E timpul sa cerem socotealaE timpul sa cerem socotealaOţelul a însemnat mereu ceva pentru noi, cei care cu încăpăţânare am apărat echipa asta în faţa oricui. Oţelul înseamnă ceva şi pentru cei care am plâns sau am zâmbit toată săptămâna în urma unui meci. Din păcate, Oţelul de acum nu mai e la fel.

Doar un amalgam groaznic format dintr-un patron şmecher, conducători incapabili, tehnician care persistă în greşeală, jucători inapţi, dar care îşi cer salariul deşi nu merită nici măcar să îmbrace culorile sfinte roş-alb-albastre şi tot felul de duşmani care bagă fitile de la distanţă. Suporterii s-au împărţit şi ei: unii nici măcar nu mai vin la stadion, iar cei care vin ori stau inerţi, ori iau toţi morţii la rând. Nimic din ce a fost nu mai e la locul lui…
Patronul grotesc îşi pune oamenii să găsească cel mai scurt drum spre oraşele în care jucăm ca să facă economie la benzină. Eventual, apoi, cu ajutorul combustibulului rămas, dă foc la autocar şi scoate banii pe asigurarea de la Astra.
Narcis Răducan iese şi spune că cineva din interior vrea răul clubului, dar nu-l nominalizează. Declaraţia managerului de după meciul cu Botoşani ar putea fi considerată o probă de curaj dacă nu ar fi venit aşa de târziu. De ce nu a ieşit mai devreme în faţă să zică TOT!? De altfel, oricum ne anunţă că pleacă după acest sezon, deci cui îi mai pasă? În plus, aflăm că jucătorii n-au nicio teamă, se închide vestiarul şi se discută calm, fără reproşuri. Unde sunt vremurile în care Liviu Antal era luat la palme pentru că era prins la distracţii peste program?
Antrenorul spune că nu merităm să retrogradăm, dar dacă ne uităm pe clasament ne ia groaza. 17 înfrângeri??? În plus, iar asta e o întrebare şi pentru conducere, unde sunt campionii Silviu Ilie şi Sergiu Costin sau golgeterul Henrique? O echipă la retrogradare are nevoie de toată experienţa posibilă dacă vrea să scape. Toţi jucătorii nominalizaţi sunt apţi de joc, în timp ce noi vedem cum Prestia, Sîrghi sau Mişelăricu mai au puţin şi îşi bagă mingea în poartă singuri să nu se mai chinuie adversarii.
Şi am ajuns la jucători, aceşti purtători ilegali ai culorilor roş-alb-albastre… Se zvoneşte că dragii noştri fotbalişti au cerut primă înainte de jocul cu Botoşani… Primă pentru înfrângerea cu Săgeata Năvodari sau pentru ce? Da, aveţi nişte restanţe de primit, iar noi am fost alături de voi. Dar până când? FC Vaslui nu a primit licenţa, iar jucătorii vor fi liberi cu toţii după acest sezon. Echipa probabil se va desfiinţa, dar asta nu i-a împiedicat pe vasluieni să câştige meciul cu Pandurii, la numai o zi după ce au primit teribila veste… Ai noştri au meci decisiv la Botoşani şi se prezintă mai rău ca la un amical. Poate că ar trebui să veniţi cu tricourile de acasă, pentru că cele cu care vă prezentaţi la meci şi pe care scrie OŢELUL nu sunt de voi. Poate că aţi merita ca să vi le rechiziţioneze suporterii cum au păţit unii…
Alţii au trăit clipe minunate lângă echipa asta, dar şi-au tras şi foloasele de pe urma ei, iar acum încearcă să-i facă rău. DE CE!? Cu ce a greşit echipa asta, cu ce a greşit gălăţeanul de rând? Poate doar cu faptul că a fost prea pasiv. Când au dispărut milioanele de la UEFA am stat şi ne-am uitat. Când fostul preşedinte, actualmente primar, se certa cu patronul, de ne-au mâncat zilele şi Oţelul, am stat iar şi ne-am uitat. Când jucătorii ne-au târât până pe marginea prăpastiei eşalonului secund am stat şi le-am cântat în strună.
La doar trei ani de la cea mai mare bucurie din istoria fotbalului gălăţean am ajuns în faţa unui nou meci cu Timişoara, dar acum luptăm pentru supravieţuire şi asta la 50 de ani de la înfiinţare… Narcis Răducan, in direct la Digisport, a invitat suporterii la o discuţie pentru luni… Cred cu tărie că discuţia asta trebuia să o avem demult, dar nu în termenii lor, ci în termenii noştri, ai celor care mai iubesc echipa asta. Ia să venim 1000 la discuţia asta… Oare îşi vor mai bate toţi joc de OŢELUL?