STIRI Liga I ”La pauză puteam crede că am jucat bine, dar nu era aşa”

Ewald Lienen (dreapta)Ewald Lienen (dreapta)În urma jocului pierdut de oţelari cu 3-1 pe terenul lui Dinamo, antrenorul Ewald Lienen era extrem de afectat de felul în care s-au prezentat elevii săi după pauză, deşi tehnicianul a menţionat că nici în prima repriză jucătorii săi nu avuseseră o evoluţie convingătoare.


Ewald Lienen: “Nu cred că a fost mare diferenţă între reprize. Nici în prima repriză nu am jucat bine, am dat un gol norocos, dar nu am jucat un fotbal bun! Nu am avut o circulaţie a balonului bună ca de obicei. Nu am fost mulţumit nici la pauză, iar a doua repriză a fost oribilă. După golul din penalty nu am mai fost concentraţi. Pentru mine e ciudat să dai penalty, după ce cineva şutează mingea în mâna unui jucător. O astfel de lovitură de pedeapsă are un impact mare asupra jocului. Ne-am pierdut concentrarea şi în 10-15 minute am mai luat două goluri. După cum am jucat în prima repriză nu am fi meritat să câştigăm cu 1-0. La pauză puteam crede că am jucat bine, dar nu era aşa. Este o luptă foarte strânsă pentru rămânerea în prima ligă, foarte multe echipe îşi câştigă meciurile în acea zonă a clasamentului şi trebuie să fim atenţi să ne atingem obiectivul. Credem în noi înşine, muncim în continuare!”

Login sau crează cont pentru a comenta              |