STIRI Liga I Henrique nu mai prinde nici banca

Bernardo Henrique a cazut in dizgratieBernardo Henrique a cazut in dizgratieDupă ce a terminat anul 2013 ca golgheter al Oţelului, atacantul Bernardo Henrique nu mai prinde acum nici banca de rezerve la meciurile echipei noastre. Brazilianul a fost acuzat voalat că nu se mai antrenează corespunzător şi după ce a prins doar câteva minute în 2014, a ajuns ca la meciul cu Astra să nu mai fie nici în lotul de 18, el fiind lăsat acasă, în locul său fiind preferaţi tinerii Alexandru Tudorie şi Bocar Djumo!
Alte surse afirmă însă că problema este şi mai spinoasă, vârfului brazilian urmând să-i expire contractul după acest sezon, iar Henrique refuză se pare să semneze prelungirea ceea ce îl scoate automat din vederile antrenorului. Relaţiile dintre conducere şi atacantul brazilian s-au răcit şi după ce acesta a întârziat 10 zile la reunirea lotului, ajungând direct în cantonamentul din Spania în iarnă. El nu a fost lăsat să intre în România, având probleme cu viza, deoarece şi-ar fi uitat contractul de muncă în Brazilia, conform spuselor conducerii. Henrique s-ar fi întors şi cu câteva kilograme în plus, iar acest lucru l-a costat poziţa de titular încă din amicalele din Spania. Odată cu începerea anului, brazilianul a jucat doar 53 de minute, deşi s-au disputat deja 5 partide de Liga I în 2014! La toate aceste jocuri el a fost rezervă, ba mai mult cu Astra a rămas acasă, nefiind convocat nici măcar în lot. Problemele lui Henrique le-a avut şi Armando Cooper, dar panamezul şi-a revizuit atitudinea la antrenamente şi a revenit printre titulari.
Henrique de Jesus Bernardo (27 de ani) a fost adus la echipă în septembrie 2013 şi a marcat de 7 ori în doar 1198 de minute jucate în Liga I şi Cupa României. El devenise golgheterul formaţiei de la Dunăre, dar a fost depăşit între timp de Marquinhos cu două reuşite, mai ales că atacantul a mai apărut foarte puţin pe teren pentru Oţelul. Atacantul de 1,87m înălţime şi-a început cariera în 2004, în localitatea natală, la Campinas, iar apoi a mai evoluat pentru FC Guarani, Corinthians, Vitoria Setubal, Nautico, Aluminium Hormozgan şi EC Sao Jose. El a venit liber de contract la Oţelul.

Narcis Răducan: “Chiar şi golgeterul echipei poate rămâne acasă dacă antrenorul consideră că alţi jucători tineri merită să prindă lotul.”

Iată rezervele Oţelului la meciul cu Astra: Simaitis, Sipovic, Filip, Zaharia, Sevillano, Bocar Djumo şi Băjenaru.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Leviathan » 24-03-2014 14:41

Pacat, e clara treaba..

Leviathan

  •  
  •  

#2 romeo » 24-03-2014 15:37

ceva vesti cu noul asociat sau cu plata fotbalistilor? stam ca pe ghimpi !

romeo

  •  
  •  

#3 Oxigen » 24-03-2014 18:25

Pai baiatul asta(Henrique) cand a venit la noi nu se mai antrenase de luni bune dupa situatia lui cu razboiul , la fostul sau club si asa neantrenat a dat mai multe goluri decat va da Tudorie in urmatorii 3-4 ani probabil... Daca va amintiti, nu cred sa fi prins nimic din pregatirea din inter-sezon alaturi de Otelul. Imi place de juniorul Tudorie dar, ma apuca plansul cand vad ca ne punem sperantele in atac in un copil inca necopt si in Astafei care a venit pt stabilitate financiara si in plus e si cu moralul la pamant dupa ""reusitele"" din cele 5 etape de anul asta...

Oxigen

  •  
  •  

#4 one.dollar » 24-03-2014 21:32

N-am nimic cu Tudorie. Din contra, imi place. El trebuie musai sa joace meci de meci. E directiva de "sus". Vor sa ia 1.5 mil de euro pe el. De asta il baga.
−1

one.dollar

Login sau crează cont pentru a comenta              |