STIRI Liga I UPDATE: Fără antrenamente până joi!

Jucatorii refuza sa se antrenezeJucatorii refuza sa se antrenezeUPDATE: Jucătorii au fost informaţi de către cei din conducere să se prezinte abia joi la stadion pentru antrenamente şi pentru a se discuta situaţia. În momentul de faţă e neclară sursa întârzierii antrenamentelor. Cert e că de astăzi trebuiau să fie reluate antrenamentele, dar jucătorii au fost înştiinţaţi că abia joi trebuie să se prezinte la stadion.

Problemele financiare de la Oţelul sunt departe de a fi încheiate. Deşi trebuia să fie virat primul salariul din noul sezon, oficialii s-au făcut că plouă la momentul plăţii. Astfel, jucătorii refuză să se antreneze cel puţin până joi când se va lua o decizie. Sunt şanse mari ca Oţelul să nu se prezinte la meciul de luni, cu CSMS Iaşi.Conform unor informaţii din interior, oficialii clubului întâmpină mari probleme financiare chiar şi în cazul efectuării plăţilor pentru o deplasare!

Comentarii   
  •  
  •  

#1 scotianul » 19-08-2014 10:13

nu este o noutate la acest club.eu stiam de duminica seara imediat dupa meci,cand dl rusu a venit si a stat de vb cu suporterii de la tribuna 2.zicea ca el nu are bani sa plateasca salariile jucatorilor si a dat de inteles ca situatia la club este mult mai grava...
+1

scotianul

  •  
  •  

#2 d1abl089 » 19-08-2014 10:22

Daca nu se va intampla o minune pana joi echipa se va desfiinta!
+1

d1abl089

  •  
  •  

#3 r3b3lul24 » 19-08-2014 10:40

Nu ne mai permitem sa pierdem puncte ....dar nu ne antrenam decat la sfarsit de saptamana ....ca vorba romanului ...si apa costa bani , doar jucatorii trebuie sa faca dus dupa antrenament ....

orice ar fi Otelul nu moare !! :)

am totusi impresia ca e timpul nostru al suporterilor sa facem ceva ....
+2

r3b3lul24

  •  
  •  

#4 Issos » 19-08-2014 11:24

Stiu ca poate nu schimbam nimic, dar nu putem sa asteptam sa vina ziua de joi si sa se anunte decesul echipei. Un protest spontan sa artam ca ne pasa?! Situatia este disperata. Trebuie sa fim alaturi de Andrei Rusu, singurul care incearca sa faca ceva. Trebuie sa demontram ca ne vrem echipa, chiar asa cum este ea acum!! Dincolo de Otelul nu exista viata
+3

Issos

  •  
  •  

#5 Bada » 19-08-2014 11:34

Cum am mai spus: noi pierdem vremea injurandu-i pe cei cu vina cea mai mica, jucatorii, in timp ce mafiotii care ne-au distrus clubul sunt "menajati"...oare nu gasim pe nimeni sa le faca felul adevaratilor vinovati?
+5

Bada

  •  
  •  

#6 GeoGl » 19-08-2014 12:04

Si pentru ce tin atat de club?Vinde clubul TNG-ule,ca daca nu o sa va blestem sa nu aveti nici dupa ce beti apa si sa muriti inchisi in inchisoare si ca final toti sa fiti "iubiti" doar de cei din inchisoare zilnic!!Si daca citeste cineva de la TNG sa il anunt ca de multe ori blestemele au efect la mine si nu se stie ce se v-a intampla,pentru ca gata cu bataia de joc!! :eek:
Urasc ziua in care TNG-ul a preluat echipa si cati bani a bagat in echipa TNG,atatia bani sa aibe parte toti cei care conduc TNG-ul!!!
Si ca final:PLECATI naibii din Galati si lasati echipa moarta o data,decat sa ne fraieriti voi si sa ne mintiti!!!

GeoGl

  •  
  •  

#7 romeo » 19-08-2014 12:24

Lucrurile sunt clare , vom fi prima echipa care se retrage din campionat in timpul desfasurarii lui , de unde protest? tot ce mai pot spera este ca palmaresul sa ajunga totusi pe maini bune , care o data si o data vor reinfiinta echipa.
Daca va fi sa fie asa , sa le fie rusine mai marilor orasului si judetului pentru ca au participat activ la distrugerea unui mit , EU nu cred ca nu exista varianta sa salvezi echipa, Primarul nu poate sta cu mainile in san , politicienii dorm in papuci si se trezec din 4 in 4 ani, este vina noastra pentru ca toleram si votam fosile politice si oameni care nu cunosc ce inseamna sa fii din Galati . M Stan esti o mare dezamagire si pentru asta sunt convins ca un mandat este deja prea mult .

romeo

  •  
  •  

#8 Steel Dany » 19-08-2014 12:59

No comment :cry:
+2

Steel Dany

  •  
  •  

#9 Alexandru C. » 19-08-2014 13:19

dunareabatrana.ro/.../...

Blestemata fie ziua aceea in care Otelul a intrat in asa zisa "noua era"..
+1

Alexandru C.

  •  
  •  

#10 dragosh^otelul » 19-08-2014 13:50

sa joace fotbal si sa adune puncte si dupaia sa aiba pretentii la salriu anonimii astia...pai la cum au jucat in primele 4 etape nu merita nici un ban...ba mai mult unii ar trebui exclusi din lot pentru ca au figuri in cap (C.Cristea)

dragosh^otelul

  •  
  •  

#11 GeoGl » 19-08-2014 13:54

Citez pe romeo:
Lucrurile sunt clare , vom fi prima echipa care se retrage din campionat in timpul desfasurarii lui , de unde protest? tot ce mai pot spera este ca palmaresul sa ajunga totusi pe maini bune , care o data si o data vor reinfiinta echipa.
Daca va fi sa fie asa , sa le fie rusine mai marilor orasului si judetului pentru ca au participat activ la distrugerea unui mit , EU nu cred ca nu exista varianta sa salvezi echipa, Primarul nu poate sta cu mainile in san , politicienii dorm in papuci si se trezec din 4 in 4 ani, este vina noastra pentru ca toleram si votam fosile politice si oameni care nu cunosc ce inseamna sa fii din Galati . M Stan esti o mare dezamagire si pentru asta sunt convins ca un mandat este deja prea mult .

Nu va faceti griji,chiar daca Otelul se va desfiinta ori retrograda,o sa vina salvatorul Stan si o sa investeasca primaria,dar nu pentru ca tine la OTELUL ci pentru vin iar alegerile si el va fi salvatorul Otelului,pentru voturi evident!!!

GeoGl

  •  
  •  

#12 forza_otelul » 19-08-2014 14:04

Anuntul de pe pagina de facebook a clubului:

"Fotbal Club Oțelul Galați respinge cu fermitate informațiile vehiculate în ultimele ore de unele publicații, potrivit cărora jucătorii echipei noastre s-ar afla în grevă și nu s-ar prezenta la antrenamente din cauza neîncasării salariilor.
Cu onestitate le comunicăm suporterilor echipei noastre, jurnaliștilor și publicului larg faptul că jucătorii s-au prezentat la recuperare luni, 19 august, după meciul cu FC Botoșani, din etapa a IV-a a Ligii I. Ulterior, conducerea Clubului le-a acordat două zile libere, pe care mulți dintre cei cu domiciliul în România au ales să le petreacă alături de familie. Jucătorii noștri se vor reuni la Club miercuri, 20 august, pentru a relua antrenamentele și a începe pregătirea meciului cu CSMS Iași, de luni, 25 august, din etapa a V-a a Ligii I.
Clubul nostru nu ascunde faptul că se confruntă cu dificultăți financiare, dar depune eforturi susținute pentru a le achita salariile jucătorilor și a le asigura toate condițiile necesare performanței.
"

Ce o fi acolo frate ? Avem nevoie si de informatii de la jucatori. Poate chiar nu au fost in greva, iar noi injuram pe aici aiurea :oops:
−1

forza_otelul

  •  
  •  

#13 Bada » 19-08-2014 14:08

Logica ce iti spune? Ai mai vazut echipa sa-si trimita jucatorii in minivacanta de 2 zile cand intre meciuri ei au o saptamana? mai ales o echipa care e in urmare la capitolul pregatire fizica si relatii de joc...

Bada

  •  
  •  

#14 Dregan » 19-08-2014 14:54

Citez pe forza_otelul:

Crezi ca noi nu am vazut comunicatul? :-) E un motiv pentru care am ales sa nu-l dam... Ne-am saturat de minciuni de atatia ani
+1

Dregan

  •  
  •  

#15 Issos » 19-08-2014 14:54

Citez pe Bada:
Logica ce iti spune? Ai mai vazut echipa sa-si trimita jucatorii in minivacanta de 2 zile cand intre meciuri ei au o saptamana? mai ales o echipa care e in urmare la capitolul pregatire fizica si relatii de joc...

Da CSMS Iasi a dat tot 2 zile libere dupa meciul din aceasta etapa.
+1

Issos

  •  
  •  

#16 forza_otelul » 19-08-2014 15:05

Citez pe Bada:
Logica ce iti spune? Ai mai vazut echipa sa-si trimita jucatorii in minivacanta de 2 zile cand intre meciuri ei au o saptamana? mai ales o echipa care e in urmare la capitolul pregatire fizica si relatii de joc...

Cand e vorba poate si de un blocaj mental, da, 2 zile de pauza pot fi binevenite !
Tu mergi la serviciu in fiecare zi, inclusiv in toate weekend-urile ?

forza_otelul

  •  
  •  

#17 forza_otelul » 19-08-2014 15:07

Citez pe Dregan:
Crezi ca noi nu am vazut comunicatul? :-) E un motiv pentru care am ales sa nu-l dam... Ne-am saturat de minciuni de atatia ani

Si eu m-am saturat de minciunile celor de la TNG, dar nu pot inghite asa usor orice "bomba" aparuta prin presa. Intotdeauna trebuie sa auzi si sa cantaresti parerile ambelor parti.

forza_otelul

  •  
  •  

#18 Bada » 19-08-2014 17:10

Citez pe forza_otelul:
Citez pe Bada:
Logica ce iti spune? Ai mai vazut echipa sa-si trimita jucatorii in minivacanta de 2 zile cand intre meciuri ei au o saptamana? mai ales o echipa care e in urmare la capitolul pregatire fizica si relatii de joc...

Cand e vorba poate si de un blocaj mental, da, 2 zile de pauza pot fi binevenite !
Tu mergi la serviciu in fiecare zi, inclusiv in toate weekend-urile ?

La noi blocajul nu e mental ci financiar. Probabil au zis sa ii trimita 2 zile acasa ca sa se mai linisteasca spiritele. Pana una alta, atat timp cat noi suntem in urma cu pregatirea fata de toata liga 1 e clar ca altele sunt motivele minivacantei, nu odihna. E etapa a 4a, e ridicol sa pomeneasca de oboseala fizica sau psihica. Problemele sunt f mari iar clubul nu mai are mult de trait in ritmul asta. Dovezile se vad peste tot

Bada

  •  
  •  

#19 corneliu » 19-08-2014 19:08

Imi este mila de ei dar tinand cont de rezultatele avute ar trebui amendati.De salarii nici vorba.Trebuie sa fii ori milog ori nesimtit ca sa-ti mai ceri drepturile dupa atatea prestatii jalnice.Nu poti plati niste paraziti.

corneliu

  •  
  •  

#20 Aruon » 19-08-2014 19:54

O sa tinem cu Metalosport,singura echipa de fotbal ramasa in Galati...
E trist.Astia de la TNG nu au niciun gand de performanta.Daca nici salariile astea modeste nu pot sa le plateasca...
Niste tepari!Au stors clubul de banii din ucl si apoi vor sa puna lacatul..

Cert e ca nu putem sa continuam asa!
+1

Aruon

  •  
  •  

#21 GeoGl » 19-08-2014 23:02

Citez pe AlynAvaloh:
O sa tinem cu Metalosport,singura echipa de fotbal ramasa in Galati...
E trist.Astia de la TNG nu au niciun gand de performanta.Daca nici salariile astea modeste nu pot sa le plateasca...
Niste tepari!Au stors clubul de banii din ucl si apoi vor sa puna lacatul..

Cert e ca nu putem sa continuam asa!

Nu stiu daca e mai rau sa o tinem in modul asta ori sa ne retragem din campionat!Nu vreau sa zic ca imi doresc ca Otelul Galati sa dea faliment,dar in ritmul asta ne facem si de rusine si de falimentat candva tot o sa falimentam!Nu cred ca o sa se schimbe ceva peste noapte si hodoronc-tronc TNG-ul face investii masive ori macar investii sa tina Otelul in liga 1 !!!

GeoGl

Login sau crează cont pentru a comenta              |