STIRI Liga I OFICIAL! Astafei s-a despărţit de Oţelul!

Victor AstafeiVictor AstafeiPlecările de la Oţelul continuă pe zi ce trece. Ultimul jucător care s-a înţeles cu oficialii clubului pentru a părăsi echipa este Victor Astafei, unul dintre jucătorii de bază.
Astafei şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract, însă n-a avut câştig de cauză la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor. Cum Astafei e un jucător interesant pentru mai multe cluburi din Liga I şi nu numai, jucătorul de atac al Oţelului şi-a dorit să renunţe cu orice preţ la contractul cu gruparea roş-alb-albastră, date fiind condiţiile de neplată a salariilor timp de cinci luni.

În cele din urmă Astafei şi oficialii Oţelului au ajuns la un acord, iar fotbalistul va putea semna cu un alt club. Pentru a putea pleca de la Galaţi, la fel ca în cazul celorlalţi jucători pe picior de plecare, Astafei a trebuit să renunţe la banii pe care îi avea de primit. Acum se aşteaptă ca unul dintre cluburile care-l doresc pe fotbalistul cu cască să achite o sumă pentru a-l achiziţiona pe Astafei, cel care a efectuat astăzi, ultimul antrenament în culorile Oţelului.

Cu toate că a evoluat la Oţelul în perioade tulburi, Astafei a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători de către suporterii clubului.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Issos » 26-06-2014 13:13

Mult succes Victor!

Issos

  •  
  •  

#2 cameleon » 26-06-2014 14:14

Succes! Succes!
O sa spargi norii prin alte parti... :))
Dati-i drumul la fel si lui Sarghi, sa-i vedeti cum rup bancile de rezerve pe la alte echipe. O sa fie bataie pe ei :)))
+3

cameleon

  •  
  •  

#3 cameleon » 26-06-2014 14:43

Si pentru Victoras, ca si noi ne pricem.....
Sper sa-ti gasesti o echipa mai aproape de Rosia Montana....

***Comentariu șters pentru conținut inadecvat***
+2

cameleon

  •  
  •  

#4 MARIO 23 » 26-06-2014 14:48

Citez pe cameleon:
Si pentru Victoras, ca si noi ne pricem.....
Sper sa-ti gasesti o echipa mai aproape de Rosia Montana....

***Comentariu șters pentru conținut inadecvat***!

Ceea ce ai scris aici e o mizerie de nedescris! Mi-e rusine ca printre suporterii Otelului exista astfel de specimene! :-x :-x :-x

MARIO 23

  •  
  •  

#5 Leviathan » 26-06-2014 14:58

bine ca am scapat

Leviathan

  •  
  •  

#6 cameleon » 26-06-2014 15:12

Citez pe MARIO 23:
Citez pe cameleon:
Si pentru Victoras, ca si noi ne pricem.....
Sper sa-ti gasesti o echipa mai aproape de Rosia Montana....

***Comentariu șters pentru conținut inadecvat***!

Ceea ce ai scris aici e o mizerie de nedescris! Mi-e rusine ca printre suporterii Otelului exista astfel de specimene! :-x :-x :-x

Cand strigi "Muie Steaua" la stadion nu ti-e rusine?

cameleon

  •  
  •  

#7 Tudor » 26-06-2014 15:14

Se pare ca unora nu le-a placut ca-si cerea drepturile si nu vroia sa fie tratat ca un sclav.

Tudor

  •  
  •  

#8 Viorel Craciun » 26-06-2014 15:46

sa joace si la altii cum a jucat la nou si probabil ca nu va face "pureci" multi nici acolo ! in vestiar era un adevarat formator de opinie ,intre doua poezii , dar pe teren ii trebuiau 4-5 ocazii de singur cu portarul ca sa dea un gol chinuit !

Viorel Craciun

  •  
  •  

#9 bigsorin » 26-06-2014 16:15

nu conteaza el nu a dat randament pt salariul care-l cerea si sarghi e in aceiasi oala nu au fost alaturi de echipa cand toti si aici ma refer la straini au pus osul cei 2 n-au facut decat sa joace contra echipei lor din partea mea sa plece amandoi mie de altii ami pare rau de astia liber

bigsorin

  •  
  •  

#10 Aruon » 26-06-2014 16:25

Mult succes in continuare
Din pacate daca erau vremuri mai bune altfel statea treaba la Otelul si cu Astafei si cu Marquinhos
se rugau ei de antrenor sa-i bage in primul 11

Aruon

  •  
  •  

#11 Tudor » 26-06-2014 16:40

Citez pe bigsorin:
nu conteaza el nu a dat randament pt salariul care-l cerea si sarghi e in aceiasi oala nu au fost alaturi de echipa cand toti si aici ma refer la straini au pus osul cei 2 n-au facut decat sa joace contra echipei lor din partea mea sa plece amandoi mie de altii ami pare rau de astia liber

Din cate stiu, in anul 2014 contractele se respecta. Daca nu da randament nu-l bagi sau nu mai prelungesti contractul la sfarsit etc. dar pana atunci platesti ca nu este sclavie aici, e un club de fotbal.

Tudor

  •  
  •  

#12 bigsorin » 26-06-2014 17:58

Citez pe Tudor:

sunt perfect de acord daca considerau ca nu munceste pt banii aia trebuia intrerupt contractul dar el n-a jucat aproape nimic dar nu vom sti niciodata bum juca daca era platit la timp

bigsorin

  •  
  •  

#13 Issos » 26-06-2014 21:03

Victor este al treilea marcator al echipei. Desi inca unii sunt oribi si surzi, Victor este o pierdere! Sanatate si succes Victor Stelian Astafei.

Issos

Login sau crează cont pentru a comenta              |