STIRI Liga I Bornescu, Pecha şi Pouga sunt 99% ai Oţelului

Christian PougaChristian PougaAtât antrenorul Michael Weiss, cât şi şeful departamentului de scouting Andrei Rusu au anunţat că vor mai veni jucători la Oţelul în săptămâna care urmează. Noul manager al echipei a dat şi numele a 3 fotbalişti, explicând că în proporţie covârşitoare aceştia vor semna cu echipa noastră în zilele care urmează. Este vorba despre portatul Mircea Bornescu, fundaşul central Ivan Pecha şi atacantul Christian Pouga.


Mircea Bornescu (34 de ani) a mai activat în Liga I la Universitatea Craiova, Rapid Bucureşti, Universitatea Cluj sau Petrolul Ploieşti. Experienţele sale din prima ligă, îl fac chiar favorit la preluarea postului de titular.  

Ivan Pecha are 28 de ani, 1,87 m înălţime şi este fundaş central. Şi-a început cariera în 2005 la Slovan Bratislava, iar apoi s-a transferat la Senec, tot în Slovacia. După desfiinţarea echipei sale, care a fuzionat cu o altă formaţie slovacă, Pecha a ajuns la Ceahlăul Piatra Neamţ, în Liga a II-a din România. A jucat în 10 partide, trupa moldoveană promovând la finalul sezonului, dar fundaşul nostru central nu a văzut cum este Liga I, deoarece a trecut ca împrumut la BATE Borisov. Aici nu s-a acomodat (deşi a intrat într-un 2-2 cu Juventus în Liga Campionilor) şi după doar 5 meciuri a fost achiziţionat de Khazar Lankaran din Azerbaidjan cu care a terminat pe locul 2 în campionat şi pe 4 după play-off. A fost un sezon bun în sfârşit pentru Pecha care a jucat 35 de meciuri. Acest fapt i-a adus un nou transfer în Belarus, de data asta la Neman Grodno. În cei doi ani petrecuţi aici a jucat de 29 de ori. 2013 îl găseşte din nou în Azerbaidjan, de data asta la Ravan Baku, pentru care joacă de 18 ori şi înscrie o dată în Cupă. În fine, în prima jumătate a anului 2014 joacă la FK Liepaja din Letonia, pentru care evoluează de 15 ori.  

Christian Pouga (28 de ani) este un veritabil vârf de careu, având 1,93 m înălţime. Camerunezul a mai evoluat în Liga I la FC Vaslui în sezonul în care Oţelul a ieşit campioană marcând 3 goluri în 21 de apariţii. A mai jucat de-a lungul carierei pentru Dalian Shide. Shanghai United (ambele China), Zurich, Aarau, Bellinzona (toate trei din Elveţia), Sevilla B (Spania), Leixoes, Maritimo Funchal (ambele Portugalia), Leuven, Lierse (ambele Belgia) şi Ankaraspor (Turcia). În toată cariera sa a marcat 69 de goluri în cele 230 partide oficiale disputate. Este un vârf împins de mare calitate, care loveşte foarte bine mingea cu capul, fiind imbatabil în duelurile aeriene datorită staturii impozante.

Andrei Rusu: “Ne-am înțeles în proporție de 99% cu portarul Mircea Bornescu, fundașul Ivan Pecha și atacantul Christian Pouga, toți trei urmând să ajungă la Galați la începutul săptămânii viitoare. Sperăm să semnăm cât mai repede și să îi legitimăm pentru meciul cu Dinamo."


Comentarii   
  •  
  •  

#1 Viorel Craciun » 21-07-2014 10:08

din ce il stiam de la comuna vaslui si imaginile din filmulet , Pouga se par ca e unul din marile castiguri ale Otelului ! nici ceilalti doi , daca ii vedem in curtea noastra nu sunt de lepadat ! incet , incet se va inchega aceasta echipa ! pentru comparatie ,m-am uitat si la celelalte echipe care au jucat in Cupa Ligii ( e adevarat cu multe rezerve ) si nu m-au dat pe spate ! oricum ,datorita crizei si a fricii unor oameni potenti de a se mai juca cu banii de teama DNA -ului ,cred ca acest campionat va fi si mai slab ca precedentul !

Viorel Craciun

  •  
  •  

#2 Tudor » 21-07-2014 15:02

Citez pe Viorel Craciun:
din ce il stiam de la comuna vaslui si imaginile din filmulet , Pouga se par ca e unul din marile castiguri ale Otelului ! nici ceilalti doi , daca ii vedem in curtea noastra nu sunt de lepadat ! incet , incet se va inchega aceasta echipa ! pentru comparatie ,m-am uitat si la celelalte echipe care au jucat in Cupa Ligii ( e adevarat cu multe rezerve ) si nu m-au dat pe spate ! oricum ,datorita crizei si a fricii unor oameni potenti de a se mai juca cu banii de teama DNA -ului ,cred ca acest campionat va fi si mai slab ca precedentul !

Offtopic: Tocmai ce m-am intors din "comuna" Vaslui (si eu faceam asa misto de ei) destul de dezamagit. De ce? Pai ei au bagat bani multi si inca mai baga in infrastructura, au modernizat multe strazi, trotuare, parcuri, gara si restul sunt in santier. Noi o sa ajungem mai rau ca ei, devenim cel mai comunist si imputit oras din tara. Asa ca Stan sa-si vada de primaria lui, sa-l lasam cu fotbalul ca si asa nu ne ajuta cu nimic.
On: Cat despre cei enumerati sunt un castig fata e ce avem acum. La treaba baieti!

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |