STIRI Liga I Alte două reveniri la Oţelul

Georgel Punga (FOTO Marian Brailescu)Georgel Punga (FOTO Marian Brailescu)În afară de reprimirea în lot a lui Alexandru Zaharia, unul dintre cei mai importanţi jucători din sezonul trecut, cei din conducere au revenit la sentimente mai bune şi faţă de alţi doi jucători exilaţi. Este vorba despre Georgel Pungă, care fusese “uitat” la satelit şi de Bogdan Chipirliu, care a fost rechemat de la Fortuna Brazi unde era împrumutat şi unde devenise golgeter. Cei doi se anttrenează deja sub comanda lui Michel Weiss şi dacă dau randamentul scontat vor primi mai multe şanse ca în trecut.


Georgel Pungă (20 de ani) joacă pe postul de mijlocaş stânga, fiind considerat un fotbalist de viitor, cooptat în mai multe rânduri la loturile naţionale U18 şi U19. În sezonul 2012-2013 a evoluat de 19 ori pentru CF Brăila, de 16 ori fiind titular, marcând un singur gol, plus alte două jocuri în Cupă (unul chiar împotriva Oţelului). Pungă este un fotbalist de perspectivă, tehnic în regim de viteză şi care şutează surprinzător şi foarte puternic de la distanţă. La Oţelul nu s-a impus la echipa mare, fiind un obişnuit al “satelitului”, unde a înscris în dese rânduri în sezonul trecut. La seniori a jucat un singur meci, intrând în ultimele 25 de minute ale jocului din Cupă, câştigat de Oţelul cu 6-2 în faţa Concordiei Chiajna.
Bogdan Remus Chipirliu (21 de ani) a fost trimis la echipa lui Radu Călin, Fortuna Câmpina, iar acolo a fost decisiv în obţinerea promovării formaţiei din Seria a VI-a a eşalonului trei, în divizia secundă! Cu 10 goluri marcate DOAR în play-off, printre care reuşite absolut decisive în prelungiri sau un hattrick, atacantul gălăţean a demonstrat din plin că îndepărtarea sa din lotul Oţelului în iarna trecută a fost o greşeală, mai ales că Oţelul nu a avut prea multe soluţii pe faza de atac. De altfel, Chipirliu a fost mai mereu împrumutat sau trimis la echipa a doua, dându-i-se extrem de puţine şanse de afirmare, deşi acolo unde a ajuns a demonstrat mereu că are golul în sânge. De exemplu, Chipirliu a marcat de trei ori (de două ori golul victoriei) în 9 partide disputate pentru Dunărea, fiind decisiv în salvarea de la retrogradare a formaţiei de Liga a II-a în sezonul 2012-2013. De asemenea, la “satelit” a fost de departe golgeterul echipei  înainte de a fi trimis la Câmpina, acolo unde se regăsesc şi alţi gălăţeni.
Bogdan Chipirliu poate evolua ca aripă, atât pe banda stângă, cât şi pe partea dreaptă a terenului, dar şi ca atacant central. El a debutat în 2012 la Oţelul, la un meci cu Gaz Metan Mediaş, când a prins finalul de joc. A mai evoluat timp de 10 minute şi la o înfrângere cu Dinamo din acelaşi an, plus câteva prezenţe în meciurile amicale ale primei echipe. Vârful de atac a ajuns în atenţia antrenorului de atunci, Viorel Tănase, după ce a avut un început de sezon foarte bun la “satelit”, fiind golgeterul echipei a II-a.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 18-07-2014 10:32

Foarte bine..dar de turcul Cenk Firat ce se mai stie?

Alexandru C.

  •  
  •  

#2 Dregan » 18-07-2014 10:35

Citez pe Alexandru C.:
Foarte bine..dar de turcul Cenk Firat ce se mai stie?

Era la Dunarea sezonul trecut, dar nu cred ca mai are vreo treaba cu Otelul, contractual vorbind.
+1

Dregan

Login sau crează cont pentru a comenta              |