STIRI Liga I “E ca un nou început”

Cristi Cristea e gata pentru un nou inceputCristi Cristea e gata pentru un nou inceputMarcatorul golului egalizator al Oţelului din meciul cu Gaz Metan Mediaş, Cristian Cristea, a vorbit despre condiţiile în care s-a jucat meciul, un nou început la echipă, despre adversarul de aseară şi despre meciurile care urmează.
Cristian Cristea: "A fost foarte greu, o vreme foarte rece, dar trebuie să ne obişnuim pentru că a venit iarna şi de acum încolo doar aşa o să fie. Până la urmă am luat un punct pe ultima sută de metri. Cred că e important pentru noi, e ca un nou început. E ca o gură de oxigen putem merge mai încrezători să avem un nou început. Avem un antrenor nou de doar câteva săptămâni, am muncit mult în ultima vreme şi cred că s-a văzut astăzi o echipă mult mai agresivă, mult mai bine pregătită fizic, iar punctul ăsta ne dă încredere. S-a simţit lipsa unui preparator fizic e important acest aspect, acesta ştie cum să facă antrenamentele, când să încarce mai mult sau când să o lase mai moale. Bine că a venit chiar şi în ultimul ceas şi că ne-a pregătit foarte bine, iar acum putem să jucăm fotbal aşa cum ne dorim. Nu mi se mai întâmplase să mă antrenez fără preparator. Acum ne obişnuim, cum am zis, trebuie să o luăm de la capăt, începe sezonul şi pentru noi şi e bine că am arătat foarte bine astăzi din punct de vedere fizic. S-a văzut clar că acum putem să câștigăm orice meci. Mediaşul are o echipă foarte bună, dar noi am fost cap la cap cu ei. Mergem încrezători şi la Petrolul, au fost surprize mari în acest start de sezon. Normal că ne temem de retrogradare, dacă ne uităm în clasament suntem ultimii, dar asta ne motivează şi mai mult să dăm totul şi să încercăm să câştigăm fiecare meci. Îmi face plăcere că avem salariile la zi.”

Login sau crează cont pentru a comenta              |