STIRI Liga I “Mi-am făcut doar datoria”

Dumitru Hotoboc (FOTO Marian Brailescu)Dumitru Hotoboc (FOTO Marian Brailescu)Oţelul a scos un punct pe terenul Petrolului, dar a rămas pe ultima poziţie a clasamentului, însă jocul echipei arată din ce în ce mai bine, lucru remarcat atât de managerul sportiv Ovidiu Burcă, cât şi de antrenorul Tibor Selymes.


Eroul partidei, portarul Dumitru Hotoboc, a rămas modest şi a declarat că şi-a făcut doar datoria, fiind fericit că, alături de colegii lui, a reuşit un meci bun pe terenul unei formaţii puternice din România.

Dumitru Hotoboc: “A fost un meci ca oricare altul, în care eu nu mi-am făcut decât datoria. Mă bucur că am putut să-mi ajut colegii, să nu iau gol. De altfel, asta era şi treaba mea şi sunt fericit că am putut să fac acest lucru.”

Tibor Selymes: “Am declarat şi înainte de meci că Petrolul va avea probleme cu noi. Din păcate nu am mai avut prospeţimea pe care am avut-o acasă cu Pandurii. Dacă aveam şi prospeţimea din acel meci am fi pus probleme mai multe Petrolului. Chiar şi aşa am avut 3-4 ocazii bune.”

Ovidiu Burcă: “Pentru noi nu a fost o surpriză. Mulţi oameni au spus că e o surpriză pentru că am jucat contra Petrolului, mai ales cei care ne-au urmărit şi ne-au cântat prohodul. Eu spun de ceva timp că echipa asta arată din ce în ce mai bine. Din fericire, am luat un punct în dauna unei echipe importante a campionatului românesc.”  

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Denis » 06-11-2014 03:07

Aduce oleaca cu Kolev :D Si la fizic, si la varsta...dar sper sa fie mai constant. Astept o forma buna si in meciul cu Astra. Trebuie sa lege 2-3 meciuri bune pentru ai lua locul lui Plopeanu.

Denis

  •  
  •  

#2 mj » 06-11-2014 10:10

Fundașul central Bryan Ottenhoff a semnat un contract pe 2 ani și jumătate. Bun venit!

mj

Login sau crează cont pentru a comenta              |