STIRI Bilete si Abonamente Abonamente pentru sezonul următor

Se da drumul la abonamente de pe 10 iunieSe da drumul la abonamente de pe 10 iunieClubul de fotbal Oţelul Galaţi a anunţat că începând cu data de 10 iunie se pot face comenzi la abonamente pentru turul sezonului 2014-2015 al Ligii I! Iată, în rândurile de mai jos, întregul comunicat de pe site-ul oficial:


"Fotbal Club Oțelul Galați lansează campania de comandă abonamente pentru turul sezonului competițional 2014-2015 începând de marți, 10 iunie. Comenzile se pot face în fiecare zi lucrătoare până la data de 15 iulie inclusiv, între orele 10:00 și 16:00.
Punctele de lansare a comenzilor sunt:
1. Magazinul Oficial FC Oțelul Galați (Stadionul Oțelul, str. Anghel Saligny 82) pentru cumpărătorii de abonamente la:
a. Tribuna II – Sectoarele A, B, C, D și E;
b. Peluza I – Sector C;
2. Baza Sportivă Siderurgistul (str. Cloșca 2-3) pentru cumpărătorii de abonamente la:
a. Peluza I – Sectoarele A și B;
b. Tribuna I – Sectoarele A, B, C și D;
c. Tribuna Zero;
d. Tribuna VIP.
Prețurile abonamentelor individuale pentru turul sezonului competițional 2014-2015 sunt următoarele:
1. Peluza I
a. Sector A, C – 45 lei;
b. Sector B – 55 lei;
2. Tribuna II
a. Sector A, E – 65 lei;
b. Sector B, D – 90 lei;
c. Sector C – 120 lei;
3. Tribuna I
a. Sector D – 65 lei;
b. Sector A, C – 100 lei;
c. Sector B – 120 lei;
4. Tribuna Zero – 300 lei (250 de locuri disponibile);
5. Tribuna VIP – 500 lei (fotolii, 10 locuri disponibile).
La tarifele prezentate, Fotbal Club Oțelul Galați aplică următoarele reduceri:
1. Copiii cu vârsta mai mică de 12 ani beneficiază de intrare gratuită, în baza biletului cu valoare zero procurat de la casele de bilete înaintea fiecărui meci.
2. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 15% din prețul abonamentului, dacă prezintă, după caz, carnetul de elev, carnetul de student sau cel mai recent talon de pensie.
3. Abonații din sezoanele competiționatele anterioare beneficiază de o reducere de 25% din prețul abonamentului, dacă prezintă un abonament casat.
4. Grupurile de cel puțin 10 persoane beneficiază de o reducere de 25% din valoarea pachetului de abonamente achiziționat.
ATENȚIE! Clubul le aplică abonaților o singură reducere, cea mai avantajoasă dintre cele de care pot beneficia.
În momentul lansării comenzii, cumpărătorii vor completa un formular de comandă, care va fi disponibil în cele două puncte de comandă și pe site-ul clubului. Totodată, ei vor achita un avans de minimum 40% din valoarea abonamentului și vor primi o chitanță pe care vor fi specificate numele și prenumele cumpărătorului, coordonatele locului rezervat și suma achitată anticipat. Cumpărătorii vor achita diferența în momentul ridicării abonamentului.
ATENȚIE! Cumpărătorii abonamentelor GRUP vor achita pachetul anticipat și integral, minus bonificația de 25%.
Fotbal Club Oțelul le mulțumește anticipat tuturor suporterilor care vor achiziționa un abonament la meciurile din sezonul competițional 2014-2015. Prețuim efortul dumneavoastră!"

Login sau crează cont pentru a comenta              |