STIRI Liga I UN NOU ÎNCEPUT

FOTO: Ionut BadalutaFOTO: Ionut BadalutaOțelul Galați – Pandurii Tg. Jiu 1-0(0-0)
Un nou an, o nouă primăvară fotbalistică, un nou început pentru Oțelul. Acesta a fost dictonul care ne-a călăuzit în prima confruntare oficială din 2014, împotriva echipei de pe locul 4, Pandurii Târgu Jiu.


Deși plecați cu a doua șansă, cel puțin pe hârtie, și în ciuda infuzării celor 4 noi titulari în formula de start, ba și cu un puști necopt în atac, Oțelul și-a adjudecat o victorie, pe cât de muncită, pe atât de meritată.
Deși nu foarte spectaculoasă, partida a fost aprig disputată, cele două formații fiind avide de puncte, din motive diferite, ce-i drept. Ocaziile nu au fost numeroase, însă nici nu au lipsit, drept dovadă stând șuturile puțin pe lângă trimise de Marquinhos(27’), Anton(30’) și Lovin(38’).
De remarcat că, încă din primul minut al partidei, doi dintre noii-veniți au strălucit pe teren, Prestia în defensivă și Lovin la mijloc, în timp ce ceilalți doi, Tritz și Goicoechea, s-au achitat bine de sarcini. Nici cei mai vechi nu au dezamăgit, cu atât mai mult cu cât Marquinhos a marcat singurul gol al partidei, dupa un șut pe jos, de la 17 metri(50’).
După deschiderea scorului oțelarii au preferat un joc de așteptare, în timp ce adversarii, în ciuda numeroaselor faze fixe de care au beneficiat, nu au reușit sa pună în pericol poarta adversă în prea multe rânduri. Prin urmare, scorul a rămas 1-0, consfințind astfel prima victorie a “Oțelului cel reîmprospătat”.
Cu siguranță mai îmbucurătoare decât victoria în sine a fost prestația întregii echipe, în general, și a noilor veniți în mod deosebit. O mențiune specială merită Lovin, cel care a iscat discuții aprinse datorită declarațiilor date la venirea la echipă, însă se pare că, după promisiunea de a discuta pe viitor doar despre actuala sa echipă, acesta și-a mai spălat din păcate și prin atitudinea avută pe teren.
Nu în ultimul rând, trebuie lăudată și munca tehnicianului Ewald Lienen, ale cărei roade încep sa se vadă tot mai mult, pe fondul aducerii unor jucători valoroși și a menținerii unui climat propice performanței în jurul echipei.
Nu mai rămâne decât să ne facem și noi datoria de suporteri, așa cum am arătat că putem să o facem și în meciul contra celor de la Pandurii, atunci când întreg stadionul a încurajat echipa și când trecea prin momente mai grele, nu doar când era pe val!

FC OŢELUL GALAŢI – CS PANDURII TÂRGU JIU 1-0 (0-0)
Liga I – Etapa 20
Stadion „Oțelul”; Spectatori: 4500
A marcat: Marquinhos 50’
Cartonaşe galbene: Popescu 67’, Giurgiu 81’ / Elton 64’, Breeveld 86’
Oțelul: Goicoechea – Popescu, Prestia, Sârghi, Tritz – Filip (68’ Cooper), Lovin, Giurgiu – Astafei, Tudorie, Marquinhos (87’ Milea).
Pandurii: Stanca – Unguruşan, Paraskevas, Erico, Momcilovic – Anton (70’ Nistor), Breveeld – Buleică (56’ Dos Santos), Distefano, Nicoară (62’ Da Silva) – Bud.
Arbitri: Radu Petrescu – Vladimir Urzică, Iulian Radu – Dragoş Istrate, Sorin Andrei Antonie – Daniel Hulubei.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 bbk 2007 » 22-02-2014 23:10

Citesc aceste randuri de departe si sunt foarte bucuros sa aud ca echipa arata bine mai ales ca nu am putut vedea meciul...ma bucur ca noii veniti s-au integrat...sa speram ca totul va merge spre bine in continuare...Forza Otelul...prietenii de acasa parca imi fac in ciuda, mai toti au postat pe facebook poze de pe stadion, dar va veni si ziua cand voi umple si eu facebookul cu poze din tribuna...pana atunci toate bune otelarilor din toata lumea....HAI OTELUL..GALATI !!!
+5

bbk 2007

  •  
  •  

#2 Hagi » 22-02-2014 23:18

Felicitari baietilor pentru aceasta victorie si sper sa munceasca in continuare si pentru meciul de etapa viitoare contra Petrolului.

Partida dintre Petrolul și Oțelul Galați, prima a lupilor galbeni pe teren propriu în acest sezon, era programată inițial pentru ziua de 3 martie, de la ora 19.30.

La solicitarea televiziunii care va transmite jocul în direct, Dolcesport adică, meciul dintre Petrolul și Oțelul Galați a fost reprogramat cu o zi mai devreme, duminică 2 martie, tot de la ora 19.30.

Hagi

  •  
  •  

#3 erreyy » 23-02-2014 00:05

Am vazut meciul din fata tv ptr ca locuiesc la cateva sute de km de Galati (dar am ramas cu sufletul si inima alaturi de echipa), mi-a placut foarte mult cum arata echipa in acest inceput de an, baietii au stat bine in teren, meciul a fost foarte bine pregatit tactic, presing-ul a fost sufocant chiar daca nu au fost foarte multe ocazii de gol. As face o analiza a celor care au fost in teren si asta este doar parerea mea:
Goicoechea - nu prea a avut ce apara, foarte bun la jocul aerian si la reflexe, nu sta prea bine cu degajarile;
Tritz - urca foarte mult in atac, centreaza bine, bate auturile foarte lung in careu, nu se apara la fel de bine, a facut cateva faulturi in apropierea careului si cei de la Pandurii au avut cateva lovituri libere periculoase;
Sirghi - foarte sigur in aparare (cu exceptia fazei din min. 30 cand a comis penalty nesanctionat de arbitru), in rest a jucat in nota in care ne-a obisnuit, adica bine spre foarte bine;
Prestia - imbatabil la jocul aerian, din pacate la mingile pe jos este cam greoi, si el a facut cateva faulturi in apropierea careului nostru din care au rezultat niste lovituri libere periculoase;
Popescu - a arat partea stanga, a fost cel mai bun fundas, a urcat des in atac si s-a aparat si foarte bine;
Filip - a jucat in nota lui obisnuita, este mai bun la distrus atacurile adverse decat la constructie, un pic cam lent totusi;
Lovin - a fost surpriza placuta a meciului, a fost cel mai bun de pe teren, a participat si la faza de aparare si in atac, a fost peste tot;
Giurgiu - in continuare nu se regaseste, bun la recuperare, slabut la constructie, nu a facut jocul cu care eram obisnuiti acum 2 ani cand am castigat campionatul, ramane totusi liderul din teren;
Marquinhos - a reusit golul victoriei si cateva actiuni periculoase, da impresia ca nu joaca la capacitate maxima, are momente cand dispare din joc, il ajuta dribling-ul, dar pare ca nu se daruieste 100%;
Astafei - a fost motorul echipei, a creat faza golului si a alergat cel mai mult (alaturi de Lovin si Popescu), incet, incet revine la forma pe care o stiam cand juca la Gaz Metan;
Tudorie - a fost cam neinspirat in seara asta, a jucat modest, cel mai slabut de la noi, ramane un tanar talentat de care trebuie sa avem grija si caruia trebuie sa-i dam incredere sa poata creste, are foarte mult potential, este un jucator de mare viitor.
Cooper - este preferatul meu din noua echipa, a schimbat fata jocului de cand a intrat, consider ca nu trebuie sa lipseasca din primul 11, este mult mai bun decat Filip.
Il astept sa revina in primul 11 pe Zaharia pe partea stanga, Astafei pe dreapta, Marquinhos in centru, doi inchizatori: Cooper si Lovin, iar in fata Henrique sau Bocar Djumo.
Mai avem nevoie de un mijlocas la constructie (cel cu ultima pasa), apararea este inca fragila (pana se vor acomoda noii veniti) si un varf in forma care sa intre in combinatii si sa nu stea cu spatele la poarta.
Tot ce am scris mai sus este strict parerea mea personala si va rog sa o luati ca atare.
Multumesc.
+8

erreyy

  •  
  •  

#4 pepeman » 23-02-2014 06:59

@erreyy, de departe se vede mai bine. Cam așa a fost.
+1

pepeman

  •  
  •  

#5 mateuts37 » 23-02-2014 08:05

Citez pe pepeman:
@erreyy, de departe se vede mai bine. Cam așa a fost.

Perfect analizat. Pt. Jucatorii sud-americani exista problema frigului, probabil de aceea au fost introdusi dupa pauza. Pe faza de constructie mai trebuie lucrat, cu doua ocazii intr-un meci e greu sa urci in clasament. Bine, si adversarul a fost bun. Felicit chipa si conducerea. Arbitrajul? Multi si prosti.
+1

mateuts37

  •  
  •  

#6 giu » 23-02-2014 10:10

bravo erreyy !!!
Rezultatul a fost excelent precum si jocul tactic impus de Linen ( 4-3-3) , din pacate jucatorii in duelurile unu la unu mai au mult de treaba, mai ales extremele. Avem nevoie de actiuni asumate de fiecare jucator . (asta nu te mai invata antrenorul :)

giu

  •  
  •  

#7 cameleon » 23-02-2014 11:47

Primul lucru pe care il remarc este ca Lienen a reusit sa creasca media de inaltime a echipei si a fost primul meci la care am stat linistit atunci cand adversarii aveau cornere si lovituri libere. Al doilea lucru remarcabil ar fi rezistenta la efort, echipa fiind fresh pana in final, schimbarile fiind de ordin tactic si nu din cauza crampelor (sunt curios sa-l vad pe Mutu :-) ).

La minusuri ar fi faptul ca de prin minutul 60 au inceput sa traga de timp, uneori cazand in penibil. Dar cum scopul scuza mijloacele, rezultatul final ne face sa mai trecem cu vederea astfel de momente. Sper ca pe viitor sa se remedieze si treaba asta, sau cel putin sa nu mai fie atat de evidenta.

Cu ocazia asta i-am ajutat pe Dinamo sa treaca pe locul 4, sper sa se revanseze sa ii bata pe Viitorul si sa-i trimita acolo unde le este locul :-). Etapa viitoare o sa-i ajutam pe Steaua si pe Astra, sa nu se supere nimeni ... :-)

cameleon

  •  
  •  

#8 radu_alex13 » 23-02-2014 11:50

Depinde ce tactica pe care o doreste Lienen, in functie de adversar. Acest prim 11, nu este batut in cuie, de aceea si eu sunt de acord ca , Cooper ar trebui sa fi titular. Insa asa cum a jucat antrenorul, a reusit sa castige jocul. Singurile probleme mi s-au parut a fi greselile nefortate prea multe (pase gresite, degajari la fel), insa o pun pe faptul ca e primul meci , iar echipa nu prea e omogena, tinand cont de noii-veniti. Oricum, un meci bun, cu un rezultat la fel de bun. Felicitari echipei. Forta Otelul!

radu_alex13

  •  
  •  

#9 Tudor » 23-02-2014 12:11

@cameleon teoretic da, ii ajutam, dar sper ca oile sa ia bataie de la catei, de la Concordia nu ma astept. Noi sa batem Petrolul si Astra, in rest aceste doua echipe sa bata tot, chiar nu vreau sa mai vad oile cu trofeul in mana la final pentru ca nu merita. Pana la urma cel mai important e sa facem noi cat mai multe puncte. Forta Otelul !
+2

Tudor

  •  
  •  

#10 Issos » 23-02-2014 15:02

Acum pot spune ca avem echipa! Daca unul a pierdut mingea a venit altul sa o recupereze, daca un adversar a driblat un jucator ros-al-albastru, a aparut altul care sa dubleze. s-au daruit pana la ultima picatura de energie. O victorie muncita, o victorie meritata. Totusi simt nevoia sa remarc trei oameni, Prestia, Lovin si Astafei. Prestia aminteste oarecum de eleganta lui Anghelinei, in ciuda varstei, Lovin a fost omniprezent, iar Astafei a arat terenul si pe stanga si pe dreapta. Felicitari baieti, se vede ca avem antrenor si preparator fizic. Totusi trebuie sa recunoastem ca pentru acest inceput de reconstructie, care imi doresc sa fie si un inceput spre inaltimile pe care le-am mai scaladat cand nimeni nu ne dadea nicio sansa, un merit il are si Narcis Raducan. Un debut bun care poate fi sustinut numai prin multa munca din partea baietilor si prin liniste financiara din partea celor care finanteaza echipa. Performanta pe burta goala nu se poate, se pierde din concentrare si din entuziasm.
+2

Issos

  •  
  •  

#11 bogdan64 » 23-02-2014 19:46

Citez pe Hagi:
Felicitari baietilor pentru aceasta victorie si sper sa munceasca in continuare si pentru meciul de etapa viitoare contra Petrolului.

Partida dintre Petrolul și Oțelul Galați, prima a lupilor galbeni pe teren propriu în acest sezon, era programată inițial pentru ziua de 3 martie, de la ora 19.30.

La solicitarea televiziunii care va transmite jocul în direct, Dolcesport adică, meciul dintre Petrolul și Oțelul Galați a fost reprogramat cu o zi mai devreme, duminică 2 martie, tot de la ora 19.30.

Ce televiziune de cacao mai e si asta - Dolcesport, pe care o prind 10 % ,axim 20% dintre suporteri! Cred ca ar trebui sa ne gandim la organizarea unei deplasari la Ploiesti sa vedem meciul! Asa cum au venit ei la noi cu autobuze, masini personale si tren cred ca asa ar trebui sa facem si noi! Pacat ca meciul e duminica si a doua zi, luni unii mai si muncesc. Dar cu toate acestea baietii merita acest efort din partea noastra sa mergem sa-i sustinem sa castige macar un punct!
+1

bogdan64

  •  
  •  

#12 Tudor » 23-02-2014 19:47

Ce javre proaste, au luat bataie si nulitatile alea au urcat in clasament peste noi.
−1

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |