Alexandru Zaharia a fost pentru prima oară titular la Oțelul într-o partidă oficială, chiar la meciul contra Concordiei Chiajna (2-0), când a fost și cel mai bun de pe teren, cu un gol superb și o pasă de gol. Deși a fost adus la Oțelul la începutul anului trecut, o accidentare l-a ținut pe Zaharia departe de terenul de joc. “Zaha” a debutat pentru gruparea roș-alb-albastră chiar în acest sezon, în prima etapă din retur, disputată în toamnă, atunci când a marcat golul decisiv în partida contra celor de la Corona Brașov, scor 2-1. În acest sezon, Zaharia a bifat în total șase prezențe pentru Oțelul, timp în care a reușit să înscrie și două goluri, ambele după șuturi din afara careului.
Alexandru Zaharia are 1,70m înălţime şi s-a făcut remarcat iniţial la Juventus Bucureşti pentru care a evoluat în 42 de meciuri în care a înscris şi 5 goluri, pe când echipa din Colentina evolua în Liga a II-a. A fost observat de cei de la Turnu Severin şi a prins aici returul promovării în prima divizie, jucând 14 meciuri, în care a înscris de două ori. Odată ajuns în prima ligă nu a dezamăgit, bifând toate partidele în turul sezonului 2012-2013 şi marcând alte două goluri!
Clubul severinean l-a cedat pe Zaharia Oţelului contra sumei de 100.000 de euro, aceşti bani fiind împărţiţi cu fosta echipă a fotbalistului – Juventus Bucureşti.