STIRI Liga I Suporterii s-au unit pentru echipă

Victoria împotriva celor de la Concordia Chiajna, scor 2-0, a avut un dublu impact. Pe lângă faptul că jucătorii au reușit o evoluție foarte bună în condițiile în care au și uitat cum e să-ți primești salariul, suporterii s-au unit și au cântat pe tot parcursul jocului. Ultrașii de la Peluza Nord s-au deplasat la Tribuna a II-a, acolo unde stă de obicei un grup inimos de fani ai Oțelului. Noul grup a fost salutat de către jucători chiar înainte de startul jocului, gest aplaudat de tot stadionul. Pe parcursul jocului, fanii au scandat împotriva lui Adamescu, patronul clubului, principalul responsabil de întârzierea salariilor către jucători. De asemenea, a fost afișat un banner mare pe care scria “HOȚILOR”, iar alături, cu foi A3, fanii au afișat chipurile lui Dan Adamescu și  Marius Stan, considerați vinovați de situația actuală a clubului.
Au mai fost afișate alte două bannere pe parcursul partidei de către fanii de la Peluza Sud, care au stat tot la Tribuna a II-a. Pe primul scria: “Astra asigurări/ Promisiuni devalizări”, iar cel de-al doilea a fost adresat direct către cei doi mai sus amintiți: “Adamescu și cu Stan, aliați pentru ciolan”.
În timpul celor 90 de minute de joc s-a scandat în repetate rânduri “Să vină banii la băieți”, cu referire la plata salariilor către fotbaliști și staff, pentru că nu doar jucătorii sunt cu restanțe majore, ci și antrenorii și directorul sportiv, Alejandro Viglianti.
S-a dovedit că forța grupului unit de suporteri e mai mare decât orgoliul care i-a ținut despărțiți pe aceștia la alte partide. Suporterii Oțelului, uniți de la un capăt la celălalt, sunt mai puternici decât cred cei care conduc frâiele clubului acum sau cei care au ajuns într-o funcție importantă datorită lor.
Cea mai importantă scandare a suporterilor a fost “Oțelul nu moare”, un mesaj clar către toți cei care cred că gruparea roș-alb-albastră va ajunge desființată și abandonată.

Pe această cale sunt felicitați toți suporterii care au fost prezenți la meciul cu Chiajna și, mai ales, cei care au cântat pentru a fi alături de jucători în momentele dificile prin care trec aceștia.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 vitzamina » 29-03-2014 13:14

Felicitari !
+1

vitzamina

  •  
  •  

#2 granata » 29-03-2014 13:33

Bravo!!!
+1

granata

  •  
  •  

#3 geoalex92 » 29-03-2014 13:41

:-) :-) :-)
+1

geoalex92

  •  
  •  

#4 GeoGl » 29-03-2014 13:50

Felicit prima oara jucatorii ca au fost uniti si au castigat un meci de 6 puncte!!Si FELICIT din suflet galeriile pentru ca au fost aproape de jucatori!!Imi pare rau ca nu am putut fi si eu pe stadion,dar din pacate sunt mai mereu pe drumuri!!
+2

GeoGl

  •  
  •  

#5 bigsorin » 29-03-2014 13:57

“Adamescu și cu Stan, aliați pentru ciolan”. asta e marele adevar
+5

bigsorin

  •  
  •  

#6 Issos » 29-03-2014 13:59

Felicitari jucatorilor care au dovedit ca au caracter, ca isi respecta meseria si suporterii. Marele caractere se vad in momente grele! Ieri baietii s-au strans inainte de meci, fara cantonament si au aratat ca sunt profesionisti, desi multi comentau ca ar fi stat prin carciumi! Totusi nu pot sa nu remarc ca stadionul a fost golut, iar galeria, desi reunificata, cuprindea o mana de oameni. Cred ca ar fi benefic pt. echipa ca galeria sa stea la tribuna a 2-a asa cum era pe vremuri.
+4

Issos

  •  
  •  

#7 bogdan64 » 29-03-2014 14:52

Am stat la locul meu obisnuit din tribuna a 2a, in grupul de suporteri de care ati amintit mai sus. Ma bucur ca s-au unit toti ultrasii galateni intr-un singur loc. Asa parca am fost mai puternici! Daca ar fi tot stadionul plin si s-ar uni intr-un singur glas ar fi o atmosfera ca pe marile stadioane, desi noi deocamdata nu avem stadion!
+2

bogdan64

  •  
  •  

#8 giu » 29-03-2014 15:02

Am castigat o lupta dar nu si razboiul !
+4

giu

  •  
  •  

#9 Aruon » 29-03-2014 18:28

Felicitari.Forza Otelul!
+1

Aruon

  •  
  •  

#10 ZubaZ » 29-03-2014 21:21

Bravo jucatori, bravo suporteri, bravo galerie, HAI OTELUL!
+1

ZubaZ

Login sau crează cont pentru a comenta              |