Janos SzekelyJanos SzekelyDupă plecările masive ale fotbaliştilor care au evoluat în sezonul precedent pentru Oţelul, un număr mare de alţi jucători au fost aduşi în locul lor. Totuşi, o parte dintre ei, deşi erau foarte aproape de a semna, n-au ajuns la un acord final cu FC Oţelul pentru a evolua din sezonul viitor la gruparea gălăţeană. Astfel, trei jucători ce păreau ca şi transferaţi, au şanse mici de a purta tricoul roş-alb-albastru din ediţia viitoare de campionat.


Janos Szekely, Silviu Izvoranu şi Marius Bâtfoi n-au ajuns la un acord final cu Oţelul, astfel că transferurile celor trei au picat. Izvoranu şi Bâtfoi s-au pregătit cu echipa la Galaţi, în zilele premergătoare plecării în Slovacia, dar n-au făcut parte din lotul deplasat.
Deşi a fost anunţat la conferinţa de presă de după reunirea lotului, Szekely n-a mai ajuns deloc la Galaţi şi nici în Slovacia, în cantonament.
Jucătorii noi de la Oţelul au rămas în acest moment: Cristian Cristea, Marius Tomozei, Alexandru Boştină, Stelian Cucu, Daniel Catană, Alex Ikeng, Marcel Avdici, Julius Davies, Benjamin Onwuachi şi Junior Torungarigha.