Otelul isi joaca ultimele sanse in Liga IOtelul isi joaca ultimele sanse in Liga IDupă disputarea etapei a 29-a, echipa noastră a căzut un loc în clasament ajungând din nou pe 15, poziţie care la sfârşitul sezonului duce în eşalonul secund! Lucrurile sunt din ce în ce mai grave, pentru că mai sunt doar 5 runde de disputat, iar formaţia noastră se află chiar la un singur punct de penultima poziţie.

Acest lucru a fost posibil după înfrângerea suferită pe propriul teren contra celor de la Săgeata Navodari, o contracandidată la retrogradare! În plus, ACS Poli Timişoara, Universitatea Cluj sau Gaz Metan Mediaş au învins şi s-au îndepărtat de noi, în timp ce Viitorul Constanţa a venit la doar un punct de Oţelul după victoria facilă de pe terenul Coronei Braşov. Şi mai grav este faptul că echipa noastră a fost învinsă tur-retur de Săgeata Năvodari, fiind dezavantajată în acest moment şi la meciurile directe, criteriu de departajare primar în caz de egalitate la puncte!
Oţelul a suferit deja 16 înfrângeri, fiind depăşită doar de Corona Braşov la acest capitol negativ! În plus, formaţia de la Dunăre are una dintre cele mai slabe apărări din Liga I cu nu mai puţin de 45 goluri primite, la egalitate cu Săgeata Năvodari şi Viitorul Constanţa.  
Aşadar, ultimele 5 etape din acest campionat sunt DECISIVE, dacă luăm în considerare faptul că în aceste runde întâlnim formaţii precum FC Botoşani (d), ACS Poli Timişoara (a) sau Viitorul Constanţa (a), echipe cu care ne batem direct pentru salvarea de la retrogradare!
Singurul lucru pe care îl putem face noi, ca suporteri, este să fim lângă echipă NECONDIŢIONAT în aceste ultime 5 runde. Să încurajăm Oţelul, să ne bucurăm de meciurile de Liga I care au mai rămas şi abia la final, dacă va fi nevoie, să găsim vinovaţii şi să-i tragem la răspundere. În acest moment, dacă şi noi tratăm jucătorii în ultimul hal, acest lucru nu va face decât să ne tragă în jos şi pe noi, dar şi pe ei, iar vina pentru o eventuală retrogradare ne va aparţine şi nouă, dacă tot ce putem face este doar să ne înjurăm propriii jucători…