Sergiu Costin e apt 100%Sergiu Costin e apt 100%Fundașul central al Oțelului în vârstă de 35 de ani, Sergiu Costin, și-a revenit complet după accidentarea care l-a ținut departe de teren pe parcursul stagiului de pregătire centralizată din Spania.

Costin a demonstrat poftă de joc chiar la acțiunea Oțelului de la Liceul cu Program Sportiv, de altfel fiind singurul care a marcat două goluri pentru echipa roș-alb-albastră. La finalul evenimentului de la LPS, Costin a declarat că e apt 100% de joc și că, în cazul în care antrenorul va apela la serviciile sale, atunci va da totul pentru binele echipei.
Costin face parte din lotul Oțelului încă de la începutul anului 2006, când a pus umărul la salvarea de la retrogradare a echipei aflate atunci cu doar nouă puncte în clasament. Cele mai mari performanțe ale grupării roș-alb-albastre, câștigarea campionatului și a Supercupei, au fost realizate cu Sergiu Costin căpitan de echipă. Fundașul intrat în istoria clubului se află în ultimele șase luni de contract cu Oțelul.

Sergiu Costin: “Eu acum sunt apt 100% de joc, acum depinde de cum consideră antrenorul. Dacă va fi nevoie de aportul meu și se va apela la serviciile mele, eu îmi voi face datoria pentru echipă cât pot de bine. Avem nevoie de o victorie cu Ceahlăul pentru a ne distanța de zona retrogradării”.