STIRI Liga I “Printre cele mai bune cantonamente pe care le-am petrecut”

Astafei e pregatit de returAstafei e pregatit de returOţelarii au revenit din Spania, acolo unde au disputat 7 partide amicale, cu gândul la partidele oficiale din campionat, mai ales că echipa noastră nu stă deloc bine în clasament.
Victoraş Astafei a declarat la întoarcere, pe aeroport, că ultima partidă, cea cu Dinamo Moscova, în care a şi marcat un gol dintr-un penalty obţinut tot de el, a fost cea mai importantă în vederea dificilelor partide oficiale cu Pandurii şi Petrolul care ne aşteaptă.
Mijlocaşul de bandă s-a declarat încântat de cantonamentul din Spania, afirmând că a fost unul dintre cele mai bune stagii de pregătire din cariera sa. Victoraş a încheiat spunând că şi rezultatele au fost pe măsura cantonamentului.

Victor Astafei: “Cu Dinamo Moscova a fost un joc foarte important pentru noi, un test de pregătire pentru următoarele meciuri. Avem două adversare puternice, Pandurii şi Petrolul. Cred că a fost printre cele mai bune cantonamente pe care le-am petrecut la o echipă. M-am simţit foarte bine, pregătirea a fost una foarte bună şi s-a văzut şi în jocul pe care l-am prestat.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 15-02-2014 22:26

Respect Astafei..sper sa revii la forma de alta data in acest retur de campionat..
+1

Alexandru C.

Login sau crează cont pentru a comenta              |