Tibor SelymesTibor SelymesCu noul antrenor, Tibor Selymes, în tribună, Oţelul nu a putut mai mult în faţa lui CFR Cluj şi a pierdut din nou acasă, scor 0-1. Noul tehnician al formaţiei de la Dunăre, care a asistat la partidă de la oficială, a declarat că a văzut un joc foarte slab al ambelor formaţii, din care Oţelul ar fi putut scoate totuşi măcar un punct dacă ar fi dat dovadă de mai mult curaj.

Selymes este de părere că poate scoate echipa din impas, afirmând că a venit la Galaţi cu obiectivul clar de a salva formaţia de la retrogradare. Tehnicianul a mai spus că va avea mult de muncă, find nemulţumit de condiţia fizică arătată de echipierii Oţelului, cât şi de lipsa de eficacitate din atac.
De partea cealaltă, antrenorul oaspeţilor de ieri, Vasile Miriuţă, îşi face poze cu clasamentul, deşi CFR nu a arătat deloc ca o sperietoare în meciul de aseară.

Tibor Selymes (antrenor Oţelul): ,,Jocul în sine a fost slab. M-am aşteptat la mai mult atât de la echipa noastră cât şi de la CFR. Dacă aveam tupeu, am fi putut scoate mai mult. Obiectivul este salvarea de la retrogradare, va fi greu, dar sunt încrezător, de asta am venit. Nu sunt speriat de ce am găsit aici. Avem mult de lucru la aşezare, condiţie fizică, ne punem pe treabă. Sunt câţiva jucători talentaţi, dar este rău că Oţelul nu a contat în atac."

Vasile Miriuţă (antrenor CFR Cluj): ,,Nu am făcut un meci strălucit astăzi. Poate că a fost cel mai modest meci al nostru din ultimul timp. Până la urmă însă am obţinut o victorie muncită şi meritată. Trebuie să facem partide mai bune. Tade este un jucător în formă, care muncește mult. E cel mai în formă atacant din România. Îi felicit pentru atitudine pe băieţii mei, au muncit foarte mult şi le mulţumesc. Nu-i rău să fim pe primul loc. I-am zis băiatului meu să mă aştepte la Budapesta cu o poză cu clasamentul. Glumesc, desigur! Este minunat pe primul loc, dar trebuie să muncim să rămânem aici. Deocamdată nu simt că ne putem lupta pentru titlu. Vedem la finalul turului, când sperăm să fim la 3-4 puncte de lider.”