STIRI Liga I Gestul lui Astafei pentru românii din Basarabia

Victor AstafeiVictor AstafeiCaracterul jucătorilor se vede de multe ori și prin gesturile lor din afara terenului. După ce am publicat un articol în care Gabi Paraschiv a scos la licitație tricoul de la Oțelul pentru a salva clubul la care a crescut, Flacăra Moreni, un suporter roș-alb-albastru ne-a semnalat că nu e un caz singular. Mai precis, Victor Astafei, fost jucător al Oțelului până de curând, a scos la licitație de ceva timp echipamentul său de joc de la ultima partidă din campionatul trecut, 2-2 cu Steaua, pe Arena Națională.

Scopul licitației este acela de a strânge cât mai mulți bani pentru românii din Basarabia. Licitația se desfășoară aici http://actiunea2012.ro/licitatie?ult_auc_id=4002. Este vorba de un echipament Puma complet (tricou, șort, jambiere) cu emblema Oțelului. Licitația va lua sfârșit pe 1 august 2014, iar suma la care s-a ajuns este de 450 de lei.

Pe 9 iulie, data la care a fost postată licitația, Astafei a scris un mesaj și pe pagina sa de facebook: “O licitație pentru viitor! Pentru oameni! Pentru frați! Pentru țară!”

De altfel, Astafei este recunoscut pentru faptul că e un susținător al campaniei “Salvați Roșia Montană”. La un gol reușit în tricoul Oțelului, contra celor de la Concordia Chiajna, Astafei a afișat un mesaj pentru susținerea campaniei. 

Login sau crează cont pentru a comenta              |