STIRI Liga I “Dacă retrogradează este posibil ca Oţelul să se desfiinţeze”

Cristi Munteanu Cristi Munteanu Într-un interviu acordat Monitorului de Galaţi, team managerul Cristi Munteanu a vorbit despre motivele care l-au readus la clubul gălăţean, faptul că Oţelul nu poate fi considerată niciodată o echipă mică, transferurile din ultima vreme, blazarea suporterilor, dar chiar şi despre viitorul sumbru al echipei fanion a Galaţiului în caz că aceasta va retrograda!


Cristi Munteanu: „M-am întors la Galaţi pentru că mereu m-am simţit aici ca acasă. Oţelul este una dintre echipele mele de suflet şi nu puteam să nu sar în ajutor. Poate că unii vor spune că am venit aici să-mi fac imagine, dar amintesc faptul că sunt colaborator la sport.ro, unde apar de 2 ori pe săptămână, plus că am şi propria afacere. Nu am venit aici pentru bani, ci doar să ajut Oţelul. Am mulţi prieteni aici şi m-am gândit şi la ei când am hotărât să mă întorc în Galaţi. Am găsit aici nişte jucători aproape resemnaţi. Atmosfera din vestiar era tristă, iar jucătorii tineri, care sunt în proporţie covârşitoare, erau cu moralul la pământ. Am încercat să le redăm încrederea, atât eu cât şi Ovidiu Burcă. Ei trebuie să aibă mentalitate de învingători. Oţelul Galaţi trebuie să joace fiecare meci la victorie. Este o prostie faptul că Oţelul ar fi o echipă mică. Oţelul este fostă campioană a României şi câştigatoare a Supercupei. Este singura formaţie din Moldova care a cucerit titlul de campioană. Cine îmbracă tricoul Oţelului trebuie să ştie că intră pe teren pentru a câştiga. Tocmai de aceea am adus jucători cu experienţă. A fost foarte dificil să aducem cei 6 jucători noi. Dacă antrenorul Tibi Selymes s-a hotărât într-o oră să accepte oferta noastră, la jucători a fost mai greu. Am vrut neapărat să aducem şi 2-3 fotbalişti cu experienţă, care să fie modele pentru ceilalţi. Jula, Cernat şi Iulian Popa se încadrează în acest tipar. Cu Florin Cernat a fost cel mai dificil. Am avut nevoie de 2 săptămâni pentru a reuşi să-l convingem. El are deja un impact pozitiv asupra celorlalţi. Înainte de sosirea lui Cernat, la sala de forţă lucrau suplimentar doar maxim doi jucători. Acum, după ce l-au văzut pe el, sunt minim 15 jucători care lucrează după fiecare antrenament. Când va fi sută la sută fizic, Florin Cernat va avea acelaşi impact pe care îl are Sânmărtean la Steaua. Nici nu mă gândesc să nu-l văd pe Cernat titular în meciul cu Steaua. Mă nemulţumeşte faptul că publicul vine în număr mic la meciuri. Când Oţelul a cucerit titlul, toţi gălăţenii au ieşit în stradă. Suporterii adevăraţi sunt lângă echipă şi la bine şi la rău. Chiar îi rog pe acei spectatori care înjură echipa să nu mai vină la stadion. Eu nu mă ascund după vorbe. Am jucat 19 ani pe prima scenă a fotbalului românesc şi nu mă poate păcăli nici un arbitru. Arbitrajul din meciul cu CFR a fost şmecheresc. Cer doar corectitudine şi aceeaşi unitate de măsură pentru ambele echipe prezente pe teren. Dacă nu credeam în salvare, nu mă întorceam la Galaţi. Avem datoria să salvăm Oţelul, pentru că este în joc viitorul fotbalului gălăţean. Dunărea s-a desfiinţat, iar dacă retrogradează este posibil ca Oţelul să se desfiinţeze. La ora actuală nu există pericolul desfiinţării. Eu şi Ovidiu facem eforturi mari să găsim potenţiali investitori. Am reuşit să rezolvăm ca echipa să se deplaseze cu două zile înainte de meci la Tg. Jiu, lucru care nu se mai petrecuse până să venim noi la echipă. Alături de noi se luptă şi administratorul special, Vlad Alexandru Răpişcă, care este din Independenţa, adică este gălăţean. Facem tot ceea ce este posibil să salvăm Oţelul. Totul este ca şi rezultatele să fie de partea noastră."

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Leviathan » 30-09-2014 13:14

Ce noutate, asta se stie de mult oricum, dar asa in genunchi? e misto? Daca nu sunt bani pa!

ps. Prea mult asteptati de la Cernat, ce sa faca un singur om?

Leviathan

  •  
  •  

#2 bigsorin » 30-09-2014 14:44

asta am spus si eu mai inainte dar speram sa scapam pana la urma ,Leviathan tu nu esti oteler ce cauti aici?

bigsorin

  •  
  •  

#3 stonflori » 30-09-2014 15:37

se vede cum incurajati tineretul, ii trimiteti la echipa a 2 a. cu cine sunteti mana in mana, asta si va doriti ca Otelul sa retrogradeze nu-i asa????
−1

stonflori

  •  
  •  

#4 cameleon » 30-09-2014 17:25

Nu vine nimeni sa bage bani intr-o gaura neagra, asa cum e Otelul acum. Poate vreun nabab nebun, dar de unde sa-l iei si pe asta...
Dar daca se vrea salvarea, exista solutii acolo unde sunt oameni seriosi. Eu as avea o idee, poate doua, dupa parerea mea sunt viabile si destul de usor de aplicat. Ele pot fi imbunatatite, ca doar nu sunt eu cel mai destept de pe aici, dar cui sa le spui?
Nici pe Rapisca, nici pe Burca, nici pe Munteanu nu ai cum sa-i contactezi, sa le trimiti un e-mail sa le spui cum vine treaba. Nu exista nici un loc unde sa dai de ei... Dregane, daca ai nr unuia din astia, da-mi si mie pe privat, sa-i sun cu taxa inversa :-) sa le spun ideile mele, poate se leaga ceva...
+1

cameleon

  •  
  •  

#5 stonflori » 30-09-2014 17:36

N-ai de ce sa-i suni. Ei au indicatii precise sa puna Otelul la pamant. Nu vezi ca ei fac echipa. L-au adus degeaba de Selimesi, ei dicteaza. Sa-si vada mai bine de boarfele lui. Fac ei experiente, ii muta pe jucatori de pe un post pe altul cum vor ei sa zica lumea ca i-au in calcul toate variantele. O varianta o stiu bine........sa duca Otelul la rapa.
−1

stonflori

  •  
  •  

#6 Aruon » 30-09-2014 18:27

Daca retrogradeaza Otelul si se desfiinteaza e numai vina lui Stan,Bors si Adamescu..Ei ne-au ingropat echipa.Singura noastra bucurie fotbalistica,sportiv a,poate cea mai mare.Galatiul ar ramane fara fotbal daca Otelul moare..Dar oricum nu va ramane asa..vor fi proteste ..cred eu.:) E mai mare rusinea de ce se intampla aici,la Galati.
Toata stima pentru Cristi Munteanu,incearca sa faca ceva,se vede,dar sunt unii mai mari ca el care ii dor in paispe' de Otelul.Vor sa ingroape aceasta echipa si sa plece,sa-si curete urma.E trist.TRIST!
+3

Aruon

  •  
  •  

#7 Leviathan » 01-10-2014 11:12

Citez pe bigsorin:
asta am spus si eu mai inainte dar speram sa scapam pana la urma ,Leviathan tu nu esti oteler ce cauti aici?


Da, recunosc, oteler nu sunt, trecand peste asta.. inteleg sa fim otelari etc dar sa fim si corecti ok? si in concordanta cu realitatea ok?

Leviathan

  •  
  •  

#8 Dregan » 01-10-2014 11:30

Citez pe cameleon:
Dregane, daca ai nr unuia din astia, da-mi si mie pe privat, sa-i sun cu taxa inversa :-) sa le spun ideile mele, poate se leaga ceva...


Nu detin numerele de telefon ale celor din conducere, cum nu le-am avut nici pe acelea ale conducatorilor mai vechi, din motive lesne de inteles. Suporterii cu treaba lor, conducerea cu treaba ei... Dar daca vrei neaparat, il poti gasi pe Cristi Munteanu pe facebook. Sigur iti va raspunde acolo...

Dregan

  •  
  •  

#9 Tudor » 01-10-2014 11:31

@cameleon nu trebuie sa fii nebun sa bagi bani aici, ci suporter al echipei. Eu daca eram un om potent financiar as fi preluat echipa, chiar cu datorii. Cand ai o pasiune, anumite sacrificii nu par nebunii. Si da, un pasionat de Otelul potent financiar e greu de gasit.

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |