STIRI Liga I Sîrghi – 150 de meciuri, Marquinhos – tot golgheter

Cristian SirghiCristian SirghiCristian Sîrghi a bifat meciul său cu numărul 150 în Liga I, toate partidele respective fiind jucate în tricoul Oţelului. Gălăţeanul nostru a fost de altfel decisiv în partida cu Viitorul Constanţa. Într-un moment în care echipa noastră avea mari probleme în a se desfăşura pe teren în faţa formaţiei lui Gheorghe Hagi, fundaşul nostru, ca un veritabil kamikaze, a făcut un tackling de zile mari la mijlocul terenul, s-a ridicat şi a plecat într-o cursă nebună spre terenul advers. A înşirat câţiva adversari în stil de mare atacant, fiind oprit doar prin fault de Mitrea. Adversarul a încasat al doilea galben, iar oaspeţii au rămas în zece înainte de pauză. În acest fel, a fost mai simplu ca repriza a doua şi salvarea de la retrogradare să fie un galop de sănătate pentru Oţelul care s-a impus cu 4-1, după 0-0 la pauză.
O cifră rotundă a bifat şi Marquinhos, care a deschis scorul, ajungând astfel la cota 10 şi fiind golgeterul Oţelului în acest sezon. Brazilianul este urmărit în acest top de compatriotul său Henrique, cu 8 reuşite, care a marcat din penalty, specialitatea casei la Marquinhos până la meciul de vineri.

Cristian Sîrghi este unul dintre cei mai vechi jucători ai Oţelului, el sosind de la Politehnica Galaţi în urmă cu aproape 7 ani. A fost cumpărat definitiv de la concitadina “Poli”, contra sumei de 300.000 de euro, devenind cel mai scump transfer din istoria echipei noastre. Gălăţeanul lansat în fotbal de regretatul antrenor Ioan Nicu este fundaş central, dar poate evolua şi ca apărător lateral dreapta. A jucat de 168 ori pentru echipa noastră în toate competiţiile (peste 13.000 de minute), marcând şi 9 goluri, iar evoluţiile bune în tricoul roş-alb-albastru l-au propulsat la echipele naţionale de tineret U21 şi U23 ale României, pentru care a evoluat în 5 ocazii. Sîrghi provine dintr-o familie de sportivi, mama sa fiind profesoară de atletism şi educaţie fizică, în timp ce unchiul său este nimeni altul decât Ionel Chebac, care a evoluat pentru Oţelul între anii 1990-1993.
Pentru a înţelege mai uşor de ce suporterii îi admiră devotamentul, trebuie precizat faptul că fotbalistul a suferit nu mai puţin de trei comoţii cerebrale pe terenul de fotbal. Bravul gălăţean, alintat “Kamikaze” de către fanii roş-alb-albaştri, pentru spiritul de sacrificiu arătat pe teren, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema să renunţe la fotbal. Din păcate, Oţelul l-ar putea pierde în această vară, el depunându-şi memoriu pentru a deveni liber de contract.

Marcus Vinicius Vidal Cunha, poreclit "Marquinhos", va împlini 22 de ani luna aceasta. El a venit la echipă în urmă cu mai bine de un an, fiind liber de contract. Micuţul mijlocaş ofensiv a fost crescut şi a jucat doar la Parana Club până a ajuns la Galaţi. În perioada junioratului a avut parte de mai multe selecţii la naţionala U15 a Braziliei. Per total a reuşit 12 goluri în doar 28 de meciuri pentru Oţelul, în toate competiţiile.

Login sau crează cont pentru a comenta              |