STIRI Liga I Prea multe incertitudini la Oţelul

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuSe apropie ziua reunirii lotului, dar necunoscutele sunt de ordin major la formaţia de la malul Dunării. Fără antrenor, director sportiv şi, în curând, fără director general, oţelarii aşteaptă cu sufletul la gură ziua de 23 iunie pentru a vedea ce jucători mai are echipa noastră în curte. Tot atunci ar urma să aibă loc o conferinţă de presă foarte interesantă în care vor fi prezentaţi mai în amănunt cei de la Aspen Alpine Management Pty Ltd., firmă care ar urma să preia partea de management a Oţelului.

Este de aşteptat ca la respectiva întâlnire cu presa să apară şi Florin Burhală, reprezentantul companiei australiene care, alături de administratorul Lucian Ciofoaia, să explice paşii prin care doresc revitalizarea Oţelului.
La acest moment lucrurile nu arată chiar bine, jucătorii nefiind plătiţi de peste 5 luni, unii urmând să vină cam forţaţi la reunirea de luni, după ce nu au reuşit să se elibereze de contractul cu Oţelul din cauza insolvenţei clubului. De asemenea, e clar că e nevoie de antrenor, asta după ce Ewald Lienen nu mai are niciun gând să se întoarcă la echipă simţindu-se păcălit de actuala conducere. Probabil de primele antrenamente se va ocupa Constantin Schumacher de la “satelit”, care a mai fost interimar chiar şi în plin campionat.
Este interesant ce se va întâmpla şi la nivel de conducere, acolo unde Narcis Răducan va părăsi Oţelul în proporţie de 99%. Rămâne de văzut dacă Florin Burhală va prelua rolul de manager sau va fi căutat un om pentru acest post cheie din organigrama clubului.
Cert este că după reunirea din 23 iunie va urma o săptămână de pregătire la propria bază sportivă din Galaţi, pentru ca undeva pe 29 sau 30 iunie să se plece într-un cantonament în străinătate, detaliile nefiind încă stabilite. De altfel, nimic nu este concret la această oră, mai ales că formaţia noastră are handicapul de a relua pregătirile la 2 săptămâni distanţă de restul formaţiilor din Liga I!

În plus nimeni nu vorbeşte de partea financiară sau de felul în care crede conducerea că poate face plăţile având în vedere că cei 750.000 de euro care vor intra din drepturile TV abia dacă sunt suficienţi pentru plata salariilor restante. Cu patronul Adamescu în arest, activitatea clubului este pur şi simplu paralizată, sursele de finanţare fiind egale cu zero. Se zvoneşte că ar exista oameni care doresc să investească la Oţelul, dar totul e pe cale neoficială, aşa că e greu să ne facem speranţe deocamdată...

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Tudor » 19-06-2014 16:04

Sa ramana Schumacher :lol:

Tudor

  •  
  •  

#2 bigsorin » 19-06-2014 16:05

Fostul mijlocaş central al celor de la Oţelul Galaţi, Gabriel Giurgiu, 31 de ani, a semnat astăzi un contract pe un sezon cu formaţia nou-promovată din Israel, Macabi Netanya.

bigsorin

Login sau crează cont pentru a comenta              |