STIRI Liga I Ultima zi pentru licență

Lucian Ciofoaia si Narcis Raducan Lucian Ciofoaia si Narcis Raducan Astăzi, 31 martie, este ultima zi pentru depunerea dosarului de licențiere în vedere obținerii dreptului de a juca și din sezonul viitor în Liga I. Printre cluburile cu emoții în privința licenței se află și Oțelul, la care abia s-a plătit ultimul salariu pe anul trecut. De altfel, Oțelul a avut mari emoții și în sezonul trecut, atunci când au existat probleme mult mai mici de ordin financiar.

Spre deosebire de anul trecut, când Astra Asigurări avea probleme în a justifica susținerea financiară, de această dată clubul a trecut sub tutela The Nova Group. Ambele companii sunt deținute de Dan Grigore Adamescu.
Deși se spera la o amânare cu cel puțin un sezon în ceea ce privește obținerea licenței, UEFA n-a dat încă niciun răspuns solicitării Federației Române de Fotbal. Cu toate că solicitarea a fost trimisă de pe 19 martie, forul suprem european a refuzat să răspundă până în acest moment, semn că șansele de amânare a licenței sunt aproape nule.
Din partea clubului roș-alb-albastru, Lucian Ciofoaia și Narcis Răducan au declarat că nu vor fi probleme cu licența. Dar, spusele celor doi, nu s-au confirmat de fiecare dată, așa că suporterii au emoții până când totul va fi 100% favorabil Oțelului.

Lucian Ciofoaia: “Bineînţeles că vom obţine licenţa. Nu se pune problema de aşa ceva. Nu avem probleme de acest gen. Vom lua licenţa fără niciun fel de problemă. Am încercat încă de la început să rezolvăm problemele clubului.”

Narcis Răducan: „La licențiere avem un departament juridic la Bucuresti care se ocupă de acest lucru. În acest moment nu sunt probleme. Acum suntem în grafic.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Tudor » 31-03-2014 11:35

Si iar ne tremura chilotii. :sigh:

Tudor

  •  
  •  

#2 cameleon » 31-03-2014 12:08

Citez pe Tudor:
Si iar ne tremura chilotii. :sigh:

pentru cine poarta :)))

cameleon

Login sau crează cont pentru a comenta              |