STIRI Liga I Veşti bune: Oțelul ar putea scăpa de licență

LPF si FRF anunta ca sunt probleme grave cu licentierea cluburilor de Liga ILPF si FRF anunta ca sunt probleme grave cu licentierea cluburilor de Liga ICu toate că administratorul special Lucian Ciofoaia a afirmat recent că nu sunt probleme cu obținerea licenței pentru sezonul viitor la Oțelul, întâlnirea oficialilor din Liga I din această săptămână îl contrazice pe omul TNG-ului pus la conducerea grupării roș-alb-albastre.

Din partea Oțelului, la această întâlnire, a participat Viorel Anghelinei. Cu ocazia aceasta, oficialii FRF au arătat că doar patru-cinci cluburi îndeplinesc criteriile de licențiere pentru sezonul viitor, ceea ce face foarte puțin probabil ca Oțelul să se afle printre ele, având în vedere problemele financiare care se văd cu ochiul liber.
În afară de cluburile Astra Giurgiu și Ceahlăul Piatra Neamț, care s-au abținut, toate celelalte au votat pentru demararea unei corespondențe cu UEFA în vederea renunțării la condiția licențierii pentru participarea în Liga I pentru ediția de campionat 2014-2015. Ar urma ca licențierea să se desfășoare doar pentru cluburile participante în competițiile europene. Numai în cazul în care UEFA își va da acceptul, atunci Oțelul și celelalte cluburi din Liga I care nu participă în cupe europene, nu vor mai trebui să obțină licența pentru sezonul viitor.
La Oțelul sunt mari probleme financiare, clubul aflat în insolvență având datorii majore către jucători și angajații clubului.

Narcis Răducan: „Nu s-a pus problema ca jucătorii să renunțe la salarii. Ei au câștigat acești bani. Este datoria clubului față de ei. Sperăm să rezolvăm cât mai repede. Sunt probleme financiare agravante. La licențiere avem un departament juridic la Bucuresti care se ocupă de acest lucru. În acest moment nu sunt probleme. Acum suntem în grafic.”

Lucian Ciofoaia: “Bineînţeles că vom obţine licenţa. Nu se pune problema de aşa ceva. Nu avem probleme de acest gen. Vom lua licenţa fără niciun fel de problemă. Am încercat încă de la început să rezolvăm problemele clubului.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 hahalera » 22-03-2014 14:48

mda, a sosit vremea sa afle si cei de la uefa cum se "sifoneaza" banii în fotbalul românesc... poate vor lua în sfârsit decizia de-a suspenda echipele românesti din cupele europene pentru o vreme :)
+2

hahalera

  •  
  •  

#2 Tudor » 22-03-2014 16:23

Citez pe hahalera:
mda, a sosit vremea sa afle si cei de la uefa cum se "sifoneaza" banii în fotbalul românesc... poate vor lua în sfârsit decizia de-a suspenda echipele românesti din cupele europene pentru o vreme :)

Ar fi o treaba...si asa nu prea facem noi fata, cateva puncte, apoi ne facem de ras. Se duce iar stana sa mai ia caruta de goluri si evident, nu va lipsi nici autogolul. Ei daca nu dau autogol, nu simt ca joaca in cupe europene.
+2

Tudor

  •  
  •  

#3 L_acier » 22-03-2014 16:48

Ce tare-i declaratia lui Ciofoiaia. Gata, m-am linistit. :D incepe sa ma doara in cot...
+2

L_acier

  •  
  •  

#4 vitzamina » 22-03-2014 17:00

Nu stiu daca e o veste tocmai buna. Licentierea obliga patronii sa investeasca.
In cazul in care se renunta la locentiere, mie imi e teama de ce datorii vor putea fi facute pe viitor.
Da, vom fi la anul cu siguranta in A, dar se renunta la o parghie prin care cluburile trebuiau sa investeasca.
Ori eu cred ca vrem cu totii investitii la Otelul, chiar daca sunt minime.
+1

vitzamina

  •  
  •  

#5 Tudor » 22-03-2014 17:04

Citez pe vitzamina:
Nu stiu daca e o veste tocmai buna. Licentierea obliga patronii sa investeasca.
In cazul in care se renunta la locentiere, mie imi e teama de ce datorii vor putea fi facute pe viitor.
Da, vom fi la anul cu siguranta in A, dar se renunta la o parghie prin care cluburile trebuiau sa investeasca.
Ori eu cred ca vrem cu totii investitii la Otelul, chiar daca sunt minime.

Ceea ce zici tu a zis-o si Mitica Dragomir. E cu dus si intors...acum mai mult as vrea ca Otelul sa existe, numai sa fie un investitor sa ofere stabilitate, nu ma intereseaza in aceste momente investiile, altele decat cele normale.
+1

Tudor

  •  
  •  

#6 Oxigen » 22-03-2014 17:06

Daca nici licentierea nu ii mai obliga sa plateasca salariile integral pana la sfarsitul lui 2013...o sa stea ai nostruii fara salarii pe 4-5 luni cat sunt acum ...plus inca 1-2 luni cat va dura "vanzarea", daca exista intradevar asa tratative de vanzare.
Bulangiul asta de Adamescu a furat prin asigurari la Astra toti banii din cont plus cei din vanzarile de jucatori reusite de N Raducan si de la astra le-a mutat in cont la R Liberea... si de acolo cine stie unde... probabil in conturi personale. :(

PS: Spel sa il manance puscaria vreo 10 ani asa cum merita mafiotul asta de Adamescu!
+2

Oxigen

  •  
  •  

#7 vitzamina » 22-03-2014 18:08

Citez pe Tudor:
Citez pe vitzamina:
Nu stiu daca e o veste tocmai buna. Licentierea obliga patronii sa investeasca.
In cazul in care se renunta la locentiere, mie imi e teama de ce datorii vor putea fi facute pe viitor.
Da, vom fi la anul cu siguranta in A, dar se renunta la o parghie prin care cluburile trebuiau sa investeasca.
Ori eu cred ca vrem cu totii investitii la Otelul, chiar daca sunt minime.

Ceea ce zici tu a zis-o si Mitica Dragomir. E cu dus si intors...acum mai mult as vrea ca Otelul sa existe, numai sa fie un investitor sa ofere stabilitate, nu ma intereseaza in aceste momente investiile, altele decat cele normale.

Pai nu asta e rolul licentierii ? Conditii decente si investitii normale ?

vitzamina

  •  
  •  

#8 Arkan » 22-03-2014 18:36

Rolul licentierii e sa se asigure ca esti club profesionist cu adevarat. Toate cluburile din prima liga ar trebui sa fie asa. Problema e ca la noi sunt profesioniste doar cu numele!

Un club profesionist ar trebui sa se autosustina financiar din venituri proprii si sponsorizari, fara a avea nevoie de cineva care sa pompeze bani in el ca intr-un buzunar spart. Singura sansa ca acest lucru sa se intample e participarea in grupele UCL macar o data la fiecare 6 ani sau macar in Europa League, o data la 3-4. Pana la urma, asta e singura solutie si pentru Otelul, ca e greu de crezut ca vom gasi omul/firma care sa bage 2-3 milioane de euro doar din pasiune. Mai e, desigur, posibilitatea ca autoritatile locale/judetene sa sustina la limita legalitatii o echipa, insa asta nu-i o solutie pe termen lung, pentru ca vine cu anumite dosare (vezi cazul Iasiului, unde primaria sustine o fundatie care are controlul CSMS Iasi). Mai devreme sau mai tarziu, vor fi probleme si la Timisoara, Chiajna si toate locurile unde primarul e (mai transparent sau nu) conducatorul de facto al clubului.

Cu banii din UCL, administrati cu cap, poti trai cativa ani buni, ceea ce din pacate n-a fost cazul la Otelul...si la nici o alta echipa, in afara de (nu-mi face placere s-o recunosc!) cea de langa cimitirul Ghencea. Cu conducatori profesionisti, care nu-s pusi pe furat si imbogatit imediat sau pe mutat banii dintr-un buzunar in altul prin miscari aproape subterane (de exemplu, niste contracte de asigurare babane....na, zic si eu!), se poate face profit din fotbal. Iar Otelul e in pozitia in care echipa promite, infrastructura e buna, potential exista, ne trebuie cineva cu cap si banuti pentru 2-3 ani.
+1

Arkan

  •  
  •  

#9 Tudor » 22-03-2014 20:20

Arkan ai dreptate, dar cum ai spus si tu...sunt profesioniste doar pe hartie, cu toate ca a existat pana acum licențiere. Sa fim seriosi, cine vrea sa bage bani, o face si fara sa fie obligat. Cine nu, oricum se autodistruge.
+1

Tudor

  •  
  •  

#10 Renegatul » 24-03-2014 00:07

Cred ca cea mai buna solutie este sa participam toti locuitorii orasului la sustinerea echipei, inlaturam patronul si toata suflarea galateana sa doneze cate 10 euro pe luna pentru urmatorii trei ani, vom avea un buget de unde ne-am permite sa avem cativa jucatori de certa valoare in lot...cu un management de incredere si transparent cu cheltuielile, contractele jucatorilor si salariile angajatilor ajungem sa castigam campionatul in fiecare an, iar ora exacta in fotbalul romanesc s-ar da la Galati.

Renegatul

Login sau crează cont pentru a comenta              |