STIRI Liga I Greşeala lui Lovin

Florin Lovin Florin Lovin Deşi, ca mai toţi suporterii, am încercat să-i dăm o şansă lui Florin Lovin şi să trecem peste trecutul său, mijlocaşul venit recent la echipa noastră a ales să dea cu piciorul bunăvoinţei gălăţene. Astfel, în două interviuri separate, jucătorul de 31 de ani a vorbit despre fosta sa echipă, una deloc apreciată la Galaţi, reuşind să enerveze la maxim fanii roş-alb-albaştrii din mediul online şi nu numai.
Pe această cale, cerem conducerii Oţelului să intervină şi să îl pună cât mai repede în temă pe Lovin, pentru ca acesta să ştie unde a venit şi, mai ales, de ce se află aici!

Florin Lovin: ”Într-adevăr, am fost contactat și de Vlăduț Munteanu, ca să mă duc la U Cluj. Pe Vlăduț îl știu bine, am copilărit împreună, dar Oțelul este mai sus în clasament și cred că Lienen are priceperea de a scoate echipa la liman. În plus, vreau să joc fotbal de plăcere. Cred că trebuie să lăsăm deoparte clasamentul, pentru că și așa nu ne avantajează, să luăm fiecare meci în parte, să ne propunem să câștigăm și să trecem peste acest moment dificil. Când jucam în Germania am întâlnit mai mulţi directori ai unor firme de încălţăminte şi aşa mi-a venit ideea să deschid un magazin online, special pentru cei care vor să cumpere ghete de fotbal. 70-80% din fotbaliştii din Liga 1 sunt încălţaţi de mine, inclusiv cei de la Steaua. Eu mereu am fost cu sufletul alături de Steaua şi aşa voi rămâne, mai puţin când voi juca împotriva ei. O să fie puţin ciudat în România să revăd foarte mulţi colegi care mai sunt în activitate şi să joc contra lor.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Viorel Craciun » 05-02-2014 11:11

nici n-ai venit bine si incepi sa-ti faci "prieteni" , mai bricheta !
+3

Viorel Craciun

  •  
  •  

#2 geo007ro » 05-02-2014 11:16

El nu știe ca steluța nu are suporteri la Galați, nu e vina lui, cineva din conducere ar fi trebuit să îl informeze de "iubirea" de care se bucură prin aceste părți ale Moldovei. Sper ca pe viitor să fie mai atent cu referirile la acestă "dragă" echipă.
+3

geo007ro

  •  
  •  

#3 Issos » 05-02-2014 11:18

lovin a cazut in plasa ziaristilor. ok, fiecare avem un trecut pe care nu-l putem nega sau sterge cu buretele, dar un pic de moderatie. pesonal m-a scos din sarite raspunsul la intrebarea "Cum va fi când vei juca împotriva Stelei?" la care a raspuns: "Se va juca în ultima etapă, sper să nu fie decisiv nici pentru noi, nici pentru ei. Steaua să fie campioană, iar noi salvaţi". Eu inteleg ca Lovin s-ar cam da la o parte intr-un astfel de meci. bila alba din acest raspuns o constituie identificarea proprie cu otelul, dar lasa totusi loc la interpretari. I hope that actions of Lovin do speak louder than his words. Lovin ca sa stii cine suntem: www.youtube.com/.../
+5

Issos

  •  
  •  

#4 hahalera » 05-02-2014 11:36

Citez pe Issos:

S-a lasat dus de val si el... oricum, daca mai bate mult campii cu steaua lui poate isi ia o bricheta in freza la primul meci :)
+3

hahalera

  •  
  •  

#5 Delpiero » 05-02-2014 12:12

stati fratilor acasa cu mentalitatea asta....mi se pare normal... fotbalul e munca lui..fiecare echipa e un loc de munca..daca el s a atasat de steaua sa fie sanatos..voi daca munciti multi ani la X loc de munca si dupa va mutati la Y, acelasi domeniu...numai ai voie sa vorbesti de locul X de munca si de colegii ca na esti la firma concurenta...de asta suntem un oras vai de capul nostru din toate punctele de vedere..

am vazut la un alt topic comentul lui Leonard....exact aceeasi descriere..ca e stelist ca a primit o sansa..acum adaug si eu...de asta a ti ramas 30 de insi in galerie( la reunire au fost din toate partile si foarte putini din galerie care vin meci de meci) de asta avem cea mai slaba galerie( era echipa lu tata jean' care n avea deloc da s au dus in B) voi in loc sa incurajati echipa....voi o injurati pe cealalta...s a saturat lumea...injuri 1 an...2....da la noi deja sunt 10...lumea s a saturat ca sa atragi suporteri in peluza mai trebuie sa faci si ceva nou..nu numai injuraturi si furaciuni( cum a fost cand a ti avut voi biletele..le luati cu 2 lei,pe ele scriau 7 lei si le vindeati cu 5,diferenta asta conteaza ptr unii care is calculati) asa ca a ti ajuns sa mai fiti maxim 30 de insi care vin meci de meci in galerie..
−2

Delpiero

  •  
  •  

#6 andy0212 » 05-02-2014 12:21

Din interviurile astea , Lovin da impresia ca a venit la Galati sa joace si el o miuta. Steaua e iubirea vietii lui dar pentru ca 2 tovarasi erau cu un om in minus si nu puteau sa intre si ei la joaca , fiinta boema cum e , a lasat de la el si le da o mana de ajutor.
Asta ori e cretin ori are impresia ca joaca la Buzau...
+5

andy0212

  •  
  •  

#7 one.dollar » 05-02-2014 12:24

Citez pe Delpiero:
stati fratilor acasa cu mentalitatea asta....mi se pare normal... fotbalul e munca lui..fiecare echipa e un loc de munca..daca el s a atasat de steaua sa fie sanatos..voi daca munciti multi ani la X loc de munca si dupa va mutati la Y, acelasi domeniu...numai ai voie sa vorbesti de locul X de munca si de colegii ca na esti la firma concurenta...de asta suntem un oras vai de capul nostru din toate punctele de vedere..

am vazut la un alt topic comentul lui Leonard....exact aceeasi descriere..ca e stelist ca a primit o sansa..acum adaug si eu...de asta a ti ramas 30 de insi in galerie( la reunire au fost din toate partile si foarte putini din galerie care vin meci de meci) de asta avem cea mai slaba galerie( era echipa lu tata jean' care n avea deloc da s au dus in B) voi in loc sa incurajati echipa....voi o injurati pe cealalta...s a saturat lumea...injuri 1 an...2....da la noi deja sunt 10...lumea s a saturat ca sa atragi suporteri in peluza mai trebuie sa faci si ceva nou..nu numai injuraturi si furaciuni( cum a fost cand a ti avut voi biletele..le luati cu 2 lei,pe ele scriau 7 lei si le vindeati cu 5,diferenta asta conteaza ptr unii care is calculati) asa ca a ti ajuns sa mai fiti maxim 30 de insi care vin meci de meci in galerie..

prietene poti sa mergi linistit in galeria stelemistilor cu mentalitatea ta cu tot. pe lovin nu-l mai poate schimba nimeni. el ramane stelemist ideea e ca acum mananca o paine d ela noi. buna sau rea. alba sau neagra. dar atat timp cat e la OTELUL s-o lase mai moale cu oile. aceleasi pretentii le am si de la narcis.
+4

one.dollar

  •  
  •  

#8 dj » 05-02-2014 13:05

nu poti face performanta la o echipa cand tu stai si te gandesti la alta !!! MARSI
+2

dj

  •  
  •  

#9 Tudor » 05-02-2014 13:09

Citez pe geo007ro:
El nu știe ca steluța nu are suporteri la Galați, nu e vina lui, cineva din conducere ar fi trebuit să îl informeze de "iubirea" de care se bucură prin aceste părți ale Moldovei. Sper ca pe viitor să fie mai atent cu referirile la acestă "dragă" echipă.

Tin sa te contrazic, steluta are destui suporteri la Galati si in mai toata Moldova. Sunt si dinamovisti si rapidisti, putini, dar sunt. E de ajuns cat sa mergi pe jos prin oras sa vezi copii sau adulti cu fularul stelei la gat.
+3

Tudor

  •  
  •  

#10 silvinho » 05-02-2014 13:15

Steaua are suporteri si la Galati, i-ati vazut pe strazi cand facea performanta in cupele europene precum si in destule baruri ;) Cat despre Lovin, nu vad problema, a venit omu o sa joace pentru Otelu... ;-)
−5

silvinho

  •  
  •  

#11 hahalera » 05-02-2014 13:21

Citez pe Delpiero:
stati fratilor acasa cu mentalitatea asta....mi se pare normal... fotbalul e munca lui..fiecare echipa e un loc de munca..daca el s a atasat de steaua sa fie sanatos..voi daca munciti multi ani la X loc de munca si dupa va mutati la Y, acelasi domeniu...numai ai voie sa vorbesti de locul X de munca si de colegii ca na esti la firma concurenta...de asta suntem un oras vai de capul nostru din toate punctele de vedere...

Desi nu-mi place deloc steaua (de regula, tin cu adversarii lor, indiferent ca acestia se numesc Ceahlaul, Pandurii, Schalke sau Chelsea), nu ma numar nici printre "suporterii patimasi", cei care nu accepta sa auda numele steaua rostit la Galati... la un moment dat, chiar cu riscul de-a imi atrage oprobriul comunitatii, mi-am exprimat opinia pe acest forum, sustinand ca se cam exagereaza cu aceasta isterie anti-steaua. Cu toate acestea, trebuie sa fiu de acord cu Issos (da, se mai intampla si asta!) ca astfel de declaratii nu se fac... Figo cand a trecut de la Barcelona la Real nu l-am auzit sa spuna ca si-ar dori sa joace intr-un El Classico fara miza (daca poate exista asa ceva!!!), asa cum nici pe van Persie nu l-a auzit cineva acum spunand ca spera ca Arsenal sa ia titlul si ca si-ar dori ca treburile sa fie "clare" la ora meciului direct...
+2

hahalera

  •  
  •  

#12 hahalera » 05-02-2014 13:33

Citez pe Tudor:
Citez pe geo007ro:
El nu știe ca steluța nu are suporteri la Galați, nu e vina lui, cineva din conducere ar fi trebuit să îl informeze de "iubirea" de care se bucură prin aceste părți ale Moldovei. Sper ca pe viitor să fie mai atent cu referirile la acestă "dragă" echipă.

Tin sa te contrazic, steluta are destui suporteri la Galati si in mai toata Moldova. Sunt si dinamovisti si rapidisti, putini, dar sunt. E de ajuns cat sa mergi pe jos prin oras sa vezi copii sau adulti cu fularul stelei la gat.

Pai banuiesc ca mai toti suporterii "de rezultat" din Galati, in "timpul liber" tin cu steaua. Daca facem un simplu calcul, numarul lor ar putea fi estimat facand diferenta dintre nr (mediu) de spectatori in 2010-2011 si nr mediu din 2013-2014...
+1

hahalera

  •  
  •  

#13 DanielT » 05-02-2014 13:36

De multe ori se exagereaza cu nebunia asta anti-steaua. Cred ca mult mai bine ar fi sa ignori ceva ce nu iti place. Lovin e un jucator util Otelului fara discutii. In acelasi timp e clar ca se gandeste cu nostalgie la anii petrecuti la Steaua, lucru normal tinand cont ca el chiar a facut performanta acolo. Totusi e un jucator profesionist si sunt sigur ca isi va face treaba la noi dar tocmai asta deranjeaza. Un jucator profesionist ca el trebuie sa fie conectat total la echipa la care joaca. Astfel de declaratii il arata ca un amator. Putea sa spuna ca spera ca Steaua sa iasa campioana dar acum gandul lui e doar la Otelul, prioritatea lui este salvarea de la retrogradare a echipei. Din ce am auzit cei din conducere au avut o discutie cu el si Lovin a inteles pretentiile suporterilor otelari. Din pacate greseala lui a ajuns la cunostinta suporterilor si nu ii va fi usor cu cei mai fanatici dintre noi. Probabil ca o discutie jucator-suporteri va clarifica aceasta problema.
−2

DanielT

  •  
  •  

#14 R4dioh3ad » 05-02-2014 14:15

Nu stiu daca e chiar asa un capăt de tara ce a făcut lovin...important e ce o sa faca in teren. Sa fim seriosi acum la ce ziaristi avem noi si daca se transfera la barcelona tot de steaua îl întrebau...bănuiesc că pe viitor o sa fie mai diplomat,as s-a intamplat si cu Narcis.
+2

R4dioh3ad

  •  
  •  

#15 radu_alex13 » 05-02-2014 14:35

Se exagereaza prea mult.....sa isi faca treaba la otelul, pentru ca e jucator pofesionist.
−1

radu_alex13

  •  
  •  

#16 under_tz » 05-02-2014 15:23

Poate sa isi faca perfect datoria, daca tot este jucator profesionist, sa respecte fanii si culorile care il platesc! Trebuie sa tina cont si de majoritate, macar decenta in declaratii, nu il cauta nimeni sa vada daca isi poarta chilotii cu echipa favorita! Putin creier + respect fata de suporteri + devotament in joc, asta asteptam de la dl Florin Lovin!
+9

under_tz

  •  
  •  

#17 Devilutzu » 05-02-2014 15:46

Citez pe under_tz:
Poate sa isi faca perfect datoria, daca tot este jucator profesionist, sa respecte fanii si culorile care il platesc! Trebuie sa tina cont si de majoritate, macar decenta in declaratii, nu il cauta nimeni sa vada daca isi poarta chilotii cu echipa favorita! Putin creier + respect fata de suporteri + devotament in joc, asta asteptam de la dl Florin Lovin!

Eu nici nu ar trebui sa mai comentez. Ai spus exact ce trebuia
+2

Devilutzu

  •  
  •  

#18 Leviathan » 05-02-2014 16:57

mmm n-a zis nu stiu ce minune, asta e adevarul, decat vrajeli si apoi nu stiu ce minune aflam.. macar sa joace cv.. lienen il vede lider al echipei.. hhmmmz
+1

Leviathan

  •  
  •  

#19 vitzamina » 05-02-2014 17:11

Discutia asta despre ce e bine si rau e chiar penibila.

Este vorba doar de RESPECT. Nu intereseaza pe nimeni unde a jucat sau ce a facut, dar in momentul asta reprezinta un singur club: OTELUL asa ca ar trebui sa isi asume chestia asta si sa se comporte ca atare.

Poate unii acceptati sa joace cu gandul la steaua, sa fara sa se uite in clasament. Foarte bine. Daca asta inseamna profesionism, ne ducem toti la naiba.

Dadea unul exemple de firme pe aici. Pai daca te duci la firma X si vorbesti doar de firma Y, stii ce iti zic aia ? Du-te-n p.... m.... inapoi la Y !!!!
+1

vitzamina

  •  
  •  

#20 Leonard » 05-02-2014 17:41

Del Piero, nu vreau sa ma cert cu tine sau cu altcineva care tine cu aceeasi echipa ca si mine, dar uneori, unii intrec masura. Nu o sa vezi niciodata un membru Steel Boys ca face bisnita cu bilete. In finala camapionatului, in meciul cu Timisoarea, chiar am facut un mesaj "Opriti bisnita!". Se pare ca nu ne cunosti deloc, ori vorbesti de galerie la ge neral, ceea ce e o greseala din partea ta. Daca vrei sa ne cunosti mai bine, poti sa vezi pe siteul nostru o mica parte din ceea ce am facut pentru clubul nostru in cei 8 ani de activitate. Daca vorbesti de galerie ca are 30 de membri, tin sa te anunt ca numai grupul nostru are 50 de membri activi, iar la reunirea au cam fost toti.
Tribunele si peluzele stadionului sunt tot mai goale din multe alte considerente. Nu cred ca e stadionul plin, dar galeria face exceptie si este goala. Suntem cu totii in regres, asta e clar.
Daca vrei sa schimbi ceva, pune mana la treaba, mucneste cot la cot cu cei care o fac deja, si lasa atacurile gratuite, ca nu-ti sta bine.
Eu cred totusi ca ori negi realitatea, ori nu urmaresti ce se intampla pe plan local la nivel de suporteri.
Lovin e platit de clubul nostru, nu ne intereseaza cu cine tine, atata timp cat nu se afiseaza. Nu avem nevoie de scuzele lui false, pentru ca nu ar ajuta oricum la nimic. Singurul lucru pe care poate sa il faca pt. a se scoate din cacatul in care singur s-a bagat, este sa aiba niste evolutii exceptionale, sa isi rupa picioarele pentru Otelul si sa iesim din situatia in care ne aflam. Asa cum spunea cineva mai sus, probabil ca a crezut ca a venit sa joace la Buzau sau Braila, dar s-a inselat.

Leonard

  •  
  •  

#21 radu_alex13 » 05-02-2014 17:48

Citez pe vitzamina:
Discutia asta despre ce e bine si rau e chiar penibila.

Este vorba doar de RESPECT. Nu intereseaza pe nimeni unde a jucat sau ce a facut, dar in momentul asta reprezinta un singur club: OTELUL asa ca ar trebui sa isi asume chestia asta si sa se comporte ca atare.

Poate unii acceptati sa joace cu gandul la steaua, sa fara sa se uite in clasament. Foarte bine. Daca asta inseamna profesionism, ne ducem toti la naiba.

Dadea unul exemple de firme pe aici. Pai daca te duci la firma X si vorbesti doar de firma Y, stii ce iti zic aia ? Du-te-n p.... m.... inapoi la Y !!!!

Gresesti, si am sa iti spun de ce, cand un jucator e transferat la noi(si nu numai), de ce de fiecare data e prezentata artea lui de vizita? (udne s-a nascut, unde a jcuat, etc. etc.).
Un jucator profesionist isi face treaba oriunde jaoca pentru ca este platit. Sunt convins ca daca va da gresi va plati, ori va sta pe banca , ori va pleca.
Iar treaba aia cu firma X si Y, ai inteles-o gresit. Daca sunt la o firma nu am voie sa vb de fosta mea firma? Omul e stelist, a gresit probabil cu aceste declaratii. Ce ati fi vrut , sa spuna ca iubeste otelul?!? Majoritatea jurnalistilor cand iau un interviu, pe majoritatea jucatorilor, intreaba de steaua, lupta la titlu, etc....Si trecand peste astea, nici mie nu imi e simpatic, dar asta e, eu sper sa isi faca datoria pe teren, in rest poate sa manance cat rahat vrea.
P.S. nu eu am lasat mesajul cu firma X si Y

radu_alex13

  •  
  •  

#22 Leonard » 05-02-2014 18:04

Radu, nu putem compara Otelul cu o firma. Poate pentru jucatori, pentru majoritatea din ei, este o societate unde lucreaza, castiga niste bani si cam atat. Dar pentru suporteri, Otelul nu este un SRL. Pentru otelari, echipa asta e o traire, e parte din ei. Un jucator atat de batran ca Lovin, ar trebui sa stie lucrurile astea. Pe la noi au mai trecut jucatori veniti de la echipele din Bucuresti si cu mici exceptii, daca au stiut sa respecte suporterii, sa joace pentru culorile noastre, nu au avut deloc probleme. Sunt de acord cu faptul ca se injura prea mult alte ecchipe, poate asta arata si putina frustrare din partea noastra si cu siguranta ca e mult mai important sa vii la stadion din dragoste pentru Oteluol, decat din ura pentru alta echipa. Totusi, declaratiile astea nu isi au rostul si nu ii fac decat rau. Sa dea totul pentru echipa care il plateste si sa lase declaratiile de dragoste pentru altii care au incercat de mai multe ori sa ne retrogradeze si sa ne faca rau in dese randuri. Nu e singurul care a facut greseli de astea. Un exemplu este Vatca, dar cand a vrut sa se intoarca la Galati, (si)din cauza amenintarilor fanilor s-a anulat transferul. Asa ca o fi clubul nostru in impas, poate am mai slabit noi la nivel de suporteri, dar totusi sunt destui suporteri fermi pe pozitii pe meleagurile noastre. Respect si prestatii cat mai bune! Atat! Fara can-can-uri!
+3

Leonard

  •  
  •  

#23 bogdan64 » 05-02-2014 18:49

Eu consider ca a cazut in plasa ziaristilor de la Prosport care i-au luat interviul si care sunt bineinteles, stelisti! Poate isi va da seama ce mult iubim noi suporterii adevarati pe Steaua si is va reconsidera atitudinea! Nu-i cer sa fie cu sufletul alaturi de Otelul - tot stelist va ramane ca si Narcis de altfel, dar sa puna osul la treaba pentru echipa de unde este platit! Asa ar trebui sa faca un jucator profesionist! Oricum la prima intalnire cu suporterii galateni ii va fi cam greu. Nu stiu de ce, dar presimt ca nu va fi primit cu bratele deschise!
+1

bogdan64

  •  
  •  

#24 eium auaets » 05-02-2014 18:53

din toate declaratiile acestui individ imi dau seama ca isi cam bate joc de noi.sa nu uite unde a venit si sa isi vada de echipa la care este nu la care a fost ca altfel o sa fie cam tragic cu el:)
+1

eium auaets

  •  
  •  

#25 giu » 05-02-2014 19:03

Sunt foarte surprins de multe comentarii permisive cu privire la atitudinea acestui "mare" fotbalist. Prima declaratie este si o actiune de imagine, de creare a unei noi emulatii in randul suporterilor, etc. Individul asta n-a inteles pana la varsta asta ca fotbalul n-are nicio valoare daca nu-ti atragi suporteri de partea ta. Fotbalul in afara ca este un joc este in primul rand o stare de spirit.
Eu nu cred ca se poate face performanta cu jumatati de masura.
+3

giu

  •  
  •  

#26 one.dollar » 05-02-2014 19:17

Citez pe radu_alex13:
Citez pe vitzamina:
Discutia asta despre ce e bine si rau e chiar penibila.

Este vorba doar de RESPECT. Nu intereseaza pe nimeni unde a jucat sau ce a facut, dar in momentul asta reprezinta un singur club: OTELUL asa ca ar trebui sa isi asume chestia asta si sa se comporte ca atare.

Poate unii acceptati sa joace cu gandul la steaua, sa fara sa se uite in clasament. Foarte bine. Daca asta inseamna profesionism, ne ducem toti la naiba.

Dadea unul exemple de firme pe aici. Pai daca te duci la firma X si vorbesti doar de firma Y, stii ce iti zic aia ? Du-te-n p.... m.... inapoi la Y !!!!

Gresesti, si am sa iti spun de ce, cand un jucator e transferat la noi(si nu numai), de ce de fiecare data e prezentata artea lui de vizita? (udne s-a nascut, unde a jcuat, etc. etc.).
Un jucator profesionist isi face treaba oriunde jaoca pentru ca este platit. Sunt convins ca daca va da gresi va plati, ori va sta pe banca , ori va pleca.
Iar treaba aia cu firma X si Y, ai inteles-o gresit. Daca sunt la o firma nu am voie sa vb de fosta mea firma? Omul e stelist, a gresit probabil cu aceste declaratii. Ce ati fi vrut , sa spuna ca iubeste otelul?!? Majoritatea jurnalistilor cand iau un interviu, pe majoritatea jucatorilor, intreaba de steaua, lupta la titlu, etc....Si trecand peste astea, nici mie nu imi e simpatic, dar asta e, eu sper sa isi faca datoria pe teren, in rest poate sa manance cat rahat vrea.
P.S. nu eu am lasat mesajul cu firma X si Y

... da eu as fi vrut sa-l aud spunand ca iubeste OTELUL! daca n-a facut-o macar sa fi tacut de tot. tu nu uita ca jurnalistii (desi sunt de rahat) asta-i meseria lor. daca ziaristii l-au intrebat putea foarte elegant sa raspunda cu: "momentan sunt la OTELUL" sau "va rog intrebati-ma de actuala mea echipa" sau etc. nu vii sa spui ca jucam cu oile in ultima etapa si te doare la basca ca vom fi si noi scapati si ei campioni. ce atitudine de jucator profesionist vezi tu in declaratia asta? ce ma doare pe mine ca oile ies pe primul loc? cand e vorba de capitala eu vreau macel.
+2

one.dollar

  •  
  •  

#27 radu_alex13 » 05-02-2014 19:20

Asa e, ai dreptate. Dar pana la urma, poate sa manan cat cacat vrea, sa il vedem pe teren.
−2

radu_alex13

  •  
  •  

#28 bogdan64 » 05-02-2014 20:02

Nu stiu daca are legatura cu cele de mai sus, dar Lovin ar trebui informat ce s-a intamplat de exemplu cand Szekely, fost fotbalist la Otelul, transferat la Steaua a venit pe vremea Presedintelui Stan sa inaugureze un magazin fan- shop Steaua la Galati! Pe vremea aceea nu stiu daca exista Dunarea Batrana, sau informatiile nu ajungeau asa repede la suporteri, pentru ca altfel cred ca s-ar fi dat foc la magazin nu numai lui Szekely!
+3

bogdan64

  •  
  •  

#29 romeo » 05-02-2014 20:24

Era simplu " nu vorbesc de alte echipe , acum sunt la OTELUL si numai asta conteaza " era final de interviu si dovedea un caracter deosebit si inteligent , se pare insa ca fostii stelisti (Narcis?) duc lipsa de inteligenta , cel putin la inceput !
Acum , gata ..la treaba si atentie la urmatoarele interviuri , tribuna din Tiglina mica mica dar pretentioasa!
+3

romeo

  •  
  •  

#30 Viciu » 05-02-2014 20:35

Orice , dar orice jucator, ar trebui sa vorbeasca pe teren si sa lase vorbele pentru mai tarziu , cand se termina fotbalul.
Pe de alta parte , imi pare ca vorbele lui Lovin au facut mai mult rau cand ne-au impartit in doua tabere , iar , intre galerie si suporteri , steaua si muie steaua , etc . Cand toti trebuie sa fim acum , stransi ca niste degete intr-un singur pumn .
+2

Viciu

  •  
  •  

#31 Aruon » 05-02-2014 22:17

O sa vada si singur ce fel e la Galati Lovin!O sa se lamureasca in meciurile noastre cu echipele bucurestene.Pun pariu ca voi va agitati aici asa si lui nici nu-i trece prin cap o secunda macar ce greseli a facut.Pana la urma,e profesionist,e adevarat s-a avantat in unele declaratii care nu isi aveau locul,despre Steaua dar nu cred ca va fi indolent sau va juca la vrajeala.Va da maximum sa speram.
+1

Aruon

  •  
  •  

#32 MARIO 23 » 05-02-2014 22:56

Nu-i nimic Lovin...va veni si primul meci acasa in care vei fi schimbat si iti vom da sa ne tii minte....eeeeeeee. M--e Steaua M--ie Steaua eee eee! :P
+2

MARIO 23

  •  
  •  

#33 R4dioh3ad » 05-02-2014 23:08

Ok,o fi gresit Lovin...dar vad ca sunt pe aici voci care pun la cale o huiduiala generală, si deja le nascoceste mintea vreun vers impotriva lui... Eu cred ca aceasta atitudine fata de un jucător sau fata de club in general este mai condamnabilă decat ceea ce a facut Lovin...Datoria noastra e sa încurajăm echipa si jucătorii ei...asta inseamna dragoste fata de club...

R4dioh3ad

  •  
  •  

#34 costelus » 05-02-2014 23:34

bai frate dar dece vorbesti de parnaiasi aia de la steaua ? esti la otelul steaua numai exista steaua nu este decat o echipa care mereu a fost favorizata si vesnic comunista

costelus

  •  
  •  

#35 geo007ro » 06-02-2014 13:57

[quote name="Tudor"
Tin sa te contrazic, steluta are destui suporteri la Galati si in mai toata Moldova. Sunt si dinamovisti si rapidisti, putini, dar sunt. E de ajuns cat sa mergi pe jos prin oras sa vezi copii sau adulti cu fularul stelei la gat.

Sa nu uitam in primul rand materiale promotionale gasesti pete tot, dar mai putin cu Otelul, bineînțeles ale stelei fiind pe toate drumurile. Și totuși, față de alte orașe din Moldova, în Galați sunt foarte puțini suporteri steliști, comparativ să spunem cu Piatra Neamțul, unde toți țin cu ei. Câți suporteri ai acesti echipe au fost văzuți la meciul direct? Câți s-au dus la hotel să îi întâmpine? Vreo 2 anul trecut... Asta spune ceva despre ce însemnă această echipă în Galați. Dar nu neg că au cei mai mulți suporteri din țară, nu am cum. În Galați există DOAR OȚELUL:

geo007ro

  •  
  •  

#36 Tudor » 06-02-2014 16:24

Este irelevant, ca si cum Otelul are numai 2000 de suporteri ca atatia sunt la stadion. Iti spun eu ca sunt multi stelisti si in Galati doar ca nu vin la stadion ca sa intre in conflict cu restul. Asa cum sunt peste 2000 de suporteri otelari, dar nu vin din anumite motive intemeiate sau nu. Plus de asta, poate sa fie materiale cu Steaua peste tot, daca esti otelar nu ai cum sa cumperi asa ceva.

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |