STIRI Liga I Nu e nici Nike, e PUMA

PUMA va fi noul sponsor tehnic al Otelului GalatiPUMA va fi noul sponsor tehnic al Otelului GalatiDupă cum vă spuneam, anul 2014 ar putea fi anul revenirii marketingului la Oţelul, un lucru aşteptat cu mare drag de suporteri, care au rămas fără magazin, revistă şi alte facilităţi în 2013!
Până sâmbătă când se va relua campionatul formaţia noastră va avea noi rânduri de echipament, realizate sub tutela PUMA şi nu Nike cum se anunţase în primă instanţă.

Deşi Narcis Răducan vorbise cu Nike de mai multă vreme pentru sponsor tehnic, cei de la TNG au profitat de plecarea directorului general în cantonamentul din Spania şi s-au înţeles cu Puma. Nu se cunosc foarte multe detalii despre noile echipamente, dar ele vor fi promovate cu siguranţă suporterilor în ziua de miercuri, 19 februarie (ora 19.00), la Sala “Siderurgistul”, odată cu prezentarea lotului. Tot ce se cunoaşte la acest moment este faptul că echipamentul de deplasare va fi negru-verde. Probabil cel de pe teren propriu va păstra într-un fel sau altul culorile roş-alb-albastre ale formaţiei noastre.
Faptul că FC Oţelul Galaţi îşi schimbă echipamentul, dar mai ales felul în care conducerea a ales să prezinte aceste modificări, printr-o prezentare cum nu s-a mai făcut din anii ’90, aduce o bilă albă în dreptul staff-ului administrativ, deşi încă aşteptăm o poziţie oficială a clubului cu privire la scoaterea numelui Galaţi de pe stema clubului! 

Narcis Răducan: „Aşa cum am promis, am schimbat firma de echipament. Suporterii vor avea surprize plăcute referitor la echipamentul din retur.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 dj » 18-02-2014 10:50

intadevar aduce o bila alba dar totusi...NEGRU VERDE ?????? Leonard zicea bine ce zicea....si am lasat si eu un comentariu la o stire anterioara....ne-a mutata clubul.....ne-a luat NUMELE GALATI ...ne-a schimbat sigla...acuma ne schimba si culorile....incet incet vor sa faca echipa asta o echipa anonima....si probabil s-o mute ! sa ne lase fara ea ...

dj

  •  
  •  

#2 hahalera » 18-02-2014 10:57

off-topic: in editorialul de azi din gsp, dedicat lui MM (maimutoiul), Tolontan mentioneaza ceva si despre Otelul... reproduc mai jos pasajul:

"Faza cu arbitrajele fățișe se întîmpla extrem de rar la Galați. Pentru că micul club sportiv condus de Marius Stan și MM Stoica făcea figură aparte. Era favorizat puțin sau deloc.

În termeni nițel pretențioși, dar care descriu real situația, Oțelul încerca o politică de finlandizare. Galațiul trăia periculos și independent între marile puteri. Ținea cont de Cooperativă, fără să se bage însă în jocurile de culise decît rarisim, cît era nevoie ca să nu fie strivit de șenilele de bani și urdori care traversau pe atunci fotbalul nostru, aflat în perioada sa cea mai coruptă. [...] În anii ‘90, să nu truchezi meciuri în serie era aproape imposibil dacă țineai să faci fotbal. Mai ales la un club minion..."

Dincolo de toate, Otelul inseamna o istorie pe care nu ne este rusine sa ne-o asumam :)

hahalera

  •  
  •  

#3 Johnny8 » 18-02-2014 11:06

off....ori e Nike ,Adidas acu e Puma:-o

Johnny8

  •  
  •  

#4 Jonathan Archer » 18-02-2014 12:19

Citez pe Johnny8:
off....ori e Nike ,Adidas acu e Puma:-o

Poate ne trezim maine cu Adibas :oops:
+2

Jonathan Archer

  •  
  •  

#5 bgd90 » 18-02-2014 12:32

In loc de lei puteau pune 2 soldati moldoveni, era muuuuult mai ok si mai acceptat de toti. Sau ceva asemanator.
App de lei,cred ca nici la zoo de la Garboavele nu mai avem asa ceva.ZERO legatura!!
−1

bgd90

  •  
  •  

#6 bigsorin » 18-02-2014 12:55

noul imn mi se pare de 2bani ,pe stema lipseste galati ce mai lipseste sa faca astia trebuia un imn nou dar ceva cu rezonanta nu panaramaia o adunatura de baieti care canta ceva de distractie in parc vhiar e nasol si nici stema nu-mi place
+1

bigsorin

  •  
  •  

#7 Issos » 18-02-2014 13:03

Lipsa Galatiului de pe sigla se poate explica prin faptul ca Otelul e un brend care oricum este si va fi asociat cu Galatiul, ca si in cazul lui Juventus. de pe sigla "Batranei Doamne" lipseste numele orasului in care bianco-nerrii isi desfasoara activitatea si nimeni nu cred ca isi inchipuie ca titulatura Juventus poate fi alaturata altui oras. In schimb, stema lasa mult de dorit, in ansamblul ei este un sincretism, care denota plagiatul si kisch-ul.
−2

Issos

  •  
  •  

#8 bigsorin » 18-02-2014 13:11

parea mea ca echipa se numeste fc otelul nimanui sau cine stie barlad,voluntari,con stanta nu ne mai reprezinta ca si galateni
+1

bigsorin

  •  
  •  

#9 scotianul » 18-02-2014 13:48

mare adevar graieste danut lungu! www.youtube.com/.../

scotianul

  •  
  •  

#10 bogdanmihai » 18-02-2014 14:04

foarte bine! sa ne diferentiem de restul, suntem mai deosebiti:)sa ramano oile cu nike

bogdanmihai

  •  
  •  

#11 Andrei16 » 18-02-2014 14:06

Mergem la victorie ******************** *******

Andrei16

  •  
  •  

#12 Dregan » 18-02-2014 14:42

Citez pe Jonathan Archer:
Citez pe Johnny8:
off....ori e Nike ,Adidas acu e Puma:-o

Poate ne trezim maine cu Adibas :oops:

Adibas cu sigla Nike si model Puna :lol:
+1

Dregan

  •  
  •  

#13 Dregan » 18-02-2014 14:43

Citez pe Andrei16:
Mergem la victorie ******************** *******

Mai usor cu injuraturile. E o comunitate civilizata aici...
+1

Dregan

  •  
  •  

#14 bogdanFcOg » 18-02-2014 16:09

Citez pe bigsorin:
noul imn mi se pare de 2bani ,pe stema lipseste galati ce mai lipseste sa faca astia trebuia un imn nou dar ceva cu rezonanta nu panaramaia o adunatura de baieti care canta ceva de distractie in parc vhiar e nasol si nici stema nu-mi place


unde putem asculta noul imn?

bogdanFcOg

  •  
  •  

#15 bigsorin » 18-02-2014 16:37

Citez pe bogdanFcOg:
Citez pe bigsorin:
noul imn mi se pare de 2bani ,pe stema lipseste galati ce mai lipseste sa faca astia trebuia un imn nou dar ceva cu rezonanta nu panaramaia o adunatura de baieti care canta ceva de distractie in parc vhiar e nasol si nici stema nu-mi place


unde putem asculta noul imn?

radiogalatimedia.ro/.../...

bigsorin

  •  
  •  

#16 gopolino20 » 18-02-2014 17:28

suna bine imnul neoficial...la o betie dupa o victorie marea , triumfatoare........ritmul e bun. dar mai trebuie lucrat.......

gopolino20

  •  
  •  

#17 pepeman » 18-02-2014 18:54

Hopaa, imnul chiar e mișto. Enachiada dinainte avea o vagă legătură cu muzica de estradă, nicidecum cu scandările de pe stadioane, unde mai pui că era o porcărie în sine.

pepeman

  •  
  •  

#18 Aruon » 19-02-2014 20:46

Sincer,ma bucur ca am schimbat echipamentul,chiar imi doream asta..echipamentul ultim al nostru nu a fost unul stralucit.Sper ca cel actual sa fie mai frumos si mai reprezentativ macar acasa,daca nu in deplasare unde va fi negru-verde dar avand in vedere ca verde e o culoare preferata a mea e ok.Stiu.Vorbesc subiectiv.
Cel mai important insa e cum joaca baietii nu echipamentul..Sa-i vedem la treaba!

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |