Petre GrigorasAntrenorul Petre Grigoraş, unul dintre cei 50 de oameni de legendă ai Oţelului, nu a uitat perioada petrecută la Galaţi şi odată cu meciul pe care actuala sa echipă, Pandurii Tg. Jiu, l-a disputat contra roş-alb-albaştrilor a făcut declaraţii fantastice la finalul meciului. Grig a spus că renunţă la restanţele financiare pe care clubul i le datorează! Mai mult, el doreşte să doneze 1000 de euro în contul clubului, prilej cu care face apel către toţi oamenii cu bani care iubesc Oţelul să-i urmeze exemplu.
Petre Grigoraş: „De câte ori intru în curtea Oţelului mă încearcă nişte sentimente extrem de plăcute, pe care nu le pot exprima în cuvinte. Îmi pare că echipa a ajuns într-o situaţie foarte delicată. Eu am decis să renunţ la orice litigiu cu Oţelul, renunţ la banii pe care i-aş mai fi avut de primit. Am vorbit deja cu actualii conducători şi le-am zis să-mi trimită hârtiile să semnez că renunţ la banii pe care trebuie să-i primesc. În plus, aş vrea să dau 1.000 de euro pentru renaşterea echipei şi, dacă după mine vor mai veni şi alţii, poate echipa îşi va reveni şi să fie acolo unde îi este locul. Fac un apel către toţi cei care iubesc fotbalul în Galaţi să ajute Oţelul, e păcat ca această echipă să dispară."
dj
Mariusica, se aude oportunistule ? Ai uitat cine te-a facut primar ? campionatul castigat cu Otelul ... Nu crezi ca ar trebui sa-ti platesti datoria fata de club ?
forza_otelul
Otelul nu moare !
romeo
Acea suma e simbolica, Grig a tras un semnal de alarma, lasa ca e bine. Respect Grig!
Tudor
((((( daca era dupa mine puneam taxa de user pe dunarea batrana 10-20 lei la inscriere , bani care desigur ar fi mers undeva in mare parte la club si de ce nu si celui care are grija de pagina.. in felul asta poate chiar puteam fi doar suporteri pe bune aici ) ... noh ! eou si gandirea mea .
Forta Otelul !
omucuromu
Galatiul nu are nevoie de sport : handbalul s-a dus, Dunarea Galati e istorie, voleiul e ruina, Otelul in coma, mai respira doar cu aparate, in schimb avem Flashmob popular, petreceri in august cu mititei pe faleza pentru "italienii" care vin in vacanta si gale local kombat. aa, si bineinteles o noua echipa pentru "noua era" in Galati : metalosport.
cry75
Ar fi frumos ca suporterii sa ajute Otelul. Atunci poate chiar am fi suporteri. Vad ca nici nu prea se mai deranjeaza oamenii sa vina la meci... Trist
P.S. Cel care are grija de pagina nu are nevoie de bani. Ci doar ca echipa asta sa existe si sa-l incante cum a facut-o de cand era mic
Dregan
baga o taxa ptr cine vrea sa citeasca despre, ptr cine vrea sa scrie o parere sau nu neaparat , dar sunt sigur ca suporterul adevarat nici nu simte lipsa acelei sume de bani ! ,idee buna ptr separarea gusjpitelor de suporteri ... cine`i pe bune sigur se poate desparti de 20 lei , 20 lei care ar merge la club ... mingi si ce ar mai fi nevoie ...cine nu , cu banii aia bea atos pana` moare :))
omucuromu
Dar sunt solutii. Nu cu taxe pe site. Cine vrea sa ajute Otelul isi poate cumpara produse de la magazin. Sau se pot face chete direct la club. Dar la noi nu mai vine lumea macar la meci, sa ajute cu bani de bilete, asa ca...
Dregan
Aruon
Leviathan
petrenho92
gmt
Este o idee! Nu demult suporterii lui U Cluj au donat sange pentru echipa. Banuiesc ca 10-20- 30 lei pe luna nu este o suma fantastica pentru un soporter adevarat al Otelului! Dar trebuie vazut cum acesti bani pot sa ajunga la Otelul si nu in buzunarele unor mafioti locali! Sa citeasca cine trebuie!
bogdan64
DanielT
RSS pentru acest articol.