STIRI Liga I Succes clar pentru Oţelul II, cu Paulinho în teren

PaulinhoPaulinhoEchipa a doua a reuşit să se impună, scor 4-0, împotriva celor de la Conpet Cireşu, într-o partidă amicală disputată miercuri. Pentru echipa pregătită de Sorin Haraga au marcat: Emanuele Sebanani, Ionuţ Constantinescu, Marius Gâţă şi Daniel Dajbog.

Au fost folosiţi de la prima echipă următorii: Abraham, Miron, Rusu, Moglan, Paulinho şi Sebanani. De remarcat faptul că Paulinho a fost cel care a creat faza golului reuşit de ruandezul Sebanani, poreclit „Crespo”, dar şi reuşita lui Dajbog, din lovitură liberă de la 25 de metri direct în vinclu!
În repriza a doua a intrat în poarta Oţelului şi juniorul Ştefan Bordeianu, fiul fostului portar de legendă al grupării roş-alb-albastre din perioada anilor ’90.
Iată echipa folosită de antrenorul Sorin Haraga la meciul cu Conpet: Abraham (Chicoş/Bordeianu) – Stancu, Gâţă, Miron (Manea), Rusu (Ciurea) – Constantinescu (Dajbog), Moglan (Codreanu), Paulinho (Onea), Dumitru (Stanciu) – Stoian (Stan), Sebanani (Mohorâţă).
Următoarea partidă amicală a celor de la Oţelul II este programată sâmbătă dimineaţă, în deplasare cu CF Brăila, de la ora 10.30.

www.sportgalati.com

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Aruon » 15-08-2014 16:40

Paulinho e un real castig pentru Otelul
+1

Aruon

  •  
  •  

#2 GeoGl » 15-08-2014 17:28

Citez pe AlynAvaloh:
Paulinho e un real castig pentru Otelul

Pai putem spune ca e unul dintre singurii fotbalisti in adevaratul sens al cuvantului.Spre exemplu sa faci comparatie intre Zaharia si Stoian(daca il cheama asa),unul se cunoaste ca a jucat la nivel inalt in timp ce celalalt e doar un aspirant si e greu sa ai doar aspiranti ori debutanti(cel putin anul acesta nu trebuia sa se treaca la practica asta de a promova multi juniori,pentru ca la sfarsit de sezon se retrogradeaza mult,numai putin de 6).

GeoGl

  •  
  •  

#3 Johnny8 » 15-08-2014 21:52

Citez pe GeoGl:

Mai las-o usor....dar cand au venit multi necunoscuti si s-au facut fotbalisti la galati(vatca,szekeli ,bourceanu....ca daca nu ii ajuta otelul erau niste no name? avem destule exemple...cei drept nu joaca nimic echipa dar ....sa mai avem rabdare/macar 15 pct daca facem in tur ar fi supper!
−1

Johnny8

  •  
  •  

#4 GeoGl » 15-08-2014 23:30

Citez pe Johnny8:

Pai e o diferenta,aia au venit din liga a 2-a,in timp ce juniorii nostrii au venit din liga a 3-a si in plus ei erau cam ce avea liga a 2-a mai bun!!Eu nu am zis ca nu sunt buni,eu am zis ca inca sunt necopti pentru liga 1 si daca tot se facea pasul asta,la anul aveam tot timpul din lume sa schimbam generatiile ca pe langa meciurile de campionat,vor fi si jocuri play-off si play-out!!Este doar parerea mea si o mentin!!

GeoGl

Login sau crează cont pentru a comenta              |