Alexandru ZahariaMijlocaşul de bandă Alexandru Zaharia s-a accidentat şi va lipsi o perioadă de două săptămâni, urmând să piardă meciurile cu CFR Cluj de acasă şi Pandurii Târgu Jiu din deplasare, dar şi pe cel din Cupă cu Brăila.
Serkan Ciftci a primit o suspendare de 3 etape, după eliminarea de tot râsul din meciul cu CSU Craiova. Turcul şi-a lovit un adversar cu piciorul în fund şi a primit cartonaş roşu direct. Comisia de Disciplină din cadrul FRF l-a sancţionat pe Ciftci în baza articolelor 63.1.b şi 63.2.4.a cu suspendare pentru trei jocuri şi o penalitate de 4.000 lei. Atacantul va lipsi astfel la jocurile cu CFR Cluj, Pandurii şi Steaua. În plus, turcul va fi amendat şi de clubul Oţelul conform Regulamentului de Ordine Interioară.
Nici Florin Cernat nu are şanse să intre sâmbătă, el fiind în urmă cu pregătirea fizică şi preconizând că ar putea juca abia peste 2-3 săptămâni, fiind şanse să fie apt pentru jocul cu Steaua care va avea loc la Galaţi, la începutul lunii octombrie.
Partida Oţelul – CFR Cluj se va disputa la Galaţi sâmbătă, 20 septembrie 2014, cu începere de la ora 18.30!
Alexandru C.
VLAD
Acum ar fi sansa ca Ilie sa arate daca mai poate juca fotbal ca pe vremuri, dar ma indoiesc... Il tot astept de cativa ani sa revina.
cameleon
Issos
Tudor
RSS pentru acest articol.