Gelu VeliciGelu VeliciCei trei jucători veniţi în probe de la Dinamo au plecat de la Oţelul aşa cum au venit: pe neaşteptate. Gelu Velici, Marius Ioniţă şi Raul Krausz au trecut doar în vizită pe la Galaţi, ei nereuşind să impresioneze pentru a putea semna un contract cu formaţia noastră. Dacă Oţelul n-a luat pe nimeni de la Dinamo, în schimb la formaţia bucureşteană au ajuns doi gălăţeni chiar în această vară: Bogdan Gavrilă şi Bogdan Chipirliu.


Gelu Velici – atacant de 22 de ani, a prins șapte partide în tricoul lui Dinamo, după ce a fost transferat de bucureșteni de la Ceahlăul Piatra Neamț, club la care s-a format. A avut prestații foarte bune în perioada junioratului pentru Ceahlăul, făcând apoi pasul către echipa mare, unde a marcat de două ori în 16 apariții. După primul sezon bun făcut la echipa mare a Ceahlăului, Velici a suferit o accidentare, fiindu-i stopată ascensiunea. Are și două selecții la naționala României Under 21.

Marius Ioniță – un fundaș înalt (are 1,96 m) în vârstă de 23 de ani, n-a apucat să debuteze pentru Dinamo. Este un produs al clubului bucureştean, începând la echipa secundă a clubului, în liga secundă. În primele două sezoane la satelitul lui Dinamo, în liga a doua, a bifat 25 de partide, perioadă în care a reușit să și marcheze de trei ori. A fost împrumutat apoi la Unirea Urziceni, în momentul în care fosta campioană a României își pierduse toți jucătorii importanți. Aici a prins opt partide, dintre care numai patru ca titular. A revenit la Dinamo II, unde a fost titular de drept pentru două sezoane, iar apoi a trecut la Concordia Chiajna, unde a jucat doar în șase partide în două ediții ale Ligii I.

Raul Zoran Krausz – mijlocaș de 19 ani, care s-a remarcat la FC Maramureș, în urmă cu două sezoane, după care a fost transferat de Dinamo. La clubul din Capitală, Krausz n-a prins nici un meci oficial.