STIRI Liga I Zaharia ar putea pierde restul anului 2014

Alexandru ZahariaAlexandru ZahariaArbitrul Colţescu a permis gazdelor de la Viitorul să joace foarte dur, jucătorii gălăţeni având de suferit din acest motiv. Una dintre victime a fost Alexandru Zaharia, luat cu fulgi cu tot, din spate, la o fază la care nu s-a acordat nici măcar lovitură liberă, ce să mai vorbim de cartonaş.
Mijlocaşul de bandă, intrase pe teren de doar 12 minute, el fiind luat cu targa şi rămânând pe bancă, ceea ce a făcut ca Oţelul să joace în 9 oameni, deoarece antrenorul Selymes efectuase toate schimbările permise de regulament. După meci, piciorul stâng al lui “Zaha” a fost imediat imobilizat de către doctorul Troacă.
Tehnicianul Tibor Selymes a declarat nervos după partidă că elevul său este suspect de ruptură de ligamente, accidentare extrem de serioasă, care l-a mai ţinut un an pe tuşă pe Zaharia, în trecut şi care i-ar putea încheia anul 2014 în mod abrupt. În cel mai fericit caz, mijlocaşul are doar entorsă la genunchi. El va efectua un RMN pentru a afla cu exactitate cât de gravă este accidentarea şi cât timp va sta pe tuşă.

Tibor Selymes: “Toată lumea m-a sunat după meciul de sâmbătă cu Viitorul să-mi spună că a fost un arbitraj ca pe vremea lui Ceauşescu! În plus nu ni s-au dat câteva faulturi. Zaharia am înțeles că are ruptură de ligamente. Nici măcar fault n-am primit la acea fază! Am jucători care au fost călcaţi pe gleznă, le au ca butucul şi adversarii n-au primit nimic! E incredibil, dar n-avem ce să facem. Jucătorii erau dărâmaţi în vestiar după încheierea meciului."

Alexandru Zaharia a fost transferat de Oțelul din decembrie 2012, dar s-a accidentat grav în cantonamentul desfășurat în Spania şi a stat pe tuşă 6 luni. A revenit în august 2013, dar s-a accidentat la primul joc la “satelit” şi a fost nevoit să mai ia o pauză de aproximativ 3 luni. A debutat abia în meciul cu Corona Braşov din decembrie 2013. El a intrat în minutul 84 al jocului respectiv, marcând golul victoriei la numai un minut distanţă! De atunci a jucat alte 22 de meciuri pentru Oţelul şi a mai marcat trei goluri la fel de frumoase. Alexandru Zaharia a mai jucat pentru Juventus Bucureşti şi CS Turnu Severin, fiind cumpărat de Oţelul contra sumei de 100.000 de euro.

Login sau crează cont pentru a comenta              |