STIRI Liga I “Nu i-am înțeles pe cei de la Timişoara”

Ewald LienenEwald LienenOţelul a învins cu 1-0 pe ACS Poli Timişoara şi continuă lupta pentru supravieţuire. La finalul meciului, căpitanul Gabriel Giurgiu a ţinut să mulţumească suporterilor pentru că au încurajat Oţelul ca în vremurile bune.

Antrenorul Ewald Lienen a afirmat că nu i-a înţeles pe timişoreni care au venit să se apere pe două linii deşi sunt în aproape aceeaşi situaţie cu noi. De asemenea, tehnicianul german a ţinut să taxeze lipsa crasă de fair play a oaspeţilor care au încercat să marcheze într-o fază în care ar fi trebuit să ofere mingea înapoi.
Directorul general Narcis Răducan a văzut un arbitraj impecabil al arbitrului Haţegan, deşi acesta ne-a privat de cel puţin un penalty clar, în timp ce antrenorul oaspeţilor Dan Alexa a fost nemulţumit de faptul că jocul nu s-a prelungit mai mult, deşi echipa lui a stat numai pe jos timp de o oră, a tras de timp cu nesimţire şi a nu a fost fair play la final când a încercat să marcheze la o fază la care trebuiaiu să ofere mingea înapoi. De fapt, chiar Alexa a instigat la acest lucru el cerând propriilor jucători să nu dea mingea înapoi, iar apoi a intrat până în careul nostru şi nu a fost eliminat de arbitrul întâlnirii!

Gabriel Giurgiu: “Am muncit foarte mult, dar deja ne gândim la următorul meci. Le mulţumim tuturor suporterilor pentru că au fost alături de noi. Chiar ne-am adus aminte de vremurile bune când aveam rezultate deosebite. Acum nu trebuie să petrecem pentru victoria cu Timişoara, ci să ne concentrăm pe ce avem de făcut în continuare.”

Ewald Lienen: “Nu e prima oară când vedem un astfel de meci. E bine că ne-a ieșit de această dată. Am vorbit de la început cu jucătorii, știam ce fel de joc ne așteaptă. Nu i-am înțeles pe cei de la Timişoara, cum de se apărau aşa. Aveau doar trei puncte avans în clasament, era foarte important şi pentru ei. Aşa cum am spus-o şi după meciul de la Botoşani, nu cred nu putem rămâne în prima ligă, cred că noi merităm să rămânem. Sper să luăm puncte în continuare, e foarte important pentru a reuşi să ne salvăm, victoria cu Timişoara nu e deloc de ajuns. Fairplay-ul nu e o regulă, depinde de caracterul fiecăruia dacă-l respectă sau nu. Milea a luat galben şi va lipsi în meciul următor pentru că ei n-au vrut să fie fairplay. Cu astfel de comportament n-o să fiu niciodată de acord. A fost un arbitraj bun, dar am avut două situaţii de penalty mai clare decât ce s-a acordat împotriva noastră la Botoşani.”

Narcis Răducan: "Cred că Haţegan a arbitrat impecabil, la fel şi brigada sa. A fost o partidă grea, m-am bucurat că a fost desemnat să arbitreze acest meci, pentru că e un arbitru cu experienţă şi valoare."

Dan Alexa (antrenor ACS Poli Timişoara): "Supărarea mea a fost că s-a prelungit prea puţin meciul, aveam corner, am început să presăm şi orice moment era foarte important.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Tudor » 09-05-2014 13:03

Erau condusi si tot trageau de timp :D

Tudor

  •  
  •  

#2 alexandru1225 » 09-05-2014 14:41

Incredibila atmosfera! Ati fost minunati toti, ne-am reamintit aseara ca fotbalul inseamna mai mult decat bani si calcule, inseamna solidaritate, emotii, participare, bucurie.. Felicitari tuturor pentru daruire si mobilizare, suporterilor, jucatorilor, conducatorilor.. Numai uniti putem intoarce sansele in favoarea noastra, ziua de ieri a fost exemplul cel mai viu. O nedumerire am insa, stie cineva de ce Vigli a plecat in Argentina pe ultima suta de metri a campionatului, fara sa spuna nimic nimanui, fara sa-si ia la revedere de la baieti sau sa lase o vorba de bine inaintea ultimelor 3 meciuri?! :-?

alexandru1225

  •  
  •  

#3 Viorel Craciun » 09-05-2014 14:48

ALEXANDRU 1225 - da ,se stie de ce aplecat ,dar sunt probleme de ordin personal ,care nu e cazul sa fie facute publice ! din cate il cinosti tu pe Viglianti chiar asa o parere ti-ai facut despre el in toti acesti ani?

Viorel Craciun

  •  
  •  

#4 bogdanmihai » 09-05-2014 15:36

Citez pe Viorel Craciun:
ALEXANDRU 1225 - da ,se stie de ce aplecat ,dar sunt probleme de ordin personal ,care nu e cazul sa fie facute publice ! din cate il cinosti tu pe Viglianti chiar asa o parere ti-ai facut despre el in toti acesti ani?

Ce s-a intamplat cu Viglianti? Si in ce sens a plecat? Sper ca nu de tot....

bogdanmihai

  •  
  •  

#5 alexandru1225 » 09-05-2014 19:49

Viorel Craciun, ai dreptate, tocmai pentru ca il cunosc m- a surprins modalitatea prin care a decis sa se separe de grup in aceste momente.. :sad: din ce stiu de la baieti, ar fi plecat sa se mute dintr-o casa in alta si sa-si inscrie copii la o scoala acolo.. am simtit ca-s cam dezamagiti de faptul ca a disparut brusc fara sa le zica nici macar la revedere sau acum, dupa meci, sa le transmita un mesaj de felicitare.. :-? in conditiile in care toti ne-am mobilizat pentru acest final de campionat, suferim, ne bucuram impreuna, baietii au nevoie de liniste si incredere investita in ei si suntem indignati de jocurile de culise care ne trag inapoi, ce sa mai cred? :sigh: nu sunt absurd sa nu inteleg ca avem cu totii probleme personale, eu doar nu am inteles de ce a procedat asa :sigh:

alexandru1225

  •  
  •  

#6 pepeman » 09-05-2014 20:31

Indiferent de natura problemelor cu care se confruntă Gabriel Viglianti, eu îi doresc tot binele din lume. Omul e una dintre legendele Galațiului.

pepeman

  •  
  •  

#7 VLAD » 09-05-2014 20:48

Citez pe alexandru1225:
Viorel Craciun, ai dreptate, tocmai pentru ca il cunosc m- a surprins modalitatea prin care a decis sa se separe de grup in aceste momente.. :sad: din ce stiu de la baieti, ar fi plecat sa se mute dintr-o casa in alta si sa-si inscrie copii la o scoala acolo.. am simtit ca-s cam dezamagiti de faptul ca a disparut brusc fara sa le zica nici macar la revedere sau acum, dupa meci, sa le transmita un mesaj de felicitare.. :-? in conditiile in care toti ne-am mobilizat pentru acest final de campionat, suferim, ne bucuram impreuna, baietii au nevoie de liniste si incredere investita in ei si suntem indignati de jocurile de culise care ne trag inapoi, ce sa mai cred? :sigh: nu sunt absurd sa nu inteleg ca avem cu totii probleme personale, eu doar nu am inteles de ce a procedat asa :sigh:

ARE CEVA PROBLEME FAMILIARE !!! A FOST O URGENTA SI VINE SAPTAMANA VIITOARE ...A DECLARAT RADUCAN

VLAD

  •  
  •  

#8 Steel Dany » 10-05-2014 11:03

Au tras de timp tot meciul si la final nu le-au mai ajuns prelungirile.... in tur Branet a tras de timp tot meciul si in prelungiri am primit noi gol... Dumnezeu nu doarme, cel putin nu mereu... cu Ceahlaul si Sageata + Dinamo la Galati s-o fi uitat la alte meciuri.. :)

Steel Dany

  •  
  •  

#9 starsteel » 11-05-2014 09:07

a fost cu adevarat o seara frumoasa......ce a fost, a fost/ ce va fi, va fi/ noi te vom iubi, OTEELUL!

starsteel

Login sau crează cont pentru a comenta              |