STIRI Liga I Duel gălățean în turul inaugural al Cupei României

Anul trecut Otelul II a pierdut la GarceniAnul trecut Otelul II a pierdut la GarceniFederația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din primul tur național al Cupei României, fază în care județul Galați este reprezentat de trei echipe: Oțelul II și Sporting Liești (Liga a III-a) și Gloria Ivești (Liga a IV-a; câștigătoarea fazei județene a Cupei).


În urma împerecherii realizate de FRF, două dintre cele trei echipe gălățene vor juca între ele! Astfel, Gloria Ivești va evolua pe teren propriu (Stadionul „Nicu Nour” din Ivești), cu satelitul de la Oțelul, iar Sporting Liești se va deplasa în Tulcea, la Babadag, pentru meciul cu FC Granitul, câștigătoarea Cupei - faza județeană Tulcea.   
Împerecherea a fost făcută de FRF după criteriul geografic, urmând ca echipele câștigătoare din fazele județene să dispute meciurile pe teren propriu. Partidele se vor disputa într-o singură manșă: miercuri, 16 iulie, de la ora 17.30. În caz de egalitate la finalul celor 90 de minute se vor juca două reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar dacă egalitatea persistă se va trece la executarea loviturilor de departajare.

www.sportgalati.com

Login sau crează cont pentru a comenta              |