Magazin oficial - intrareMagazin oficial - intrareNimeni nu mai înţelege nimic din ce se întâmplă la clubul Oţelul. În timp ce jucătorii sunt neplătiţi de mai bine de 3 luni, unii spun că licenţa ar fi în pericol, la fel ca tot viitorul clubului, cei din actuala conducere nu par prea afectaţi, ba mai mult se pare că vor deschide în sfârşit magazinul ridicat la stadion.


Reamintim faptul că fan-shopul a fost ridicat în doar câteva zile, el fiind încorporat în zidul exterior al stadionului în apropierea Peluzei Nord şi vizavi de Liceul Auto. Numai că din februarie şi până acum totul a stagnat. Se pare că cei din conducere nu obţinuseră toate avizele necesare de la Primărie. Odată cu strângerea tuturor certificatelor necesare s-a dat drumul din nou la treabă, iar în magazin şi-a făcut apariţia şi mobilierul necesar desfăşurării activităţii. Cât de curând ar urma să apară şi marfa, iar apoi promisiunea conducerii va fi împlinită, cu o întârziere considerabilă totuşi, mai ales că aceştia au preferat să nu mai dea nicio informaţie privind acest lucru.
Reamintim că Oţelul are începând din acest an un nou sponsor tehnic, Puma, aşa că acum este de aşteptat ca la fan-shopul roş-alb-albastru suporterii să poată avea din nou acces la echipamente de joc, fulare şi alte materiale marca Oţelul. Magazinul va avea deschidere chiar la stradă, având vad bun, dar şi o vizibilitate foarte bună. Această veste vine cum nu se poate mai bine, deoarece ruşinea de a nu avea un magazin oficial la 50 de ani de la înfiinţarea echipei, depăşea orice imaginaţie pentru un club de primă divizie, fie el şi din România. Faptul că noul magazin se află chiar la stadion este o veste şi mai bună, deoarece fanii îşi pot procura foarte uşor recuzita de încurajare a echipei chiar înainte de meciuri.