La cel mai important gol al cariereiLa cel mai important gol al cariereiClubul nostru a împlinit 50 de ani de istorie, iar Dunărea Bătrână sărbătoreşte acest număr jubiliar printr-o serie de articole dedicate celor 50 de legende ale Oțelului, alese de noi şi prezentate într-o ordine aleatorie. Cum nu există o dată exactă de fondare a clubului, iar sigla şi actele oficiale ale FC Oţelul Galaţi indică doar anul 1964, suporterii au privilegiul de a se bucura pe tot parcursul anului 2014, aşa că în fiecare săptămână vom prezenta un nou om care a ridicat numele formaţiei noastre la rang de mare echipă. A venit rândul unui fundaş atât de determinat, încât a fost la un pas să-şi lase viaţa pe teren pentru Oţelul, în mai multe rânduri, motiv pentru care a primit porecla de “fundaşul kamikaze” din partea suporterilor oţelari, pentru devotamentul arătat în iarbă.


Cristian Sîrghi s-a născut în Galați pe 23 noiembrie 1986 într-o familie de sportivi. Dacă mama sa a reușit să modeleze învingători în atletism, era evident că nici lui Cristi nu îi vor lipsi calitățile sportive. Eroul acestor rânduri este unul dintre acei fotbaliști formați în curtea școlii. Cu toate că a făcut parte și din generația de excepţie Salbero, academia de fotbal la care mergeau cei mai talentați copii din generația sa, cel mai des putea fi văzut jucând pe terenul sportiv al Şcolii 40 din Galaţi, loc unde a învățat și care se afla la mică distanță de casa sa.
Cariera sa sportivă a început cu natația, disciplină care i-a adus și o medalie de argint la campionatele naționale, însă în cele din urmă a ales fotbalul, influențat indirect de familia din care mai face parte şi unchiul său Ionel Chebac şi el un fost jucător influent la Oţelul timp de 6 ani. Ulterior, din cauza accidentărilor care nu-i dădeau pace, a fost la un pas de a urma o carieră în modelling! Probabil e unul din motivele pentru care în tribunele Galațiului veneau și fetele mai des, asta până când a renunțat la burlăcie.
A făcut parte dintr-o generație de jucători gălățeni talentați, fiind adus la Oțelul mai mult de frica de a nu mai pierde încă un gălățean, după cazurile arhicunoscute ale lui Ropotan, Tudose sau Ochiroșii. Trecerea a făcut-o direct din Divizia C, de la Politehnica Galați, sub formă de împrumut, devenind la 5 sezoane distanță cel mai scump jucător achiziționat din istoria Oțelului (300.000 de euro)!
„Kamikaze” e genul de jucător care nu a păcălit niciodată fotbalul sau suporterii. Format sub aripa unei alte legende, bulgarul Jivko Jelev, Cristi și-a însușit, poate involuntar, tehnicile de luptă ale acestuia. Hotărârea, determinarea și dragostea pentru fotbal i-au adus deopotrivă aprecierea tribunelor, dar și accidentări groaznice, care l-au ținut mult timp departe de gazon.
Primul sezon la Oțelul l-a început ca fundaș dreapta, însă a fost mutat în timp în centrul defensivei, acolo unde se simţea cel mai bine. Debutul l-a avut într-un meci cu Jiul Petroșani, joc câștigat cu 2-1. A evoluat în doar 10 partide - sosind în intersezon - și a pus umărul la clasarea foarte bună a echipei noastre pe locul 5 și, prin urmare, la calificarea în Intertoto. Aici a evoluat în 3 meciuri fiind pe teren la câștigarea primului trofeu gălățean din istorie, în infernul zgomotos de la Trabzonspor! După obținerea calificării implicite în Cupa UEFA a urmat turul preliminar cu Lokomotiv Sofia și prima comoție suferită de gladiatorul Cristi Sîrghi pe terenul de fotbal. Acel moment a fost întâiul dintr-un un șir întreg de accidentări, dar de fiecare dată a revenit mai puternic…
Au urmat sezoane cu meciuri bune și chiar goluri marcate pentru fundașul central. Mai întâi, vorbim de 17 meciuri în sezonul 2007-2008, apoi 19 în sezonul 2008-2009, plus alte 23 de partide și primul gol în Liga 1 (în egalul împotriva lui FC Vaslui) în 2009-2010.
În sezonul 2010-2011, în care Oțelul a reușit câștigarea pentru prima dată în istorie a campionatului, Cristi a evoluat în 16 partide, exact numărul pe care l-a purtat pe tricou! Apărătorul gălăţean a fost nevoit să poarte cască pe tot parcursul anului, după ce se accidentase grav la un meci cu FC Vaslui, la un contact cu Wesley. Accesoriul pentru cap se pare că i-a purtat noroc atât lui, cât şi echipei, mai ales că a înscris de două ori cu capul, din centrările perfecte ale lui Viglianti, în meciul tur cu Pandurii, iar mai apoi în victoria extrem de importantă împotriva Stelei! Cel mai important meci din acel campionat pentru el, cum însuși afirma, a fost „finala campionatului”, în care Oțelul a surclasat echipa de pe locul doi, FC Timișoara, Kamikaze făcând unul din cele mai bune meciuri ale sale. Deşi avea probleme în zona capului, prezența lui Cristi în teren a fost vitală pe parcursului sezonului minunat, el achitându-se perfect de sarcini și încununându-se campion al României și al inimilor noastre.
A urmat sezonul 2011-2012, cu 13 prezențe și două goluri: în victoria de la Târgu Mureș și cea împotriva Mediașului. În Supercupa în care Oţelul a trecut lejer de Steaua, l-a schimbat pe Milan Perendija în minutul 81, iar în Champions League, competiția regină a Europei, a evoluat în meciul de la București cu Basel și cel de pe „Old Trafford” cu Manchester United, înainte de a se accidenta din nou. Fundaşul central s-a lovit groaznic de coechipierul său, Sergiu Costin, la ultima fază a meciului dintre Oţelul şi CFR Cluj şi a avut nevoie de manevre de resuscitare şi de câteva zile de spitalizare pentru a-şi reveni, în urma meciului cu numărul 100 la formaţia gălăţeană! Cu toate astea a declarat că nu i-a trecut niciodată prin cap să renunţe la fotbal, chiar dacă familia sa a tras o sperietură pe cinste, proaspăta lui soţie leşinând la stadion imediat după accidentare. Sîrghi a ţinut să mulţumească familiei şi suporterilor care au fost alături de el, după momentele care au îngheţat un stadion întreg. Fundaşul central a suferit o fractură de pomete şi de piramidă nazală în urma acelui contact, dar a revenit fără menajamente aşa cum a promis.
După 2012, importanța sa în sânul echipei a crescut, însă, din nefericire, concomitent cu coborârea pretențiilor la echipa oțelară. L-am putut vedea căpitan, lider de opinie în vestiar, cât și factor mobilizator pentru colegii săi. În sezonul 2012-2013 a bifat încă 21 de partide în campionat și a înscris de 3 ori, în jocurile cu Concordia Chiajna și FC Brașov, dar și (încă o dată) împotriva unei anumite echipe bucureștene înființate de regimul comunist, în prelungirile partidei, gol pe care îl consideră cel mai important al carierei, dat fiind faptul că nimeni nu dădea vreo șansă Oțelului în acel meci.
Deși a arătat în repetate rânduri că iubește Oțelul și că dorește să își încheie cariera la Galați, Cristi a fost nevoit ca după sezonul 2013-2014, în anul sărbătorii semicentenarului oțelar, să părăsească malul Dunării. A ales Israelul, la Maccabi Netanya, alături de Gabi Giurgiu, loc de pelerinaj pentru legendele oţelare, dacă ne gândim că tot acolo a activat și Viorel Tănase în trecut. E o alegere frumoasă şi elegantă, având în vedere că a preferat un campionat străin, decât o rivală a Oțelului, mai ales că Dinamo i-a dat târcoale în mai multe rânduri. De altfel, în trecut, la auzul interesului echipei bucureştene privind serviciile sale, Kamikaze afirmase că „Pe mine mă interesează doar Oţelul” şi că ar prefera chiar şi China în detrimentul lui Dinamo.
La meciul cu numărul 150 în Liga I, adică ultimul în tricoul Oţelului în prima ligă, gălăţeanul a fost decisiv în partida care ne putea aduce retrogradarea, contra Viitorului Constanţa. În faţa a 12.000 de oameni, într-un moment în care echipa noastră avea mari probleme în a se desfăşura pe teren contra formaţiei lui Gheorghe Hagi, fundaşul nostru, ca un veritabil kamikaze, a făcut un tackling de zile mari la mijlocul terenului, s-a ridicat şi a plecat într-o cursă nebună spre terenul advers. A înşirat câţiva adversari în stil de mare atacant, fiind oprit doar prin fault de Mitrea. Adversarul a încasat al doilea galben, iar oaspeţii au rămas în zece înainte de pauză. În acest fel, a fost mai simplu ca repriza a doua şi salvarea de la retrogradare să fie un galop de sănătate pentru Oţelul care s-a impus cu 4-1, după 0-0 la pauză.
Per total, gălăţeanul lansat în fotbal de regretatul antrenor Ioan Nicu a jucat de 167 ori pentru echipa noastră în toate competiţiile (peste 13.000 de minute), marcând şi 9 goluri, iar evoluţiile bune în tricoul roş-alb-albastru l-au propulsat la echipele naţionale de tineret U21 şi U23 ale României, pentru care a evoluat în 5 ocazii, călcând ușor pe urmele mentorului Jivko Jelev. Jucător disciplinat, Cristi a fost avertizat o singură dată cu cartonașul roșu, deși a avut deseori o atitudine agresivă, unul din momentele cele mai savuroase petrecându-se în compania lui Ianis Zicu, pe care aproape se urcase cu ghetele și pe care îl privea sfidător, parcă de pe stâlpii nocturnei în „finala campionatului”.
Din păcate, devenit campion cu gruparea roş-alb-albastră, cu mari contribuţii, Sîrghi a ajuns să fie neplătit cu lunile, deşi a rămas unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din Liga I şi a fost împins practic să plece de la formaţia sa de suflet.
Pentru dăruirea cu care a apărat culorile roș-alb-albastre, a spiritului său de luptător, a sacrificiilor sale, dar și pentru eternele trofee câștigate la Oțelul, gălăţeanul Cristi ”Kamikaze” Sîrghi merită un loc în galeria legendelor oțelare și avem speranța că într-un viitor mai bun va reveni, ca jucător sau antrenor, la clubul căruia a fost gata să îi ofere totul, poate chiar şi viaţa sa!

Cristian Sîrghi (după a treia comoţie): “M-am uitat la imagini şi, sincer, nu-mi vine să cred în ce hal arătam. Îmi aduc aminte că mă uitam la Dorinel şi nu-l recunoşteam. Le mulțumesc suporterilor care au fost alături de mine, în afară de prieteni și familie, la finalul acestui joc de Liga I. Vreau să-i anunț însă că voi reveni repede pe teren. În maximum trei săptămâni voi reîncepe alergările și vă anunț că voi fi și mai puternic! Accidentările fac parte din viaţa unui fotbalist şi sunt conştient de riscurile la care mă expun atunci când intru pe teren. Oricum, sunt fericit că la picioare nu am avut nicio accidentare până acum. Soţia mi-a spus că a vrut să ajungă cât mai repede la mine, dar a simţit pur şi simplu cum îi fuge pământul de sub picioare. Noi ne-am căsătorit pe 14 iulie şi eu m-am accidentat pe 13 august. Deci, teoretic eram în luna de miere. Chiar mă gândeam că trăiesc tot felul de întâmplări în ultima vreme. Probabil Dumnezeu vrea să vadă cât pot duce... Nu mi-e frică de o nouă accidentare şi nu voi avea niciun fel de reţineri pe terenul de joc. Este simplu, iubesc fotbalul şi vreau să ofer înapoi tot ce mi-a oferit, fără jumătăți de măsură!”

Mariana Sîrghi (mama lui Cristi): "De câte ori nu i-am zis să renunţe? Şi atunci când a purtat casca aceea l-am implorat să nu mai joace, dar ce pot să fac, e visul lui cel mai mare."

Anca Sîrghi(soţia lui Cristi): "Cred că e a treia comoţie cerebrală pe care o suferă, dar ştiu că iubeşte fotbalul şi nu l-aş lăsa să renunţe pentru că i s-ar lua jumătate din viaţă. A fost îngrozitor când l-am văzut întins pe teren şi plin de sânge, dar Dumnezeu e sus şi se vede că îl iubeşte."

Cristi Kamikaze Sirghi, varsandu-si sangele pentru OtelulCristi Kamikaze Sirghi, varsandu-si sangele pentru Otelul