STIRI Liga I FINAL: Gaz Metan Mediaş - Oţelul 0-2 (0-1)

Anul trecut a fost 2-1 pentru OtelulAnul trecut a fost 2-1 pentru OtelulDupă înfrângerea suferită etapa trecută contra celor de la CFR Cluj, a 15-a în actuala ediție a Ligii I, echipă noastră se afundă din ce în ce mai mult în subsolul clasamentului, iar situația devinde din ce în ce mai neagră, cumulată cu incertitudinea de la nivel administrativ.

Așadar, cu 7 etape înaintea de finalul sezonului, formația noastră a revenit pe poziția a 15-a, loc retrogradabil, urmând a se lupta cot la cot pentru rămânerea în prima ligă cu formații precum Viitorul Voluntari, Săgeata Năvodari, ACS Poli Timișoara, U Cluj sau FC Brașov, pe primele 3 urmând a le întâlni chiar la Galați.
De partea cealaltă, în ciuda faptului că vine după o înfrângere suferită la Ploiești, 0-2 contra Petrolului, Gaz Metan pare salvată, cel puțin momentan, de grijile retrogradării, mai ales în situația unei eventuale victorii în partida de azi.
După ce etapa trecută Ewald Lienen a întâmpinat ceva probleme în alcătuirea formației de start, situația pare să se îmbunătățească din acest punct de vedere, Henrique fiind singurul indisponibil pentru jocul de la Mediaş. De partea cealaltă, antrenorul gazdelor, Cristi Dulca, nu are probleme de lot, excepție făcând Dan Roman, aflat în perioada de recuperare după o accidentare groaznică.

ECHIPE PROBABILE:
GAZ METAN: Pleşca - Zaharia, Frăsinescu, Muth, Buzean - Tahar, Todea - Muntean, Bawab, Petre – Robertson.
OŢELUL: Goicoechea – Tritz, Sirghi, Prestia, Popescu – Lovin, Giurgiu, Cooper – Astafei, Tudorie, Zaharia (Marquinhos).

Partida va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din: George Găman(Craiova) la centru, ajutat de către Sebastian Gheorghe(Suceava) și Vlad Bârleanu(București). Dorian Micloşină(Reșița) și Sergiu Popa(Aiud) vor fi adiționali, în timp ce funcția de al 4-lea oficial va fi îndeplinită de către Adrian Popescu(Craiova), observatorul acestora urmând a fi Patriţiu Abrudan, din Cluj-Napoca.

DECLARAȚII ÎNAINTE DE JOC:
Ewald Lienen: “Facem tot posibilul să ne păstrăm speranţa. Echipa a dovedit că poate juca bine, dar uneori trebuie să înveţi să fii mai isteţ şi să nu rişti totul. Echipa trebuie să înveţe asta, eu trebuie să învăţ ca antrenor. Să încerci să câştigi un meci şi să-l pierzi la final, asta e stupid şi inutil, aşa că mă simt oribil pentru ce s-a întâmplat cu CFR Cluj. Dar mai avem de jucat câteva meciuri, cu oponenţi direcţi şi trebuie să luăm toate deciziile bune şi să câştigăm tot.”

Florin Lovin: “Ştiam de la început că această cursă la retrogradare va fi foarte dificilă. Sunt suişuri şi coborâşuri, dar numai cu capul sus şi cu încredere putem scoate echipa din impas. Dacă toţi ne blazăm, dacă toţi căutăm vinovaţi, atunci nu avem nicio şansă. Trebuie să vedem ce am făcut bun, ce am făcut rău să reparăm şi să o luăm de la zero începând chiar cu meciul de la Mediaş. După cum am mai spus, în fotbal ai mereu ocazia să te reveanşezi şi să o iei de la capt. Dacă eram în locul Coronei am fi spus că nu se mai poate, dar trebuie să realizăm că echipele contracandidate au avut un program mai uşor până acum. Pentru noi urmează jocuri acasă cu echipele cu care ne batem direct şi zic eu că dacă obţinem 9-10 punctem suntem salvaţi.”

Narcis Răducan: “Trebuie să uităm repede ce a fost cu CFR Cluj şi să mergem la Mediaş vineri cu gândul la 3 puncte. Poziția din clasament pune presiune mare pe jucători, este și antrenorul preocupat de asta. Sper doar să nu cedăm şi să ne păstrăm echilibrul pentru că e un factor important în acest final de campionat. S-a văzut şi o creştere în acest retur şi încă ne batem să ne menţinem în prima ligă.“

Cristian Dulca (antrenor Gaz Metan Mediaş): “Suntem într-o situaţie destul de delicată pentru că nu am mai câştigat de 3 jocuri. Singurul lucru bun din aceste ultime jocuri este faptul că am avut o organizare bună, ne-am luptat, însă am luat goluri din faze fixe. Am discutat cu jucătorii, sunt şi ei nemulţumiţi că nu am mai câştigat, însă eu sper să câştigăm vineri seara cu Oţelul. Este un blocaj la echipă în ceea ce priveşte rezultatele, însă eu sper să depăşim această perioadă cu o victorie vineri seara. Victoria în meciul cu Oţelul este vitală pentru noi, pentru a lua o gură de aer după ultimele jocuri mai puţin reuşite. Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care vrea să se salveze de la retrogradare şi care are un antrenor bun, cu multa experienţă."

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 18-04-2014 10:37

Nici pe astia nu ii batem? :-|

Alexandru C.

  •  
  •  

#2 viorel21 » 18-04-2014 12:04

Citez pe Alexandru C.:
Nici pe astia nu ii batem? :-|

Pai daca ar fi sa comparam statisticile generale, in caz ca nu ii batem "nici pe astia" n-ar fi chiar supriza secolului !!
+1

viorel21

  •  
  •  

#3 bigsorin » 18-04-2014 12:57

Rapid CFR Suceava - Dunărea Galaţi 0-3
sper sa se repete si la medias tot pt Galati sa fie cu noroc
+2

bigsorin

  •  
  •  

#4 Alexandru C. » 18-04-2014 13:30

Citez pe bigsorin:
Rapid CFR Suceava - Dunărea Galaţi 0-3
sper sa se repete si la medias tot pt Galati sa fie cu noroc


Nu am mai castigat in campionat cu un 3-0 de ani de zile..:))

Alexandru C.

  •  
  •  

#5 romeo » 18-04-2014 14:04

Gaz Metan Medias - Otelul Galati 0-2 (0-1) si asta basta !
+6

romeo

  •  
  •  

#6 Arkan » 18-04-2014 18:16

Avem o echipa de contraatac in teren azi. Cred ca e bine, pana acum am fost echipa pozitiva si am pierdut multe puncte.

Cum de nu sunt nici macar pe banca Marquinhos si Zaharia?
+1

Arkan

  •  
  •  

#7 R4dioh3ad » 18-04-2014 18:24

Sincer sa fiu nu inteleg alcătuirea primului 11 si nici ce vrea sa joace otelul...sper sa fie cu noroc...
+1

R4dioh3ad

  •  
  •  

#8 vitzamina » 18-04-2014 18:44

Gol Cooper ! 0-1 !
+3

vitzamina

  •  
  •  

#9 Surpass » 18-04-2014 19:04

schimbarea lui Astafei este imperios necesara..... e din alt film, pur si simplu n-are niciun chef...
+2

Surpass

  •  
  •  

#10 vitzamina » 18-04-2014 19:34

Gol Cooper ! 0-2 !
+3

vitzamina

  •  
  •  

#11 jean404 » 18-04-2014 19:38

Armando Cooper era constient ca inca un galben il lasa in afara terenului la meciul urmator, nu imi dau seama de ce a facut galbenul ala gratuit ?!
+1

jean404

  •  
  •  

#12 Tudor » 18-04-2014 19:54

Cooper! Cooper! Cooper! :D Bravo baieti!
+3

Tudor

  •  
  •  

#13 Arkan » 18-04-2014 19:55

Citez pe romeo:
Gaz Metan Medias - Otelul Galati 0-2 (0-1) si asta basta !

Daca puneai la pariuri erai om bogat!! :lol:
+2

Arkan

  •  
  •  

#14 Tudor » 18-04-2014 19:57

Citez pe Arkan:
Citez pe romeo:
Gaz Metan Medias - Otelul Galati 0-2 (0-1) si asta basta !

Daca puneai la pariuri erai om bogat!! :lol:

Cat a fost cota?
+1

Tudor

  •  
  •  

#15 romeo » 18-04-2014 20:07

Nu joc la pariuri din superstitie , dar la Otelul mereu am ghicit scorul cand am avut vointa ! asa ca ..hai Otelul Galati!
exact asa a fost si la Brasov ..:-), Baietii au castigat pe merit si se vor salva de la retrogradare , Medias a intrat la incurcaturi , retrogradate vor fi : Corona, Sageata, ACS Recas si a patra se alege dintre Viitorul si Gaz Metan
O seara frumoasa , Sarbatori fericite !!!
+6

romeo

  •  
  •  

#16 Tudor » 18-04-2014 20:08

Sarbatori fericite tuturor!
+3

Tudor

  •  
  •  

#17 Dregan » 18-04-2014 20:10

Citez pe romeo:
Gaz Metan Medias - Otelul Galati 0-2 (0-1) si asta basta !

Genial! :-)
+3

Dregan

  •  
  •  

#18 Eduard Ghintuiala » 18-04-2014 20:14

Citez pe romeo:
Gaz Metan Medias - Otelul Galati 0-2 (0-1) si asta basta !

Eu cred ca a fost "blat" si tu ai stiut!!! :)
Sper din tot sufletul ca ai pus la pariuri :)
La 1-0, I-am spus si eu sotiei mele ca mai da un gol Cooper :)
Oricum, felicitari maxime pentru inspiratie!!! Te mai steptam cu previziuni de astea :)
FORZA OTELUL!!!!!
+3

Eduard Ghintuiala

  •  
  •  

#19 R4dioh3ad » 18-04-2014 20:16

Bv băieti...sărbători fericite tuturor!
+3

R4dioh3ad

  •  
  •  

#20 cameleon » 18-04-2014 20:21

Citez pe romeo:
Nu joc la pariuri din superstitie , dar la Otelul mereu am ghicit scorul cand am avut vointa ! asa ca ..hai Otelul Galati!
exact asa a fost si la Brasov ..:-), Baietii au castigat pe merit si se vor salva de la retrogradare , Medias a intrat la incurcaturi , retrogradate vor fi : Corona, Sageata, ACS Recas si a patra se alege dintre Viitorul si Gaz Metan
O seara frumoasa , Sarbatori fericite !!!

Citez pe romeo:
Nu joc la pariuri din superstitie , dar la Otelul mereu am ghicit scorul cand am avut vointa ! asa ca ..hai Otelul Galati!
exact asa a fost si la Brasov ..:-), Baietii au castigat pe merit si se vor salva de la retrogradare , Medias a intrat la incurcaturi , retrogradate vor fi : Corona, Sageata, ACS Recas si a patra se alege dintre Viitorul si Gaz Metan
O seara frumoasa , Sarbatori fericite !!!


Vezi ca o iei pe urmele lui Mitica Dragomir... Doamne-fereste :))

cameleon

  •  
  •  

#21 Alexandru C. » 18-04-2014 20:22

Ce chestie..suntem la 4 puncte de locul 8 si la 4 puncte de locul 17..:)) meciurile care urmeaza sunt cele mai importante pentru Otelul si sa castigam la fel cum am facut in seara asta la Medias..acelasi stil de joc sa fie practicat de baieti si nu avem probleme pentru salvarea de la retrogradare..felicitari baieti pentru victorie!

Alexandru C.

  •  
  •  

#22 romeo » 18-04-2014 20:23

Va asteptam la tribuna 2 sa incurajam echipa de inima si suflet ! trebuie sa ocupam un sector intreg , stiu ca suntem multi !
+5

romeo

  •  
  •  

#23 Alexandru C. » 18-04-2014 20:24

Citez pe romeo:
Nu joc la pariuri din superstitie , dar la Otelul mereu am ghicit scorul cand am avut vointa ! asa ca ..hai Otelul Galati!
exact asa a fost si la Brasov ..:-), Baietii au castigat pe merit si se vor salva de la retrogradare , Medias a intrat la incurcaturi , retrogradate vor fi : Corona, Sageata, ACS Recas si a patra se alege dintre Viitorul si Gaz Metan
O seara frumoasa , Sarbatori fericite !!!


Retrogradeaza doua din Brasov si doua din Constanta..Corona Brasov cu FC Brasov si Viitorul Constanta cu Sageata Navodari..desi in locul FC Brasovului as vrea sa vad pe ACS Recas retrogradata..

Alexandru C.

  •  
  •  

#24 Arkan » 18-04-2014 20:30

Citez pe romeo:
Va asteptam la tribuna 2 sa incurajam echipa de inima si suflet ! trebuie sa ocupam un sector intreg , stiu ca suntem multi !

Sunt foarte mari sanse sa uit de cei 250 kilometri si sa fiu si eu printre voi la meciul cu Sageata!
+2

Arkan

  •  
  •  

#25 granata » 18-04-2014 20:32

Cooper=FOTBALIST!!
+2

granata

  •  
  •  

#26 DanielT » 18-04-2014 20:36

Citez pe romeo:
Nu joc la pariuri din superstitie , dar la Otelul mereu am ghicit scorul cand am avut vointa ! asa ca ..hai Otelul Galati!
exact asa a fost si la Brasov ..:-), Baietii au castigat pe merit si se vor salva de la retrogradare , Medias a intrat la incurcaturi , retrogradate vor fi : Corona, Sageata, ACS Recas si a patra se alege dintre Viitorul si Gaz Metan
O seara frumoasa , Sarbatori fericite !!!

Esti Genial! Inaintea meciului cu Sageata, daca vii la Oanny's, ai o bere de la mine! Oricum ar fi cantam impreuna la Tribuna 2! Ce bine ca avem un Paste Fericit! FORZA OTELUL!
+2

DanielT

  •  
  •  

#27 Aruon » 18-04-2014 20:49

Bravo Armandoooo Coooper:x

Felicitari baieti.

Sa nu uitam ca mai avem finale importante de jucat.Daca vom fi tot asa montati o sa reusim sa ne salvam.

Sper sa le mai bage inca un salariu ,totusi :D

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |