STIRI Liga I Mașina lui Astafei a fost atacată! “E ultima declarație”

Victoras AstafeiVictoras AstafeiUnul dintre jucătorii Oțelului, Victor Astafei, și-a găsit mașina avariată în parcare la întoarcerea de la Botoșani. Mașina a fost lovită de câteva persoane, nu de o altă mașină, la modul cum arată. Jucătorul roș-alb-albaștrilor a reușit unicul gol al partidei pierdute de Oțelul în etapa precedentă, chiar la meciul său cu numărul 100 în Liga I.


Contactat de Dunărea Bătrână, Astafei era afectat de faptul că și-a găsit mașina lovită, mai ales ca gest. De asemenea, fotbalistul Oțelului a spus că nu va mai oferi declarații de acum înainte.
E ultima mea declarație, nu mai vreau să vorbesc pentru că-s interpretat greșit. Nu e normal să se întâmple așa ceva. Eu am fost mereu corect în meseria de fotbalist și nu numai. Cred că asta poate observa oricine. Nu știu cine a făcut-o și cu ce interes”, ne-a declarat Astafei.

În cazul în care cel sau cei care au atacat mașina fotbalistului au făcut-o pentru locul ocupat de Oțelul în clasament, trebuie să precizăm că nu aceasta e soluția salvării echipei favorite de la retrogradare. Dimpotrivă, trebuie să dăm un exemplu, să ne unim pentru a pune umărul la salvarea corabiei. Suntem cu toții implicați în activitatea Oțelului, iar faptul că am pierdut meciuri importante pe teren propriu spune multe și despre fani. E momentul să redevenim ceea ce am fost! E momentul să demonstrăm că noi merităm cu adevărat să rămânem în prima ligă, în ciuda tuturor intereselor din interior sau din exterior de a fi echipa retrogradată.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Steel Dany » 05-05-2014 15:10

de ce sa-l ataci pe Astafei si nu pe Adamescu? asta e lasitate.
+2

Steel Dany

  •  
  •  

#2 Alexandru C. » 05-05-2014 15:10

Nu imi vine sa cred ca am ajuns pe locul 17..acu 3 ani aveam meci decisiv cu Timisoara pentru castigarea campionatului, iar acuma avem meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare..daca nu batem putem spune 100% ADIO LIGA1, ADIO FOTBAL LA GALATI!

Alexandru C.

  •  
  •  

#3 bogdanmihai » 05-05-2014 15:28

Daca incidentul s-a petrecut aseara, la cald, dupa meci, parca ar avea niste circumstante atenuante.Eu mi-am spart telefonul de nervi, daca eram pe langa masina lui Astafei cred ca eram si mai putin lipsit de discernamant.Acum, a doua zi, sigur ca pare un act de huliganism, dar amintiti-va ce stare aveati dupa meci.

bogdanmihai

  •  
  •  

#4 Arkan » 05-05-2014 15:29

Culmea e ca Astafei a fost printre putinii care au mai miscat... oricum, nu asta e solutia, jucatorii pot fi ovationati/incurajati sau injurati, in functie de jocul si atitudinea lor, dar nu trebuie sa se ajunga la violente sau distrugeri.

Mult a fost, putin a ramas, e momentul sa fim aproape de jucatorii si antrenorii astia, asa cum sunt ei, ca ne-au adus mult mai multe suparari decat bucurii si-s foaaarte aproape de o rusine inimaginabila...

Arkan

  •  
  •  

#5 romeo » 05-05-2014 15:32

Urat gest , sper sa fie gasiti de politie si sifonati un pic!astfel de fapte sunt comise de alde neica nimeni , cocalari fara creier si asa zis oameni de care nimeni nu isi aminteste!
Si daca retrogradam , ce? se vor face analize , se vor lua masuri , echipa va merge mai departe , dar speciile care degradeaza bunul altora vor fi oprite la un moment dat pentru ca infractorii nu pot supravietui la infinit precum Otelul Galati.
+1

romeo

  •  
  •  

#6 Tudor » 05-05-2014 15:33

Si ce cred acesti golani ca au rezolvat? Daca prostia ar durea...
+2

Tudor

  •  
  •  

#7 dj » 05-05-2014 16:23

urat...foarte urat....NOI GALATENII CAND SUNTEM LA PAMANT IN LOC SA NE DAM O MANA DE AJUTOR NE MAI DAM UN SUT IN CAP !!! NU AU NICI O VINA MAJORITATEA JUCATORILOR SI MAI ALES ASTAFEI !,VINA E IN TOTALITATE A LU ADAMESCU ! SUNT SIGUR CA DACA LA MECIU CU TIMISOARA O SA FIE STADIONUL macar 3 sferturi o sa ii calcam in picioare ! dar stadionu-l va fi aproape GOL..si se vor auzi doar injuraturi si huiduieli...astanu va face decat sa ne traga in jos! eu in locu lu Astafei nici nu mai intram pe teren stateam dracu rezerva dupa incidentul asta....e unu din putiniii care chiar trage de el si isi da silinta !

dj

  •  
  •  

#8 vitzamina » 05-05-2014 17:28

Astafei si-a dat toata silinta sa faca design la haine undeground. Asta de cand a venit a stat cu gandul doar la ale lui.
Ce naiba, despre cine vorbim aici?
Sunt 100% de acord ca faptasii trebuie prinsi si pedepsiti. Si ca nu trebuie procedat asa.
Dar ultima declaratie a lui Astafei e o paguba-n ciuperci. Sa ma lase cu declaratiile pe care le da cand are el interes si are el nevoie.
A intrat pe DB sa ne zica ca nu e platit. Foarte bine. A fost sustinut de comunitatea de aici.
Dar de ce nu intra pe DB sa ne zica si noua cum de au luat bataie de la neica nimeni Navodari si Botosani. Cand iti asumi un rol de portavoce, tine-te de el ca sa te respecte lumea. Nu doar cand e interesul tau.
Astafei va pleca cu siguranta la finalul campionatului orice se va intampla. Si pleaca dator tribunelor, la fel cum e si Adamescu dator lui, si Politia la fel. Sper ca nu are asigurare Casco la ASTRA ca ar fi de rasul curcilor.
Deci foarte urat gestul celor ce i-au vandalizat masina. Dar la fel de urat gestul lui Astafei de a hotara sa nu ne mai zica, cand nu ne-a zis niciodata nimic. La revedere si cale batuta!
+5

vitzamina

  •  
  •  

#9 viorel21 » 05-05-2014 17:31

Nasol gest.. Inteleg supararea lui Astafei dar nu trebuie sa generalizeze. Cum padure fara uscaturi nu exista, exista si suporteri cretinei. P.S. Si eu mi-am gasit masina vandalizata si NU SUNT PERSOANA PUBLICA !!
+2

viorel21

  •  
  •  

#10 Johnny8 » 05-05-2014 17:32

La cati bani castigi iti permiti sa=ti iei alta.....cred ca-s aceeasi care au spart si casa lu` Raducanu....Cum poti sa zici ca esti Corect? Cand realizari la Otelul esti ZERO, de cand intri in teren parca esti in minutele de prelungiri asa de obosit esti..........si mai ai pretentii sa iti ceri bani ,cand castigi cat castiga un galatean in 3 ani . Cred ca poet iti statea mai bine....nu fotbalist. Duteeeeeeeee si lasa-ne Mercenar ce esti , ai venit dupa bani la Otelul....atat:|

Johnny8

  •  
  •  

#11 CretuBogdan » 05-05-2014 17:52

Nu Victor, nu te-a inteles nimeni gresit.Toata lumea a inteles ce esti tu de fapt...o pasarica plangacioasa.Adamescu e vinovat, intr-adevar, dar ca fotbalist profesionist nu ai voie sa te prezinti astfel pe teren, Linen care face experimente dubioase pe care numai el le intelege si minciunile lui Narcis ne-au adus aici.Felicitari Victor pentru gol, ti-a crescut cota, ca in situatia asta nu sunteti decat o marfa pe care o vinzi/cumperi sau dai la schimb.Nu aveti pic de demnitate, orgoliu si nici coloana vertebrala.Nu meritati sa purtati un asemenea tricou!
+4

CretuBogdan

  •  
  •  

#12 mateuts37 » 05-05-2014 18:34

Norocul tau ca esti asigurat cu casco la ASTRA Asigurari si iti recuperezi repede dauna. sa ne scrii cat de repede a platit ASTRA. Oricum gestul incalificabil de dobitoc.

mateuts37

  •  
  •  

#13 Arkan » 05-05-2014 19:16

Mai stim pe cineva care are magazin de haine: Cristi Munteanu...dar tipul a fost fotbalist, nene, au plans oameni pentru el cand a decis sa plece. Intai si-a castigat un renume si respect, apoi s-a apucat de schitat haine pe hartie. Victoras al nostru are mari restante la primul capitol...

Apropo, cand te simti nemultumit si vrei sa refulezi pe facebook, vezi ca "Să fi om în viața asta e din ce în ce mai greu" se scrie, de fapt, cu doi de i. Sa fii om! Sa fii fotbalist!

Deh, restante!

Dar mai am o remarca: voi ati vazut cum alergau cei de la Boston si cum erau mereu primii la minge? Ei au facut pregatirea fizica cu Ovidiu Chiribici (ati auzit de el?! Nici eu!), noi cu Janosch Emonst (apropo, are 29 de ani). Ma tem ca n-am ales deloc de trebuie din colectia nemti 2014 ..

Arkan

  •  
  •  

#14 Leviathan » 05-05-2014 19:19

O gagica si pe teren si in afara lui, unde nu-i cap vai de picioare, du-te frate, mare teapa ne-am luat, n-ai nicio treaba cu fotbalul. Despre fotbal cam asta, cat despre gest, da, incalificabil, dar poate a fost careva pus de cel care saboteaza clubul, Ciofoaia?!

CretuBogdan +1
−2

Leviathan

  •  
  •  

#15 Aruon » 05-05-2014 19:25

Astafei dupa meciurile care le faci in ultimele etape meriti sa nu fii platit si 10 luni..
Dar sa nu incurajam gestul vandalizarii..Doamne fereste! ;-)
+2

Aruon

  •  
  •  

#16 Issos » 05-05-2014 19:51

Un gest incalificabil si multe comentarii fara cap!

Issos

  •  
  •  

#17 granata » 05-05-2014 20:01

"Omul negru" indicat de Narcis i-a spart masina...ca sa facem un pic de haz de necaz..
+1

granata

  •  
  •  

#18 Tudor » 05-05-2014 21:49

Citez pe Issos:
Un gest incalificabil si multe comentarii fara cap!

Aveam 5 plusuri, iar acum 3...deci e clar, faptasii sunt pe site. :D

Tudor

  •  
  •  

#19 vitzamina » 05-05-2014 22:05

Citez pe Tudor:
Citez pe Issos:
Un gest incalificabil si multe comentarii fara cap!

Aveam 5 plusuri, iar acum 3...deci e clar, faptasii sunt pe site. :D

Daca stii ca e vorba de doi, inseamna ca ai vazut ceva !
Tainuirea inseamna complicitate !
:D :D :D

vitzamina

  •  
  •  

#20 Tudor » 05-05-2014 23:18

Citez pe vitzamina:
Citez pe Tudor:
Citez pe Issos:
Un gest incalificabil si multe comentarii fara cap!

Aveam 5 plusuri, iar acum 3...deci e clar, faptasii sunt pe site. :D

Daca stii ca e vorba de doi, inseamna ca ai vazut ceva !
Tainuirea inseamna complicitate !
:D :D :D

Acum am 2, sunt multi implicati se pare. :D

Tudor

  •  
  •  

#21 login » 06-05-2014 00:11

Cand va aud ca e vina lui Adamescu ma ia toti nervii, da e si vina lui ca nu plateste salariile si alte datorii dar a jucat el cu sageata a fost el pe teren cu botosaniul?? Acum sa nu intelegeti ca sunt un sustinator al lui Adamescu doamne fereste dar cea mai mare vina le apartine jucatorilor si antrenorului(care in ultimele etape nea cam dezamagit cu alegerea primului 11). Forta Otelul si maine trebuie putin scuturati cei care vor veni la intalnirea cu suporterii. Nu va lasati pacaliti de vorbe dulci.
+1

login

  •  
  •  

#22 L_acier » 06-05-2014 11:30

Citez pe Tudor:
Citez pe vitzamina:
Citez pe Tudor:
Citez pe Issos:
Un gest incalificabil si multe comentarii fara cap!

Aveam 5 plusuri, iar acum 3...deci e clar, faptasii sunt pe site. :D

Daca stii ca e vorba de doi, inseamna ca ai vazut ceva !
Tainuirea inseamna complicitate !
:D :D :D

Acum am 2, sunt multi implicati se pare. :D

Eu ti-am dat - :-* sper sa nu-mi bata politia la usa
+1

L_acier

  •  
  •  

#23 Tudor » 06-05-2014 11:47

@L_acier bine te iert, nu stiu daca si Astafei! :D
+1

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |