STIRI Liga I Cum poate Oţelul să se salveze de la retrogradare

Cooper invocand DivinitateaCooper invocand DivinitateaCu doar două etape înainte de final, nouă echipe n-au obţinut încă matematic salvarea de la retrogradare. E o diferenţă de doar patru puncte între echipa de pe locul nouă şi cea de pe locul 17.

În afară de Corona Braşov, deja retrogradată, tot în liga secundă ar trebui să pice şi FC Vaslui, după ce nu şi-a primit licenţa pentru sezonul viitor. Totuşi, gruparea vasluiană a prelungit misterul locului 15 şi a depus o contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
În lupta pentru evitarea retrogradării, cel mai bine stă U.Cluj, cu 39 de puncte, plus un meci la îndemână, cel din ultima etapă, cu Pandurii (pe teren propriu). Tot cu partide la îndemână sunt Concordia (acasă cu Botoşani) şi Ceahlăul (acasă cu FC Vaslui), ambele cu câte 38 de puncte. Oţelul, cu 37 de puncte, mai are de jucat cu Viitorul (acasă) şi cu Steaua (în deplasare). Important este faptul că trupa lui Lienen se poate salva de la retrogradare, fără să se uite la rezultatele contracandidatelor, câştigând cele două partide rămase.

Oţelul se salvează după etapa următoare în condiţiile următoare:
-victorie cu Viitorul, chiar şi la un gol diferenţă (în tur a fost 3-4, iar golaverajul e favorabil Oţelului).
-Săgeata Năvodari face egal sau pierde în deplasare cu Dinamo (locul patru), plus Poli Timişoara face egal sau pierde în deplasare cu Astra (locul doi).
În acest caz, Oţelul ar avea siguranţa că va termina sezonul peste Săgeata, Viitorul şi Poli Timişoara, indiferent de rezultatele din ultima etapă.
Atenţie! Dacă rămâne în picioare decizia retrogradării celor de la FC Vaslui, atunci e suficient ca Oţelul să câştige cu Viitorul, iar una dintre Săgeata şi Poli Timişoara să nu câştige.

Cum se poate salva Oţelul doar cu egalul
În cazul unui rezultat de egalitate pe teren propriu cu Viitorul, urmat de un eventual eşec în ultima etapă cu Steaua, trebuie ca două din următoarele condiţii să se respecte:
-Săgeata să nu facă mai mult de două puncte cu Dinamo (în deplasare) şi CFR Cluj (acasă).
-Poli Timişoara să nu facă mai mult de trei puncte cu Astra (în deplasare) şi Concordia (acasă), dar diferenţa de golaveraj între bănăţeni şi Oţelul să rămână cel puţin aceeaşi de acum.
-FC Braşov să nu facă mai mult de un punct cu U.Cluj (acasă) şi cu Gaz Metan (în deplasare)
-Gaz Metan să piardă ambele partide: cu CFR Cluj (în deplasare) şi cu FC Braşov (acasă)
-Concordia să piardă ambele partide: cu FC Botoşani (acasă) şi cu Poli Timişoara (în deplasare).
Cum se poate salva Oţelul fără niciun punct

Există şi posibilitatea ca Oţelul să se salveze de la retrogradare fără să mai obţină puncte în ultimele două etape. Este nevoie ca Săgeata, FC Braşov şi Poli Timişoara să scoată cel mult câte un punct de fiecare în cele două partide rămase. Dacă locul 15 rămâne în prima ligă conform ultimei hotărâri, atunci e nevoie ca doar două din cele trei să scoată cel mult un punct din ultimele două partide.
Matematic, Oţelul poate să termine sezonul pe locul 8!
Cel mai optimist scenariu al acestui final de sezon e ca Oţelul să câştige meciurile cu Viitorul şi Steaua, ceea ce ar însemna un total de 43 de puncte la finalul sezonului. Pe lângă cele două succese, ca să termine pe locul opt, e nevoie de următoarele condiţii:
-FC Botoşani să piardă ambele jocuri: contra Concordiei (în deplasare), cu Dinamo (acasă)
-U.Cluj să scoată cel mult un punct din ultimele două etape: cu FC Braşov (în deplasare), cu Pandurii (acasă)
-Concordia, Gaz Metan şi Ceahlăul să nu facă mai mult de câte patru puncte în ultimele două etape
Cum stă Oţelul în raport cu echipele contracandidate, în caz de egalitate:
Avantaj cu: FC Braşov (1-0, 3-1), Concordia (1-1, 2-0), Gaz Metan (1-1, 2-0)
Egalitate cu: Poli Timişoara (0-1, 1-0), caz în care se ia în calcul golaverajul. Momentan, Oţelul are (-12), iar Timişoara (-13).
Dezavantaj cu: Săgeata (1-2, 0-1), Viitorul (3-4, urmează să se joace), Ceahlăul (0-2, 0-1), U.Cluj (2-1, 0-1).

Finalul de sezon, specialitatea casei
Oţelul a reuşit de foarte multe ori să avanseze în clasament pe final de sezon. Cele mai bune două exemple sunt sezoanele 2006-2007 şi 2010-2011. În cele două campionate amintite, gruparea roş-alb-albastră a reuşit să câştige ultimele cinci runde, reuşind performanţe remarcabile: calificarea în Intertoto de pe locul cinci (2007) şi câştigarea campionatului (2011).
Programul ultimelor două etape, plus numărul de puncte:
U. Cluj, 39 de puncte: FC Braşov (deplasare), Pandurii (acasă)
Gaz Metan, 38 de puncte: CFR Cluj (deplasare), FC Braşov (acasă)
Ceahlăul, 38 de puncte: FC Vaslui (acasă), Viitorul (deplasare)
Concordia, 38 de puncte: FC Botoşani (acasă), Poli Timişoara (deplasare)
OŢELUL, 37 de puncte: Viitorul (acasă), Steaua (deplasare)
Viitorul, 37 de puncte: OŢELUL (deplasare), Ceahlăul (acasă)
FC Braşov, 36 de puncte: U. Cluj (acasă), Gaz Metan (deplasare)
ACS Poli Timişoara, 35 de puncte: Astra (deplasare), Concordia (acasă)
Săgeata, 35 de puncte: Dinamo (deplasare), CFR Cluj (acasă)

presagalatibraila.com

Login sau crează cont pentru a comenta              |