STIRI Liga I Oţelul II reîncepe examenele vineri

Otelul II Galati - CF Braila 1-2Otelul II Galati - CF Braila 1-2Continuăm ziua tinerilor oţelari, pe Dunărea Bătrână, cu un articol despre echipa a doua a clubului. Dacă trupa de seniori a pornit deja cu dreptul în noul an, formaţia “satelit” a Oţelului reîncepe partidele oficiale vineri, când are meci chiar pe terenul liderului din Seria a II-a a Ligii a III-a. În pauza de iarnă, lotul antrenat de Constantin Schumacher s-a antrenat de zor la Galaţi, presărând şedinţele tehnice cu partide de verificare.   


Pe 7 februarie, tinerii oţelari au dat piept cu colega de serie, Conpet Cireşu, pe care au învins-o amical, cu 2-0, pe stadionul “Siderurgistul”. Golurile formaţiei de tineret a Oţelului au fost marcate de Vasilache şi Bucur. Antrenorul Constantin Schumacher a început cu următoarea formulă: Vlasie – Toma, A. Codreanu, Bucur, Răgălie, Dajbog, Vasilachi, Onea, Stanciu, Constantinescu, I. Codreanu.  Au mai intrat: Vicol, Gâţă, Rusu, Felea, Fl. Toma.

A mai fost o dublă cu liderul campionatului judeţului Galaţi, Metalosport, de care Oţelul II a trecut cu 2-0 (Vasilache, Perju) şi 5-2 (Vasilache x 2, Constantinescu, Onea şi Toma). După ce s-a impus fără probleme în partidele cu adversari din aceeaşi categorie sau chiar mai slabi, micii oţelari au trecut la alt nivel, jucând două amicale cu formaţii de eşalon superior.

Aşadar pe 19 februarie, Oţelul II a jucat tot pe “Siderurgistul”, contra mai experimentatei CF Brăila. Meciul a fost dominat în cea mai mare parte de formaţia de eşalon secund, portarul Vlasie făcând minuni şi limitând proporţiile scorului la un simplu 1-2! Golul echipei noastre a fost marcat de Constantinescu în minutul 61. Antrenorul Constantin Schumacher a folosit următoarea formulă: Vlasie - Toma, Bucur, Ad. Codreanu, I. Codreanu - Onea, Dumitru, Stanciu, Rusu - Constantinescu, Vasilache. Au mai jucat: Vicol, Toma, Răgălie, Cazacu, Dolea, Felea.

Odată cu revenirea primei echipe din Spania, antrenorul Schumacher s-a putut baza din nou pe o parte a componenţilor lotului care s-au pregătit cu formaţia de seniori. Astfel, pe 22 februarie a avut loc şi ultima partidă amicală înaintea reînceperii campionatului. Adversar a fost concitadina Dunărea, formaţie aflată pe ultimul loc al clasamentului în Seria I a Ligii a II-a. Şi aici s-a impus formaţia mai expermientată, tot cu 2-1, golul micilor oţelari fiind marcat de Georgel Pungă, cu un lob superb. De altfel, atât marcatorul golului satelitului, cât şi Mihai Adăscăiţei, sunt doriţi de Dunărea ca împrumut, pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri. Iată şi echipa Oţelului II în meciul cu Dunărea: Vlasie – Toma, Bucur, Codreanu, Răgălie - Onea, Miron - Dumitru, Ciurea, Vasilache - Constantinescu. Au mai intrat după pauză Abraham, Marus, Silviu Ilie, Adăscăliţei, Zaharia, Pungă şi Stanciu.
La finalul turului formaţia de tineret a Oţelului se află pe locul 7 în Seria a II-a din Liga a III-a, având 17 puncte, golaveraj 15-26, după 5 victorii, 2 egaluri şi 8 înfrângeri. Micii oţelari s-au îndepărtat de locurile 1-6 care duc în play-off, iar dacă vor ajunge în play-out, o vor face de pe ultimul loc, deoarece s-au obţinut mai multe rezultate pozitive în faţa primelor clasate, decât contra codaşelor!
Reluarea campionatului va avea loc vineri, 28 februarie când Oţelul II va juca pe terenul liderului autoritar CS Voluntari.
În lotul “satelitului” a fost adus şi sânge proaspăt de la juniorii A sau B, cu menţiunea că mai sunt destui fotbalişti care pot evolua şi în Liga a III-a, dar care se pregătesc cu echipa mare, dintre care îi menţionăm pe Gabriel Abraham, Robert Moglan, Andrei Marus, George Miron, Georgel Pungă, Mihai Adăscăliţei sau Alexandru Tudorie. În afara celor de mai sus, în acest moment lotul Oţelului II este următorul: Alexandru Vlasie, Daniel Vicol - Andrei Toma, Daniel Gâță, Bucur, George Felea, Adrian Rusu, Ionuț Codreanu, Daniel Dajbog, Mihai Vasilache, Robert Ciurea, Eduard Dumitru, Ionuț Constantinescu, Cosmin Vădeanu, Adrian Codreanu, Florin Toma, Claudiu Răgălie, Marius Manea, Cristian Onea, Dolea, Alecsandru Stanciu, Alexandru Perju. Antrenor: Constantin Schumacher.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 27-02-2014 19:48

Succes baieti..sper sa ajungeti sa jucati anul acesta play-off-ul pentru promovarea in liga2..

Alexandru C.

Login sau crează cont pentru a comenta              |