Anul trecut Otelul a intors senzational scorul de la 0-2Anul trecut Otelul a intors senzational scorul de la 0-2După un start bun de retur în care formația noastră a reușit să evite, provizoriu, zona pozițiilor retrogradabile, urmează un test destul de dificil pentru băieții lui Lienen, aceștia urmând să înfrunte pe teren propriu pe Ceahlăul Piatra Neamț, o echipă aflată la mijlocul clasamentului, destul de departe de grijile retrogradării, cu un parcurs foarte bun în acest sezon al Ligii I. Dacă “oţelarii” vin după un meci de poveste la Brașov, reușind o victorie foarte importantă în economia salvării, nemţenii vin la Galați cu moralul ridicat, după două remize în compania celor de la Petrolul și Pandurii, formații aflate în fruntea clasamentului!

Pentru acest joc, Ewald Lienen întâmpină câteva probleme în alcătuirea primului “11”. Astfel, Cristian Sîrghi este suspendat în urma primirii celui de-al patrulea cartonaș galben la Brașov, în timp ce Marquinhos este de asemenea indisponibil, atât accidentat, cât și suspendat. Stephane Tritz, care a acuzat niște dureri înaintea partidei de la Brașov, este incert pentru acest meci, locul pe banda dreaptă urmând a fi ocupat cel mai probabil de către Ciprian Milea, la fel ca în etapa precedentă, iar Sergiu Costin, complet refăcut după accidentare, va face cuplu cu Prestia în centrul apărării, asta dacă nu cumva va fi preferat Enes Sipovic.
Până în prezent, cele două formații s-au întâlnit în 20 partide, „oţelarii” având în palmares 7 victorii, iar Ceahlăul doar 5, în timp ce 8 jocuri au consemnat remize, golaverajul fiind 24-23, de asemenea în favoarea formației noastre. Ultima partidă disputată de cele două formaţii la Galaţi s-a încheiat cu victoria Oţelului, scor 3-2, după ce oaspeţii îşi creaseră un avantaj de două goluri încă din startul partidei.
Partida de astăzi va fi condusă la centru de către Sebastian Colţescu, care va fi ajutat la cele două linii de asistenții Aurel Oniţă și Mircea Grigoroiu, în timp ce Viorel Flueran și Omar Dumitrică au fost delegați ca arbitri adiționali, iar Ionel Dumitru va îndeplini funcția de al 4-lea oficial. Ca observator de arbitri, a fost desemnat Adrian Vidan, iar de buna desfăşurare a meciului se va ocupa Constantin Gache din Constanţa.
Prețurile biletelor pentru acest joc sunt următoarele: Tribuna I - 15 lei, Tribuna a II-a - 10 lei, Peluză - 5 lei (2 lei în sectorul galeriei), partida urmând a fi televizată de postul de televiziune Dolce Sport, mai puțin accesibil gălăţenilor, astfel că întreaga suflare „oţelară” este așteptată la stadion pentru a reuși împreună o nouă victorie, victorie care să dea liniște în tabăra noastră.

ECHIPE PROBABILE:
OŢELUL: Goicoechea – Milea, Costin (Sipovic), Prestia, Popescu – Giurgiu, Lovin, Filip – Astafei, Tudorie, Zaharia.
CEAHLĂUL: Calancea - Dumitraş, Marc, Cânu, Slavickas - Onciu, V. Achim - Ad. Gheorghiu, L.García,- Chitoşcă, Golubović.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Ewald Lienen: "Dacă ne vom păstra planul, să jucăm acelaşi fotbal, să ne dominăm adversarul cu pressing sus, cred că ne putem impune.”

Florin Lovin: "Nici nu întâlnim o echipă care să tragă la cupele europene, dar nici nu e un adversar disperat în lupta pentru evitarea retrogradării. Trebuie neapărat să câştigăm!”

Narcis Răducan: „Sunt bucuros pentru că rezultatele bune şi-au găsit corespondent în partidele oficiale. Sunt mai rare astfel de cazuri, dar la noi s-a potrivit. Mă bucur că jucătorii veniţi în iarnă au fost printre protagoniştii primelor partide din campionat. Trebuie să continuăm acest parcurs pentru a reuşi să evadăm din zona fierbinte a clasamentului. Cred că echipele care staţionează în zona locurilor 7-9 au început să se teamă de Oţelul. Sper să continuăm acest parcurs şi în meciul cu Ceahlăul. Chiar dacă ne lipsesc doi jucători de bază, Sîrghi şi Marquinhos, cred că avem puterea să ne impunem. Ceahlăul nu a pierdut încă nici un meci în acest an, dar nici nu a câştigat vreunul. Sper ca după partida de luni să avem 27 de puncte.”

Sergiu Costin: “Eu acum sunt apt 100% de joc, acum depinde de cum consideră antrenorul. Dacă va fi nevoie de aportul meu și se va apela la serviciile mele, eu îmi voi face datoria pentru echipă cât pot de bine. Avem nevoie de o victorie cu Ceahlăul pentru a ne distanța de zona retrogradării.”

Alexandru Zaharia: "Singurele așteptări de la acest meci sunt victoria și cele trei puncte. Sperăm să facem un joc bun pentru că suntem acasă și normal suntem favoriți. Vrem ca de la etapă la etapă, jocul echipei să crească. Sperăm să ne menținem pe această linie pentru că încă mai avem nevoie să scăpam din această zonă."

Alexandru Tudorie: "Un meci foarte greu, dar jucăm acasă. Suporterii sunt sigur că vor veni în număr cât mai mare și ne vor susține și vrem trei puncte, normal."

Costel Ilie (antrenor Ceahlăul): "Eu zic că va fi o partidă disputată între noi, cei care ne dorim să facem cât mai multe puncte și cei de la Oțelul, care încearcă să se salveze de la retrogradare. Îmbucurător este că am tot lotul la dispoziție și sper să am inspirația să aleg cel mai bun 11. La finalul meciului, sper să ne bucurăm măcar de un punct pe care sperăm să-l obținem, dacă nu, de toate cele trei. Au făcut și câteva achiziții bune, au adus și 4-5 jucători, pot spune că peste media campionatului. Băieții au un moral bun, suntem neînvinși, chiar dacă nu am bifat nicio victorie, dar eu sper ca la finalul partidelor cu Oțelul și FC Brașov, să obținem minim trei puncte.”