sigur se termina perioada de transferuri in Europa; la noi posibil sa mai dureze vreo 2 saptamani. Oricum, jucatorii liberi pot veni oricand, insa e greu sa intre in circuitul primei echipe daca rateaza perioada de pregatire din februarie.
+1

hahalera

  •  
  •  

#12 KABAL » 30-01-2014 19:49

Mi-am facut cont pe acest site, special pt acest .........................transfer!

NU pot sa cred ca l-au transferat pe jucatorul care l-am urat cel mai mult de la Steaua. Are un caracter "deosebit" ( vezi cazul bricheta ) cat si o atitutide de "invidiat". Nu are tehnica , simuleaza la orice atingere , e lent si in plus ultima oara a jucat in liga a doua din .... Austria.

Serios? Adica totusi .. vrem creativitate la mijloc, vrem joc de pase, vrem viziune ....vrem fotbal defapt unde acest jucator nu cred ca o sa aduca nici macar un plus in jocul echipei noastre.

Da bine, se poate spune ca "omu se mai poate schimba" , insa in cazul de fata, din punctul meu de vedere, sunt sanse foarte slabe. Nu cred ca "experienta" lui prin ligile inferioare si/sau in campionate mai slabe ca al nostru ( exceptia fiind Germania ) , isi va spune cuvantul in cazul lui Lovin.

In fine, sper sa nu fie nimic oficial, si sa se ajunga sa semnam cu un alt mijlocas.

SAU ..... ( insa sansele sunt extrem de slabe ) ma pot insela, si acest transfer se va dovedi unul de ........ calitate.

Nu , nu ii spun "Welcome to Fc Otelul Galati" . Mai intai sa dovedeasca ca merita sa imbrace tricoul echipei noastre, prin atitutine, devotament si nu in ultimul rand ... prin E.V.O.L.U.T.I.I

Pana atunci insa ... ce sa zic .. succes :)
+1

KABAL

  •  
  •  

#13 Viciu » 30-01-2014 19:52

Citez pe hahalera:
Citez pe Viciu:
Atat timp cat e serios si joaca bine la noi , n-am nicio problema cu trecutul lui. Oricum, nu e un jucator rau , nu mai rau decat ce avem/am avut noi . A jucat meciuri tari , e experimentat , poate face treaba buna la mijloc .

Bun venit !

Am impresia ca pana pe 31 ianuarie mai putem face transferuri sau ?

Da, e un jucator cu experienta si poate fi util echipei in aceste momente delicate. Pe 31 sigur se termina perioada de transferuri in Europa; la noi posibil sa mai dureze vreo 2 saptamani. Oricum, jucatorii liberi pot veni oricand, insa e greu sa intre in circuitul primei echipe daca rateaza perioada de pregatire din februarie.

Am inteles, multumesc .
+1

Viciu

  •  
  •  

#14 Delpiero » 30-01-2014 20:32

se vede cata cultura avem noi suporterii galateni...noi stim tot, ii avem rivali pe toti..da mai mult de 1-2000 pe stadion nu ne strangem...da la comentat suntem buni...ce treaba are ca a jucat la steaua,dinamo sau avantul barsana..atata timp cat i s a oferit o sansa ..el trebuie sa profite de ea..daca nu cum au venit si plecat altii asa va fi si cu el...
+1

Delpiero

  •  
  •  

#15 pepeman » 30-01-2014 20:37

Ce așteptări fotbalistice să am de la un personaj pe care-l disprețuiesc profund? În nici un caz n-o să vin pe stadion ca să-i văd nesuferita mutră plângăcioasă. Când prezentul ne e populat de adamești, ciofoi și narciși, măcar pe teren ar trebui să vedem băieți dintr-o bucată.
+1

pepeman

  •  
  •  

#16 Dregan » 30-01-2014 20:41

Citez pe Viciu:
Am impresia ca pana pe 31 ianuarie mai putem face transferuri sau ?

Perioada de transferuri se incheie pe 24 februarie
+1

Dregan

  •  
  •  

#17 Aruon » 30-01-2014 21:05

Citez pe Steel Dany:
eu nu cred ca avem nevoie de atacant, daca jucam 4-2-3-1, il avem pe Henrique, mai e si Tudorie, si se pare ca si Sevillano va avea niste sanse.

Pai parca se auzea ca Ewald vrea sa implementeze un clasic iubit de el 4-4-2.. sau nu mai e valabila informatia?
+1

Aruon

  •  
  •  

#18 Arkan » 30-01-2014 21:28

Citez pe Alexandru C.:
Nu are ce sa cauta o fosta oaie la Otelul..ne face de ras! :-|

Incercati sa nu fiti cimpanzei!! Ce legatura are echipa la care a jucat cu faptul ca vine la noi? Numele Viorel Ion va spune ceva? Stiti unde a jucat intre 92 si 95?!
+4

Arkan

  •  
  •  

#19 Viciu » 30-01-2014 21:44

Citez pe Dregan:
Citez pe Viciu:
Am impresia ca pana pe 31 ianuarie mai putem face transferuri sau ?

Perioada de transferuri se incheie pe 24 februarie

Multumesc de info , Dregan .
+1

Viciu

  •  
  •  

#20 Devilutzu » 30-01-2014 21:51

Citez pe Arkan:
Citez pe Alexandru C.:
Nu are ce sa cauta o fosta oaie la Otelul..ne face de ras! :-|

Incercati sa nu fiti cimpanzei!! Ce legatura are echipa la care a jucat cu faptul ca vine la noi? Numele Viorel Ion va spune ceva? Stiti unde a jucat intre 92 si 95?!

Direct!
+1

Devilutzu

  •  
  •  

#21 hahalera » 30-01-2014 22:08

Citez pe KABAL:
Mi-am facut cont pe acest site, special pt acest .........................transfer!

NU pot sa cred ca l-au transferat pe jucatorul care l-am urat cel mai mult de la Steaua. Are un caracter "deosebit" ( vezi cazul bricheta ) cat si o atitutide de "invidiat". Nu are tehnica , simuleaza la orice atingere , e lent si in plus ultima oara a jucat in liga a doua din .... Austria.

Daca Ewald Lienen a insistat pentru el, inseamna ca o fi ceva de capul lui... ma indoiesc ca un jucator care sta tot timpul pe jos si simuleaza ar fi pe placul neamtzului. Probabil ca nu va fi titularizat prea usor, avand in vedere ca A. Cooper va fi titular indiscutabil (in masura in care va fi apt de joc), deci va trebui sa se lupte pt un loc cu Giurgiu, Filip si chiar Milea.
+1

hahalera

  •  
  •  

#22 otzelarul » 30-01-2014 22:12

UPDATE: FC Oțelul Galați a renunțat la înregimentarea fundașului dreapta Stephane Tritz, pretențiile financiare ale agentului jucătorului francez fiind considerate exagerate de către oficialii clubului nostru. În următoarea perioadă, conducerea FC Oțelul Galați va demara negocierile cu un alt fotbalist de același profil care să completeze lotul pentru partea a doua a Ligii I Bergenbier.
+1

otzelarul

  •  
  •  

#23 hahalera » 30-01-2014 22:17

Citez pe otzelarul:
UPDATE: FC Oțelul Galați a renunțat la înregimentarea fundașului dreapta Stephane Tritz, pretențiile financiare ale agentului jucătorului francez fiind considerate exagerate de către oficialii clubului nostru. În următoarea perioadă, conducerea FC Oțelul Galați va demara negocierile cu un alt fotbalist de același profil care să completeze lotul pentru partea a doua a Ligii I Bergenbier.

Mda, cam incurcata treaba. E un post deficitar... parca vad ca jucam cu Milea fundas dreapta in retur :)
+1

hahalera

  •  
  •  

#24 Ciprica » 30-01-2014 22:30

Mi se pare cel putin dubios, sa nu fi stiut pretentiile financiare, cel putin in linii mari. Cu siguranta era un jucator cel putin decent, avand in vedere ca a convins dupa un singur amical. Pacat, inclusiv pentru jucator....
+2

Ciprica

  •  
  •  

#25 hahalera » 30-01-2014 22:34

Citez pe Ciprica:
Mi se pare cel putin dubios, sa nu fi stiut pretentiile financiare, cel putin in linii mari. Cu siguranta era un jucator cel putin decent, avand in vedere ca a convins dupa un singur amical. Pacat, inclusiv pentru jucator....

Posibil sa fi primit o alta oferta intre timp si sa-si fi schimbat pretentiile :)
+1

hahalera

  •  
  •  

#26 Ciprica » 30-01-2014 22:46

M-am gandit si la asta, dar ce motiv ar mai fi avut sa piarda timpul cu datul probelor la noi?... Cine ar fi putut sa-l remarce intr-un singur meci?...
+1

Ciprica

  •  
  •  

#27 hahalera » 30-01-2014 22:59

Citez pe Ciprica:
M-am gandit si la asta, dar ce motiv ar mai fi avut sa piarda timpul cu datul probelor la noi?... Cine ar fi putut sa-l remarce intr-un singur meci?...

Ai si tu dreptate! Posibil ca nu s-or fi inteles la comisionul impresarului... mai trebuie luati si astia in calcul.
+1

hahalera

  •  
  •  

#28 login » 30-01-2014 23:47

oaie, caine sau tigan pe mine nu ma intereseaza, cei care vin la echipa trebuie sa puna osul la salvarea de la retrogradare si sunt sigur ca o vor face
+3

login

  •  
  •  

#29 Dregan » 31-01-2014 00:51

Citez pe Viciu:
Multumesc de info , Dregan .

Npc :-)
+1

Dregan

  •  
  •  

#30 Dregan » 31-01-2014 00:52

Citez pe Arkan:
Citez pe Alexandru C.:
Nu are ce sa cauta o fosta oaie la Otelul..ne face de ras! :-|

Incercati sa nu fiti cimpanzei!! Ce legatura are echipa la care a jucat cu faptul ca vine la noi? Numele Viorel Ion va spune ceva? Stiti unde a jucat intre 92 si 95?!

O singura precizare: Ion Viorel jucase la Otelul inainte sa fie la steaua intre 92 si 95
+1

Dregan

  •  
  •  

#31 Tudor » 31-01-2014 01:02

Asa si Dorinel a jucat pe la mai multi spurcati. Sa nu incepem iar discutiile astea. Daca vine e important sa ne ajute.
+1

Tudor

  •  
  •  

#32 Issos » 31-01-2014 08:17

Nu suntem in postura de a face mofturi la transferuri. Cu toate ca Lovin a dovedit o lipsa mare de fair-play in acel meci, sper sa fie util echipei si sa dovedeasca ca a invatat ceva din acel eveniment. Acum ramane problema fundasului dreapta, chiar daca Milea si Miselaricu pot evolua in flanc, este nevoie de unul de meserie.
+1

Issos

  •  
  •  

#33 bigsorin » 31-01-2014 09:24

Citez pe Issos:
Nu suntem in postura de a face mofturi la transferuri. Cu toate ca Lovin a dovedit o lipsa mare de fair-play in acel meci, sper sa fie util echipei si sa dovedeasca ca a invatat ceva din acel eveniment. Acum ramane problema fundasului dreapta, chiar daca Milea si Miselaricu pot evolua in flanc, este nevoie de unul de meserie.

Milea joaca bn dreapta Miselaricu e central oricum multi jucatori luati pe 6 luni ,imprumutati nu vad ceva bun daca jucatorul nu-i legat de viitorul lui la echipa poate sa nu puna osul cand stie ca pleaca nu-l intereseaza asta-i un pericol
+1

bigsorin

  •  
  •  

#34 Delpiero » 31-01-2014 13:02

ti e si scarba sa mai intri sa dezbati un subiect cand vezi atata prostie..nici n a jucat la otelul si deja e oaie,e stelist, e femeie ( ma refer la faza cu bricheta) ca da 3 pase in lateral si 2 inapoi.....in loc sa privim partea buna a paharului...ca a fost in jucator cat de cat bun in liga1..si datoria valorii lui a jucat in germania2( un campionat cu mult peste liga1 din toate punctele de vedere) ca a avut ghinion si s a accidentat..e numai ghinionul lui...

ps: imi aduc aminte ca si jula care marca 17 goluri in campionat inainte sa plece era huiduit...asa ca nu e de mirarere ca un jucator deja e criticat inainte sa fi jucat ptr otelul...
Rusine..si stati acasa...fotbalul e pentru suporterii adevarati..nu ptr toti ciufutii!!!
+2

Delpiero

  •  
  •  

#35 bigsorin » 31-01-2014 13:39

pe mine nu ma intereseaza unde a jucat un jucator la milan,intre,real,ste oaia,dinamo,sunt jucatori profesionisti si joaca unde castiga mai mult daca poate ajuta otelul sa ajunga unde ne dorim cu totiii chiar nu conteaza unde a jucat sper din tot sufletul sa aducem tot cei mai bun de la rivale sa castigam 10 ani cupa si campionatul necazul asta sa-l avem in loc sa le vindem noi lor ce avem mai bun sa cumparam noi de la ei ce au mai bun si sa inversam locurile in clasament asta as dori pt otelul
+1

bigsorin

  •  
  •  

#36 GeoGl » 31-01-2014 15:54

Citez pe Delpiero:
ti e si scarba sa mai intri sa dezbati un subiect cand vezi atata prostie..nici n a jucat la otelul si deja e oaie,e stelist, e femeie ( ma refer la faza cu bricheta) ca da 3 pase in lateral si 2 inapoi.....in loc sa privim partea buna a paharului...ca a fost in jucator cat de cat bun in liga1..si datoria valorii lui a jucat in germania2( un campionat cu mult peste liga1 din toate punctele de vedere) ca a avut ghinion si s a accidentat..e numai ghinionul lui...

ps: imi aduc aminte ca si jula care marca 17 goluri in campionat inainte sa plece era huiduit...asa ca nu e de mirarere ca un jucator deja e criticat inainte sa fi jucat ptr otelul...
Rusine..si stati acasa...fotbalul e pentru suporterii adevarati..nu ptr toti ciufutii!!!

Te mira? :D
+1

GeoGl

  •  
  •  

#37 KABAL » 31-01-2014 18:59

M-ati spart cu comentariile voastre de genul : "Rusine..si stati acasa...fotbalul e pentru suporterii adevarati..nu ptr toti ciufutii!!!" . Ba baiatule, cat am fost in tara, nu cred ca ratam vrun meci de-a Otelului , asa ca te rog abtinete de la comentarii inutile. In plus, pot sa zic ce vreau despre panarama asta de jucator. Ma spart atat de mult atitudinea lui cat a fost la Steaua, incat pur si simplu nu il suport. Ai vro problema cu asta? E strict punctul meu de vedere si am tot dreptul sa zic ce vreau despre el.

DACA ( a se citi cum trebuie acest .. "daca" ) , se dovedeste o mutare buna , exemplu : schimbare de atitutine, daruire pe teren, capul jos si jocuri bune .. mai vorbim. Pana atunci insa, nu imi schimb deloc parerea despre acest jucator!
+1

KABAL

  •  
  •  

#38 Delpiero » 31-01-2014 19:11

la ce gandire ai...e clar ca n ai treaba cu fotbalul......nu e mai simplu sa te abtii de la comentarii rautacioase si sa astepti sa vezi modul in care va evolua ptr otelul si dupa sa vii sa arunci vorbe gen "panarama de jucator"..asa a fost si cu "panarama de antrenor Dorinel Munteanu"(toti au avut de obiectat impotriva valorii sale ca antrenor si a faptului ca e stelist inainte sa vina la otelul) .toti l au injurat si huiduit..si dupa am ajuns sa i strigam si in vis numele
+1

Delpiero

  •  
  •  

#39 KABAL » 31-01-2014 19:41

Delpiero, eu totusi nu inteleg. Cum puteti voi sa generalizati in halul asta. "Toti l-au injurat si huiduit". Care toti? Eu unu nu l-am injurat si huiduit pe Dorinel. Ca au fost atatia care au facut-o, sa fie sanatosi.

Cat despre Lovin, scuza-ma, dar n-am cum sa ma abtin. Numai cand ma uit la cazul bricheta, si cand vad ca ridica mainile alea in sus, pfoai ...............

Pana cand va evolua pt Otelul, si pana cand va arata ce am scris mai sus, raman la parerea mea.
+2

KABAL

  •  
  •  

#40 florinel97 » 03-02-2014 01:47

Dragi suporteri, vă puteți susține echipa favorită Oțelul Galați pe site-ul dedicat suporterilor români și greci. Intrați pe site-ul: www.ligaultras.com și alegeți Oțelul Galați. Vă puteți colecta banii, puteți băga la pariuri, oferiți sprijin jucătorilor în funcție de cum vă spune managerul, cumpărați bilete în funcție de cum vă spune managerul. Haideți și voi. Suntem 300 de suporteri din care 50 activi. Avem nevoie de voi, fiecare suporter e important. FORZA OȚELUL!

florinel97

Login sau crează cont pentru a comenta              |