STIRI Liga I Ciofoaia confirmă discuţiile pentru vânzarea Oţelului

Lucian Ciofoaia a confirmat anuntul surprinzator facut luni de catre Narcis RaducanLucian Ciofoaia a confirmat anuntul surprinzator facut luni de catre Narcis RaducanFostul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Oţelul, actualul administrator special în cazul insolvenţei, Lucian Ciofoaia, a precizat pentru cotidianul Viaţa Liberă că echipa noastră va lua licenţa fără probleme. Să-l şi credem? Asta rămâne de văzut, deoarece şi anul trecut ni s-a promis licenţa pe tavă, iar apoi Oţelul s-a salvat de Liga a II-a abia la Comisia de Apel a FRF!


De asemenea, administratorul special a confirmat spusele lui Narcis Răducan, care anunţase că patronul Adamescu doreşte să vândă clubul. Ciofoaia a explicat că se doreşte aducerea unui partener care să fie mai activ în viaţa de zi cu zi a echipei de la malul Dunării. Vânzarea echipei ar urma astfel să fie mascată sub forma unei asocieri, pentru că ar fi complicată o altfel de metodă, având în vedere că Oţelul se află în insolvenţă de ceva timp. Oficialul a precizat că partenerul a fost găsit deja, dar detaliile preluării rămân confidenţiale până la realizarea afacerii.
Ultima oară când tranzacţionarea Oţelului a fost ţinută sub secret a fost chiar atunci când Dan Grigore Adamescu a preluat echipa noastră de la ArcelorMittal Galaţi.

Lucian Ciofoaia: "Nu este în pericol să se desfiinţeze clubul. Noi avem un statut special în momentul de faţă, cu plan de reorganizare aprobat de instanţă. Nu există posibilitatea desfiinţării clubului. El va continua, dar vrem să continue mai bine şi încercăm să aducem pe cineva lângă noi care să ne ajute. Bineînţeles că vom obţine licenţa. Nu se pune problema de aşa ceva. Nu avem probleme de acest gen. Vom lua licenţa fără niciun fel de problemă. Am încercat încă de la început să rezolvăm problemele clubului. Aşa vom încerca şi acum să găsim un partener care să se implice activ în club ca să rezolvăm orice problemă existentă în momentul de faţă. Suntem în discuţii cu cineva, nu vă pot spune cu cine, este confidenţial. Avem un contract de confidenţialitate. Vom spune la momentul când vor fi stabilite toate condiţiile.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 bogdan64 » 19-03-2014 21:59

Eu personal nu cred o iota! E vrajeala de 2 lei (nu cei de pe stema) ci de adormit copiii si suporterii! Cred ca ni se pregateste ceva urat!

bogdan64

  •  
  •  

#2 Tudor » 19-03-2014 22:56

Citez pe bogdan64:
Eu personal nu cred o iota! E vrajeala de 2 lei (nu cei de pe stema) ci de adormit copiii si suporterii! Cred ca ni se pregateste ceva urat!

Probabil ca isi dau seama ca vor suporta consecintele, nu? (bagati un emoticon care sa sugereze furia)

Tudor

  •  
  •  

#3 schillaci » 20-03-2014 00:02

Pai ori vinde, ori nu vinde....asta miroase a tragere de timp.

schillaci

  •  
  •  

#4 Dregan » 20-03-2014 07:53

Citez pe schillaci:
Pai ori vinde, ori nu vinde....asta miroase a tragere de timp.

La cum se misca treburile la noi, cateva zile se pot transforma lejer in cateva luni...

Dregan

  •  
  •  

#5 Dregan » 20-03-2014 07:53

Citez pe Tudor:
Probabil ca isi dau seama ca vor suporta consecintele, nu? (bagati un emoticon care sa sugereze furia)


Suporterii otelari sunt cei mai calmi. Noi nu avem nevoie de emoticoane cu furie. Suntem prea Zen :D :D :D

Dregan

Login sau crează cont pentru a comenta              |