STIRI Liga I “Oţelul reprezintă oraşul Galaţi, chiar întregul judeţ”

Vlad Alexandru RapiscaVlad Alexandru RapiscaÎntr-un interviu acordat cotidianului local Viaţa Liberă, Vlad Alexandru Răpişcă, noul administrator special al Oţelului, a vorbit despre rezultatele echipei, planul său de a reintra în graţiile autorităţilor locale în frunte cu Marius Stan, schimbarea organizării juridice a clubului, transferuri, atragerea de sponsori sau investitori, sumele băgate de actualii acţionari în acest an şi despre readucerea suporterilor la stadion.   

Vlad Alexandru Răpişcă: “Urgent este să câştigăm meciurile echipei mari în Liga I. În acest sens, cu ajutorul colegilor de la departamentul sportiv, am reuşit o aşezare bună a lucrurilor. Am adus un antrenor bun, un secund bun, am readus la echipă preparatorul fizic cu care Oţelul Galaţi a câştigat Liga I, pentru că se observase o deficienţă de pregătire fizică. În momentul de faţă, cred că putem face un meci bun la Târgu Jiu. Referitor la alte lucruri, situaţia este spre îmbunătăţire faţă de momentul în care am venit, mă refer la aspectul financiar şi sper să fie la fel şi în privinţa celui sportiv. Avem o strategie de lucru. Dorim să găsim şi sprijin din partea autorităţilor locale şi al factorilor economici locali, care ar trebui să vină lângă echipă, pentru că Oţelul nu reprezintă numai acţionariatul. În primul rând, Oţelul reprezintă oraşul Galaţi, chiar întregul judeţ. Domnul primar Marius Stan are dreptate în cazul de faţă. Conform situaţiei juridice a clubului, Primăria nu poate oferi susţinere financiară, pentru că sediul social al societăţii noastre este la Bucureşti. Conform Legii Sportului, nu permite nici forma de organizare juridică, societate comercială. Lucrez la o nouă formă de organizare, pe departamente, care să permită Consiliului Local să bage bani, dacă doreşte, cel puţin în echipele de juniori şi de fete. Nu am avut nicio întâlnire oficială deocamdată cu domnul Marius Stan. Au venit bani în club, acţionarii au făcut o infuzie de capital. Nu pot să spun sume. Banii vin şi către jucători. Evoluţia şi randamentul jucătorilor nu cred că sunt generate de situaţia financiară. Au fost restanţe salariale de multe luni şi la fotbaliştii care au câştigat titlul, dar tot au dat randament, devenind campioni. Evoluţia jucătorilor a fost ca a oricărui angajat care nu performează. În opt meciuri, avem doar cinci puncte luate, am obţinut o singură victorie. Deocamdată, n-am văzut o îmbunătăţire în jocul echipei, sper să o vedem foarte curând. Bineînţeles, încercăm să mai aducem jucători, pentru a întări compartimentele unde antrenorul are nevoie. Vor mai veni noi jucători în săptămânile care urmează. Nimic nu este real în povestea desfiinţării, nici echipa a doua şi nici cea de fete nu au astfel de probleme. Dorim să atragem sponsori exclusiv pentru echipa de fete şi să găsim soluţii pentru tot clubul, pentru că singura sursă majoră de venit a clubului Oţelul Galaţi vine din drepturile de televizare. Încercăm o reaşezare a bugetului, pentru a ţine toate echipele. Suntem în discuţii cu diverse societăţi comerciale, care şi-au exprimat intenţia de a veni lângă club. Până la sfârşitul anului nu cred că vom reuşi să atragem pe cineva, pentru că, după cum se ştie, bugetele de marketing şi publicitate se stabilesc la sfârşit de an. Încercăm să aducem coacţionari, alţi oameni care să investească în fotbal, dar deocamdată este foarte greu. Suntem în discuţii cu mai multe societăţi, dar acestea sunt doar la stadiul de tatonări. Cei cu care au fost negocieri până acum s-au retras, invocând la rândul lor greutăţi financiare. Numai din banii de la televiziuni este greu să supravieţuieşti. Dar, aşa cum am spus, acţionarii au adus bani la echipă în acest an, foarte mulţi bani. În continuare sunt dispuşi să aducă bani, altfel am închide, nu am mai fi aici. Vreau şi cu această ocazie să chem suporterii la stadion. O echipă nu poate exista cu adevărat jucând cu stadionul gol. La meciul cu CFR Cluj mă aşteptam la mai mulţi suporteri în tribune. Sper să fie stadionul plin la meciul cu Steaua, preţurile la bilete vor rămâne la fel, accesibile.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Uzzy » 27-09-2014 19:40

Daca vroiai suporteri in tribune, nu mai puneai 5 lei pretul unui bilet pentru femei la meciul cu Clujul. Ca si asa sunt vreo 50 mari si late la fiecare meci acasa, deci nu cred ca se imbogatea clubul cu acei 250 lei. Cum l-au adus pe Cernat pe stadion, cum au si pus pret la biletele pt. femei. Mie imi miroase a nesimtire, avand in vedere numarul femeilor care calca pragul stadionului...
Ai nevoie de suporteri, dar speculezi orice marire de cost la bilet... urmeaza meciul cu ciobanii, pariu ca se scumpeste biletul in orice sector?

Uzzy

  •  
  •  

#2 Hagi » 27-09-2014 19:41

Etapa a V-a, Seria II

Oţelul II Galaţi - Dinamo II Bucureşti 0-0 (am avut 2 bare in repriza a doua)
Metalosport Galaţi - Dunărea Călăraşi 0-2 (M. Popescu min. 49, V. Stanciu min. 90)

Hagi

  •  
  •  

#3 Issos » 27-09-2014 20:29

Citez pe Uzzy:
Daca vroiai suporteri in tribune, nu mai puneai 5 lei pretul unui bilet pentru femei la meciul cu Clujul. Ca si asa sunt vreo 50 mari si late la fiecare meci acasa, deci nu cred ca se imbogatea clubul cu acei 250 lei. Cum l-au adus pe Cernat pe stadion, cum au si pus pret la biletele pt. femei. Mie imi miroase a nesimtire, avand in vedere numarul femeilor care calca pragul stadionului...
Ai nevoie de suporteri, dar speculezi orice marire de cost la bilet... urmeaza meciul cu ciobanii, pariu ca se scumpeste biletul in orice sector?

Este absolut normal ca toata lumea sa cumpere bilete, orice spectacol costa. Gratuitatea, in cazul femeiilor, mi se pare o masura discriminatorie.

Issos

  •  
  •  

#4 Tudor » 27-09-2014 21:31

@Issos orice spectacol costa, dar pe mine chiar nu ma deranjeaza gratuitatea la persoanele de sex feminin si copii. Important e sa vina cat mai multi pe stadion. In cele mai multe cazuri fetele vin cu partenerii, singure mai rar. Partenerul nefiind pus sa plateasca si pentru ea, il face si pe el sa vina mai des. :lol:

Tudor

  •  
  •  

#5 Bada » 28-09-2014 11:01

Omul are partea lui de dreptate. Prioritatea ar trebui sa fie sa adunam suporteri OTELARI la stadion. Ori asta presupune si unele gratuitati pentru femei si copii. Cine n-a intrat niciodata cu traditionalul "te rog baga-ma si pe mine nene la meci" sa ridice mana sus. In schimb, la meciul cu oile trebuie avut in vedere ca se va behai mult in tribune, cu cat vor fi preturile mai mici cu atat se va behai mai mult. Iar anul asta presimt ca va fi cel mai rau din ultimii ani, mai ales ca va fi greu sa mobilizam suporterii nostri mai "mofturosi". Ca fapt divers, pe youtube sunt vreo 2 inregistrari ale unor goluri ale behaitoarelor la Galati, in 1996, la acel 1-5. In afara de huiduieli, nici macar galeria lor nu se prea auzea bucurandu-se. In tribune ar fi fost o blasfemie sa se bucure careva.
Eu as introduce pachete de bilete ieftine si bilete individuale scumpe la meciul cu steaua. Dai 30 de lei, vezi 3 meciuri. Vrei sa vezi doar unul...dai tot 30!
+1

Bada

  •  
  •  

#6 Tudor » 28-09-2014 14:45

Citez pe Bada:

Daca stelistii vor sa vina la meci, vor veni si cu preturi mari, nu-i descurajezi deloc. Din contra, posibil sa descurajezi pe otelari. De frica sa nu vina oi, marim preturile....mi se pare o absurditate. Nu asta e important, important e ca otelarii sa fie uniti si sa vina in numar cat mai mare, sa cantam cu totii. Daca 80% canta pentru Otelul, e neimportant ca vin si cateva oi.
−1

Tudor

  •  
  •  

#7 Bada » 28-09-2014 19:52

Repet, pachete, asa cum au mai fost, 30 de lei 3 meciuri. Castigi pe 2 fronturi: pentru unii stelisti va fi pretul prea mare, pentru ca nu vor decat 1 meci. Pentru otelari nu va fi nicio problema, pentru ca, se presupune, vor veni si la celelalte 2 meciuri, deci vor da tot 10 lei. Nu e nicio crestere de pret. Iar daca apare vreun val de "otelari" care vor sa vada doar meciul cu steaua, da-mi voie sa ma indoiesc de sustinerea lor pentru Otelul. Rare sunt cazurile celor care pot veni doar la un meci
+1

Bada

  •  
  •  

#8 Damian » 14-10-2014 14:52

Pana gaseste asta o noua forma de organizare a clubului, care sa vina in ajutorul clubului... colonizam alte planete. :D
Ar fi bine sa gaseasca o rezolvare cat mai curand.
+1

Damian

Login sau crează cont pentru a comenta              |