STIRI Liga I “Pentru noi începe campionatul de la meciul cu Viitorul”

Ovidiu BurcaOvidiu BurcaManagerul sportiv Ovidiu Burcă era foarte trist la finalul meciului cu Steaua considerând că arbitrul întâlnirii a avut un cuvânt greu de spus în stabilirea rezultatului final. Oficialul echipei roş-alb-albastre vrea să treacă peste acest meci şi propune ca Oţelul să o ia de la zero de la meciul cu Viitorul Constanţa. Burcă a promis că fiecare joc va fi tratat ca o finală de acum încolo, mai ales că după pauza care urmează nu ar trebui să mai existe scuze.


Ovidiu Burcă: “Sunt foarte mâhnit. Începusem foarte bine meciul cu Steaua, iar eliminarea ne-a bulversat. S-a arătat mult prea ușor cartonaș galben în minutul 4. Al doilea a fost oarecum justificat. Lăsați-mă să am dubii asupra arbitrajului. A fost unul slab! Chiar dacă lumea spune că n-a mai rămas nimic la Galați, eu știu la ce m-am înhămat. Nu poți să schimbi foarte multe peste noapte, dar eu sunt ferm convins că ne putem salva de la retrogradare. Pentru noi începe campionatul de etapa viitoare, de la meciul cu Viitorul. Fiecare meci va fi o finală! Nu vreau să pun presiune, sunt convins că echipa va arăta altfel după această pauză.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Viorel Craciun » 08-10-2014 17:37

Otelul nu moare ,Otelul nu moare , Otelul nu moare ,ole ! :-)

Viorel Craciun

  •  
  •  

#2 bogdan64 » 08-10-2014 21:04

Cu OTELUL pana la moarte! LA GREU SI LA BINE SUSTIN OTELUL!Sa fim alaturi de Otelul toti suporterii adevarati,( nu samantari si oi travestite , cum am vazut la meciul cu Stana) - jucatori, Conducere si toti cei angrenati in aceasta echipa, de la medici pana la femeie de serviciu. FORZA OTELUL!
+1

bogdan64

Login sau crează cont pentru a comenta              |