Avem nevoie de un stadion cel putin la fel cum a fost cu Timisoara (FOTO Vali Munteanu)Avem nevoie de un stadion cel putin la fel cum a fost cu Timisoara (FOTO Vali Munteanu)Oţelul joacă vineri, pe 16 mai, la  3 ani şi o zi de la finala campionatului, când a câştigat titlul, un nou meci decisiv. De data aceasta ne zbatem pentru rămânerea în prima ligă, contra unui adversar aflat la egalitate de puncte cu noi, o eventuală victorie putându-ne salva de la retrogradare!


Suporterii s-au mobilizat incredibil în ultimele două etape şi, având în vedere că meciul de vineri reprezintă bătălia finală pentru echipa noastră, fanii trebuie să continue să ducă totul până la sacrificiu, pentru ca împreună cu jucătorii şi toţi cei implicaţi, care iubesc Oţelul, să se salveze. Din acest motiv, conducerea executivă a cerut din nou patronatului să lase intrarea liberă pentru spectatori la meciul de vineri!
Aşadar, Oţelul ar putea avea din nou un stadion plin, cel puţin la fel cum a fost cu ACS Timişoara, dar accesul gratuit ne obligă să fim mai mult ca niciodată lângă echipă. Adversarul de vineri este unul talentat, dar lipsit de experienţă şi, din acest motiv, cu cât mai multă presiune vom pune pe oponenţi, cu atât mai mult vom ajuta Oţelul să joace mai dezinvolt şi să se prăvălească peste oaspeţi, cum s-a întâmplat cu Timişoara.
Oţelul îşi joacă ultima şansă vineri, 16 mai, cu începere de la ora 19.30, contra celor de la FC Viitorul Constanţa, meciul fiind transmis pe Dolcesport, dar toţi gălăţenii sunt aşteptaţi la stadion mai ales că intrarea este liberă!