FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuDinamo Bucureşti – Oţelul Galaţi 4-0 (2-0)
Începutul de campionat a fost un adevărat fiasco pentru formaţia noastră favorită care a pierdut fără drept de apel, scor 4-0, partida jucată pe terenul celor de la Dinamo. “Duelul insolventelor” a fost clar câştigat de bucureşteni, aceştia având încă nişte jucători care pot face diferenţa, spre deosebire de Oţelul, care evoluează cu rezervele rezervelor din sezonul trecut sau cu plombe ce nu par a se ridica la nivelul primei divizii.

Începutul de partidă nu a semănat deloc cu ce avea să se întâmple până la final. Roş-alb-albaştrii au părut dezinvolţi în primele 20 de minute, când Karlik l-a pus la grea încercare pe portarul Samoilă, cu un şut ce se ducea spre vinclu. În prealabil, Zaharia şutase năprasnic spre poarta dinamovistă, dar s-a opus… colegul Onwachi. Ar mai fi de notat şi fazele la care Cristian Cristea a fost ajuns prea uşor din urmă de apărătorii bucureşteni, el încercând chiar şi un şut de la 35 de metri, în disperare de cauză, din acest motiv.
Între timp, Dinamo care nu arătase mai nimic, obţine o lovitură liberă lateral stânga, la o fază la care Cojoc abia dacă şi-a atins adversarul. Din faza respectivă se va naşte primul gol, mingea respinsă din careul nostru ajungând la Elton care l-a driblat prea uşor pe Avdic, acesta scoţându-se din joc cu o alunecare neinspirată, iar brazilianul gazdelor a trimis un şut năprasnic, imparabil pentru Vlasie. Totul s-a năruit ca un castel de cărţi după acest moment, iar la numai 5 minute, al 12-lea jucător al gazdelor, arbitrul Colţescu, acordă un penalty de cascadorii râsului la o fază la care Mişelăricu nici măcar nu l-a atins pe Lazăr! Execută Bilinski, expertul la penalty-uri Vlasie este pe minge, o şi şterge, dar nu o poate respinge. La 2-0 pentru dinamovişti, oţelarii mai au două tresăriri de orgoliu, după care dispar complet din joc. Mai întâi Zaharia îi fură mingea lui Fai şi, singur cu Samoilă, trimite în bară (32’), iar la ultima fază a primei reprize, Avdic scapă singur în banda dreaptă şi trimite un şut centrare care se scurge agonizant pe lângă stâlpul din dreapta al porţii dinamoviste, dându-ne speranţe că putem reveni după pauză.
N-a fost aşa, jucătorii Oţelului au căzut complet în cea de a doua repriză, arătând că nu au nici condiţie fizică… Dinamoviştii au simţit mirosul de sânge şi au marcat la două minute de la reluarea partidei. Elton a prins curaj şi a şutat din nou foarte puternic de la 25-30 de metri, Vlasie a respins foarte greu şi prost, iar Bilinski a marcat nestingherit…Minutul 68 a pus bomboana pe coliva noastră, când Bilinski, devenit Trilinski, a reuşit tripla la o fază la care întreaga noastră linie de fund a dormit pur şi simplu. Matei a trecut foarte uşor de Murgoci, a centrat în careu, Sipovic a ratat mingea la mustaţă cu o alunecare, căpitanul Mişelăricu nu a avut reacţie, iar atacantul gazdelor a marcat în poarta goală. Din păcate, echipa noastră nu a mai avut ocazii de poartă, arătând foarte rău în repriza a doua.
Primul meci din campionat ne-a readus pe toţi cu picioarele pe pământ, dacă nu eram deja acolo. Oţelul se va bate anul acesta la retrogradare şi în condiţiile în care cad 6 echipe e greu de crezut că avem vreo şansă cu lotul actual. Ar mai fi o lună până la încheierea perioadei de transferuri, iar departamentul de scouting trebuie să mişte mai mult pe piaţă, pentru că formaţia noastră are nevoie de întăriri serioase în posturi cheie!
Cu toate acestea, noi, cei care am mai rămas suporterii acestei echipe de legendă, trebuie să ne facem datoria până la capăt şi să fim mereu alături de cei care îmbracă tricourile roş-alb-albastre, indiferent cine sunt aceştia. E menirea noastră de suporteri să încurajăm Oţelul şi e filosofia noastră a gălăţenilor să facem asta, chiar dacă poate ştim că nu avem nicio şansă. Urmează un meci important, contra unei contracandidate, Concordia Chiajna, pe care trebuie să o învingem dacă vrem să mai visăm…

Oţelul Galaţi: Vlasie – Cojoc (70’ Marus), Mişelăricu, Sipovic, Murgoci – V.Gheorghe, Karlik – Onwuachi, Avdic, Zaharia – C.Cristea (73’ Ciftci). Antrenor: Hans Michael Weiss